Un suflet pierdut

Capitol 16

   "De ce nu te trezesti? Mai ai de aflat ce esti cu adevarat", o voce vorbea cu Ana in timpul somnului vesnic al Anei. " Imi este greu. Cine esti?", dintr-o data s-a trezit in capul oaselor si se duse direct la Methius.

    - Neata, Methius!

    - Neata, Ana. Cum ai dormit?

    - Destul de bine, doar ca ma simt de parca am cazut din pod.

    - Poate..."Ar trebui sa ma consult cu Irha, apoi sa vorbim" isi spuse Methius.

    - Ma duc la baie sa ma spal pe fata, vreau sa gasesc mancare cand ma intorc, mi-e foame.

    - Mama, ce ordin fatal.

    - Te-ai prins, ridica mana in pozitie de pistol si ii zice BANG lui Methius.

       Somnoroasa se duse direct la baie, deschise robinetul, se uda pe fata si lua un prosop si se uita in oglinda, apoi casa era devastata de tipatul Anei. In graba vine Methius sa vada ce se petrece.

     - Ce-i?!

     - Am parul alb, de ce? expresia faciala ii dadea de banuit lui Methius ca Ana era fericita de aspectul ei,dar ingrijorarea ei nu avea loc pentru a fi mimata de fata ei. De asemenea am pielea mai alba ca ieri!?

     - Cand am venit ieri, te-am gasit lesinata. Esti alba din cauza insuficientei somnului si a alimentatiei. " Am reusit sa o scot la capat, sper sa ma creada".

    - Bine, dar parul alb?

    - Poate ai ajuns la pubertate, si mie mi s-a intamplat sa am parul alb pentru ceva timp. " Sper ca am pacalit-o pana cand va veni Irha".

    - Atunci cred ca-i in regula. Du-te de te grabeste cu mancarea, mi-e foame.
    - Am înțeles ,căpitane! "Mi-e milă de ea, dar ca un văr Bun ce sunt o să-i fac pe plac".
     Methius plecă la oalele lui și Ana se privea în continu până ce auzi un strigăt, o chemare asurzitoare a lui Methius.
    - Ana, la masă! Dacă nu vi îi dau porția ta iepurelui.
   -Ho mă că vin.
   Ana trimite un sărut dulce oglinzii mari și ia oglinda mai micuță aflată lângă cea mare. " Salut dinou". Coboară scările și se lasă cuprinsă de miros până la bucătărie. Methius pregătea o omletă cu șuncă și brânză împreună cu omleta ar da bine și o limonadă răcoritoare.
  - Miroase bine.
  - Așteaptă să pun în farfurii.
  - Mi-e foame. Simt că o să-ți devorez tigaia.
  - Cu tigaia asta mut munții din loc. Ce crezi?!
  - Te rog...Te implor nu mai imita reclamele. Mi-a ajuns replica asta la cât de des au spus colegii mei. Si...cum ti se pare ca arat?

  - Arati de parca te-ai fi dat cu var pe par.

  - Var, huh. Of!Pe fata Anei se implantase o lacrima si apoi inca una, pana cand ii curgeau siroaie. Huh, de ce plang? De ce imi tremura vocea?

   Pentru un moment baiatul i-a fost mila, dar stia ca a facut alegerea corecta despartind-o de ceea ce o ranea. Pe durata mesei tacerea se simtea in aer ca la o inmormantare. Ana tacu si Methius la fel, dintr-o data usa de la intrare se dadu de perete si Irha intra cu zgomot pe fundal in bucatarie.

  - Am revenit acasa, copii! Wau, un nou look, Ana?

  - Buna, si nu. Asa m-am trezit, nu-i minunat?

  - Minunat...din ce punct de vedere? Nu mi se pare frumos parul alb.

  - Irha, trebuie sa discutam!

    Tovarasa bunica si baiatul se distantasera de bucatarie suficient de mult incat sa nu fie auziti. In timp ce plecasera, bunica se uitase la fata cu dezgust si-si mutase dezgustul si la Methius.