Pe urmele unui suflet rătăcit

Capitolul 8

M-am trezit târziu, cu razele soarelui deja invadând camera. Capul îmi pulsa ușor, iar gândurile despre noaptea trecută mă bântuiau. Petrecerea. Tipul de pe balcon. Hunter. Pumnul. Totul părea să se învârtă într-un cerc continuu de amintiri pe care nu eram sigură dacă voiam să le revizitez.

Am tras pătura peste cap, sperând să-mi mai acord câteva momente de liniște, dar zgomotul cafetierei din bucătărie îmi spulberă orice intenție. Am oftat și m-am ridicat din pat, trăgând pe mine un hanorac larg înainte de a ieși din cameră.

În bucătărie, Cole era deja treaz, stând la masă cu o cană de cafea aburindă în față. Era îmbrăcat sportiv, semn clar că urma să meargă la antrenament.

         — Bună dimineața, am spus încet, luând o sticlă de apă din frigider.

          — Neața', răspunse el scurt, fără să mă privească.

          Am oftat și m-am așezat pe scaunul de vizavi, sperând să sparg cumva gheața.

          — Cole, mai ai de gând să fii supărat pe mine? am întrebat, încercând să par relaxată.

          El ridică privirea, încruntându-se ușor.
         
          — Nu sunt supărat, spuse el, dar tonul lui spunea altceva. Doar că încep să mă întreb dacă știi ce faci cu viața ta, Tessa.

          Replica lui m-a făcut să-mi dau ochii peste cap. Nu aveam discuția asta acum.

          — Serios? Din nou discursul ăsta? Cole, sunt bine. Nu e cazul să dramatizezi.

         — Nu dramatizez, spuse el, sprijinindu-se de spătarul scaunului. Doar spun că poate ar fi cazul să începi să iei lucrurile mai în serios. În primul rând, universitatea. Și în al doilea rând, faptul că locuim împreună. Dacă ai de gând să faci prostii, să ai grijă să nu mă implici și pe mine în ele.

          Am simțit cum mă înroșesc. Nu știa despre petrecere, dar tonul lui moralizator mă irita oricum.

          — Ce vrei să spui? l-am întrebat, ținându-mi vocea cât mai calmă. Ai impresia că eu sunt cea care-ți complică viața?

         — Nu am impresia, Tessa. Știu. De când te-ai mutat aici, tot trebuie să mă asigur că nu faci vreo tâmpenie care să-mi cadă mie în cap. Și sincer, începe să mă obosească.

          Am strâns din dinți, simțind cum frustrarea mă copleșea. Cum îndrăznea? De când mă mutasem, singurul lucru pe care încercasem să-l fac fusese să-mi trăiesc viața cât de independent posibil, iar el, cu atitudinea lui sufocantă, mă trata de parcă eram o povară. Dar adevărul era că el era cel care transforma totul într-un haos. El era cel care își băga nasul peste tot, care credea că știe mai bine ce e bine pentru mine. Și acum avea tupeul să spună că eu eram cea care îi complica viața? Era ironic cum încerca să mă învinovățească pentru ceva ce el în mod constant întreținea.

          — Nu sunt responsabilitatea ta, Cole. Sunt adultă. Pot să am grijă de mine.

          El râse scurt, fără umor.

          — Serios? Cum ai avut grijă de tine la ultima petrecere la care ai fost? Ah, stai, ai uitat să-mi spui despre asta până când n-a trebuit să ia Grace legătura cu mine.

          Cuvintele lui m-au înțepat, dar nu voiam să-i dau satisfacția de a vedea că mă afectează.

          — Nu sunt perfectă, am spus, ridicându-mă de la masă. Dar nici tu nu ești, așa că nu mai face pe sfântul.