Pe urmele unui suflet rătăcit

Capitolul 5

Grace era genul de persoană care părea să aibă totul sub control, chiar și atunci când habar n-avea ce face. O priveam absentă, sprijinită fiind de o masă lungă din biblioteca universității, cu părul său castaniu prins într-un coc lejer care, cumva, reușea să arate elegant și dezordonat în același timp. Purta o bluză largă și o pereche de blugi, dar reușea să aibă un aer ca și cum tocmai ar fi pozat pentru coperta unei reviste. Ochii ei mari și căprui străluceau de entuziasm în timp ce răsfoia câteva foi, de parcă descoperise sensul vieții printre paginile proiectului nostru.

Eu? Eu doar o priveam și mă întrebam, pentru a mia oară, cum m-am lăsat convinsă de ea să facem reportajul despre echipa de hochei a universității.

„Va fi interesant, Tessa!", îmi spusese cu doar câteva zile înainte, cu acea voce plină de entuziasm care îmi făcea mereu viața grea. „Oamenii iubesc poveștile despre sportivi. Plus, dacă vrei să devii o jurnalistă adevărată, trebuie să ieși din zona ta de confort."

Ieșirea din zona mea de confort, aparent, includea să mă aflu în biblioteca universității, încercând să-mi imaginez cum voi supraviețui zilelor următoare fără ca reportajul ăsta să explodeze în fața mea. Și totuși, pe cât eram de sceptică, pe atât eram de intrigată. Hunter era o parte inevitabilă a echipei, iar Cole... ei bine, Cole cu siguranță avea să aibă ceva de spus despre asta. Desigur, ce putea merge prost? Totul. Absolut totul.

          În timp ce Grace părea complet absorbită de ideile ei, eu stăteam pe scaun, cu bărbia sprijinită în palmă, și o analizam cu o oarecare invidie pentru hotărârea ei. Fiecare mișcare a ei era plină de energie, iar eu mă simțeam ca o umbră care încerca să țină pasul. Nu eram o persoană leneșă, dar entuziasmul ei molipsitor era uneori... mult. Mai ales acum.

          — Grace, am spus într-un final, rupând liniștea, crezi că putem supraviețui reportajului fără ca fratele meu să-mi interzică să mai ies din casă?

Ea ridică privirea spre mine, sprâncenele arcuindu-se într-o expresie amuzată.

— Dacă Cole îți interzice să mai ieși din casă, atunci mă mut la voi și îi gătesc mereu mâncare de post. Nici nu trebuie să te îngrijorezi, Tessa, mă asigur eu că supraviețuim.

Grace râse încet la propria glumă, dar eu doar am oftat, sprijinindu-mi fruntea în palmă. Deși trecuseră trei zile de la marea petrecere a lui Cole, încă eram tratată ca un copil care făcuse ceva grav.

          Cole, cu toată autoritatea lui de frate mai mare și căpitan al echipei de hochei, hotărâse că „pedeapsa" mea pentru escapada de la petrecere consta în a sta cuminte și a evita orice situație care l-ar fi făcut să arate rău în fața colegilor săi. Părea să fie misiunea vieții lui să mă țină în siguranță.

          Siguranță? Nu, asta era o colivie aurită.

          — Încă e supărat? întrebă Grace fără să ridice privirea de la notițele ei, de parcă putea citi exact ce gândeam.

          — Supărat e puțin spus. Cred că am reușit să ating un nou nivel de „rușinea familiei," am răspuns, lăsându-mă pe spate și încrucișându-mi brațele. Îți dai seama că încă nu-mi permite să ies undeva fără să-mi țină o predică? Iar partea cea mai bună? Mă privește de parcă ar trebui să fiu închisă într-un turn.

Grace ridică în sfârșit capul, privindu-mă cu sprâncenele ridicate și un zâmbet ușor.

— Serios? Parcă exagerează. Nu știu, Tessa, dar poate e timpul să-i arăți că nu poți fi controlată.