Stimata Domnisoara I. ,
Orice zi isi cunoaste sfarsitul si poate de aceea renuntam sa mai traim ultimele clipe din ea. Facem asta doar o data pe an, cand vremurile se schimba si planurile se innoiesc, cand facem sinteze si ne strigam ganduri pe care le-am tinut ascunse. Anul asta eu imi pun o singura intrebare pentru ca doar de raspunsul ei am nevoie; mai presus de tine se afla ceea ce te reprezinta, modul in care mi te arati si ceea ce ma provoci sa gandesc. Capeti imaterialitate pentru a o folosi impotriva ta. Paradoxal, nu? Nu m-ar surprinde daca ai fi una din acele persoane care se urasc pentru ceea ce au devenit si pentru ceea ce nu sunt inca. O astfel de persoana sunt eu. De aceea zambesc de fiecare data cand ma gandesc la tine. Pentru ca ne asemanam, pentru ca ne atragem unul pe cealalta. Ma intreb unde ne-ar duce destinul si mintile noastre daca eu as inceta sa opun rezistenta. Inainte ma intrebam de ce fac acest lucru... Ei bine, eu ma tem de tine. Nu as putea niciodata sa te iubesc, nu as simti niciodata atractie fizica in confruntarile cu tine. Asta pentru ca, fizic, tu nu existi. Nu este minunat? Ai sansa de a nu fi privita ca o persoana ci ca o energie, ai sansa de a nu simti emotii ci de a le genera. Asemenea destinului, asemenea misterului.
Vrei sa iti povestesc o intamplare ciudata de la ultima noastra intalnire? Sigur esti deja curioasa si ai citit primele randuri. Incearca, te rog, sa urmaresti ordinea pe care o dictez eu cuvintelor pe care le scriu.
Imediat dupa ce ai plecat,profund jignita de cuvintele care ti-au fost adresate (pacat, domnul Anton nu voia sa obtina acest efect), toti cei prezenti s-au adunat in jurul marei mese pentru a bea cafeaua ce avea sa incheie ilustrul eveniment. Motivul adunarii era altul... Tu. Toti au vorbit despre tine, toti au exprimat ganduri minunate la adresa ta, unii au exprimat si teama lor in ceea ce te priveste. Eu voiam sa fiu doar un martor al acelei scene insa mi-a fost cerut sa imi exprim parerea. As fi dorit sa le strig sa taca, sa plece si sa se caiasca deoarece au spus doar blasfemii despre tine dar nu am avut curajul asa ca m-am acomodat pe scaunul pe care eram asezat si am adoptat un ton grav si hotarat; aveam sa imi expun teoria.
Le-am spus ca esti indragostita. Am mintit, nu este asa? Totusi, afirmatia mea a fost primita cu bratele deschise deoarece comportamentul tau a servit ca si confirmare. Spre amuzamentul meu, Daniel a fost profund ranit de ceea ce am spus. Nu stiu daca tu esti indragostita (am spus asta doar cu scopul de a-i determina pe ceilalti sa nu se mai preocupe excesiv cu privire la tine dar asta nu inseamna ca este un neadevar) insa ilustrul profesor de religie este. De tine!!! Evident, chiar daca as incerca acum sa scriu ca nu sunt sigur de ceea ce am afirmat mai sus, stiu ca relatia voastra relatie de prietenie este compromisa. De altfel, nici nu vreau sa sterg ceea ce abia am scris, cred ca este de datoria mea sa iti spun ce vad. Stii ca, uneori, esti protagonista unei adevarate piese de teatru chiar daca nu joci in nicio scena, chiar daca nu spui nicio replica? Asta imi confirma afirmatiile de mai sus. Cum reusesti?
Draga D. ,
Prima ta scrisoare constituie inceputul experimentului la care te gandeai de prea mult timp deja. Trebuie sa recunosc faptul ca am fost uimita atunci cand am vazut-o in cutia postala dar, pe de alta parte, sunt onorata ca m-ai ales pe mine ca si complice.
Continutul scrisorii ma framanta. Nu mi-as fi imaginat nicicand ca aceasta este opinia ta despre mine insa gandurile fiecaruia sunt invaluite in panze aurite de paianjeni. Unele ganduri sunt tinute in hartie, alte in sticle, altele sunt tinute in spatiul mintii, gol, intunecat, lipsit de gravitatie si de atmosfera. Gandurile tale par pastrate in celule cu ferestre indreptate spre rasarit. Oare doar prin scris le eliberezi? Cate astfel de ganduri mai ai despre mine? Ma simt usor supraevaluata, neinteleasa si chiar singura de cand am citit scrisoarea ta. Cu certitudine, sunt usor influentabila.
Daca tu nu simti iubire pentru mine, ce loc ocup eu atunci? Daniel este o fiinta capabila sa iubeasca pe oricine si cred ca va reusi sa gaseasca pe cineva care sa ii raspunda cu aceeasi intensitate. Totusi, nu cred ca ai mintit atunci cand ai spus ca sunt indragostita. De fapt, am sfarsit prin a explica astfel ceea ce gasesc uneori in gandurile mele. Iubirea, realitatea - acestea nu se pot explica usor. Ne nastem cu capacitatea de a ne observa si de a ne contempla si simturile noastre se ascutesc tot mai mult, odata cu anii care trec. Ne nastem descoperitori si principala noastra tinta suntem chiar noi insine. Am in minte mii de cuvinte pentru a-ti descrie ce imi ceri insa, odata apropiata mana de hartie, se pierd intr-o tornada de alte intrebari si isi pierd semnificatia si culoarea.
Eu nu domin lumea nimanui si, uneori, nici pe a mea. Sunt sigura ca ceilalti ma vad diferita de cum sunt in realitate si nu deoarece eu le-am prezentat o imagine deformata ci pentru ca ei au ales sa ma vada astfel. O opera de arta in ochii unei persoane poate fi doar un obiect insipid in ochii alteia iar noi, fiintele umane, suntem opere de arta.
