Prolog

217 12 2
                                    

700 de ani în urmă, într-un sat latin...
-N-a fost ea,vă jur!!! Ea nu-i în stare de așa ceva!
-Băiete, tu nu știi nimic și dacă nu o oprim, cine știe cine ar putea fii urmatorul! Peste o săptămână i-o vom dărui celui ce ne-a trimis-o pe Pământ. I-a greșit Domnului și va plăti.
Astfel se certa Ruca, actuala căpetenie a satului, cu Norvus, un băiat de 19 ani ce abia venise acasă dintr-o bătălie.
-N-o să vă las să vă atingeți de sora mea, că dacă-i pe-așa, tu și tot neamul tău de rahați îngâmfați veți regreta că l-ati cunoscut pe Norvus Honiris! spuse acesta strângând cu putere pumnalul de la brâu.
-Mă ameninți cumva? Pe mine? spuse Ruca afișând un zâmbet disprețuitor.
-Javră! spuse Norvus
apropiindu-se de el.
-Gărzi!
Deodată doi paznici intrară cu săbiile scoase.
-Se pare că lui Norvus îi este rău. Conduce-ți-l afară dacă se poate, spuse Ruca.
-Asta nu va rămâne așa, îți garantez eu, spuse Norvus și ieși trântind ușa.

Cap.1

Într-o colibă nu prea îndepărtată de lac, cu niște pereți șubreziți de ani si un acoperiș din paie și scânduri vechi, stătea pe un scaun o bătrână ce împletea frumosul păr al Aimarei care plângea necontenit:
-Bunico, n-am vrut!
M-am apărat! Voia să-mi facă rău!
-Scumpa mea, lacrimile tale îmi sfâșie inima! Liniștește-te, totul va fi bine!
-Bunico, oricât de vinovat ar fi fost tata eu nu trebuia să-l lovesc!
-Aimara, să știi nu-i vina ta că tatăl tău nu mai gândea limpede. Ceea ce ai făcut tu a fost doar să te aperi, eu te cred!
-Dar cei din sat vor spune că...
-Pe ei nu trebuie să-i intereseze, bine?

Deodată, cineva a bătut la ușă:
-Vezi, deja au venit după mine! spuse Aimara.
-Taci, tu!
Bătrână a mers la geam: era Norvus.
-E doar fratele tău și s-a întors cam târziu. Sper să fi făcut ceva.
Aceasta trase zăvorul ușii, iar băiatul intră în colibă.
Văzând-o, acesta scoase o batistă și se apropie de Aimara.
-Mă vor pune să ard pe rug! Norvus, ajută-mă! Jură-mi că mă vei proteja! spuse ea disperată.
-Îți jur! Nu vei păți nimic cât trăiesc.
Apoi către bătrână:
-Nu s-a mai oprit din plâns?
-Plânge de azi dimineață, nu știu cum s-o potolesc. N-a mâncat nimic toată ziua din cauză că "ucigașii nu merită mâncare". Numai asta a zis și chiar nu știu ce să mai fac.
-Bunico, nu cred că sătenii ar vrea s-o ardă pe rug. Ar înseamnă că n-au pic de inimă pentru o copilă de doar 10 ani, spuse Norvus.
-Crima este pedepsită cu moartea, fiule, indiferent de cum este: din greșeală ori intenționată. Dar să sperăm că va fii iertată.
-Vreau s-o salvez!
-Cum?
-Să fugim din sat toți trei!
-E cu neputință! Eu v-aș ține pe loc. Plecați doar voi doi! spuse bătrâna.
-Nu! Dacă rămâi te vor ucide!
-N-am de ales! Vreau să vă știu în siguranță. Asta i-am promis mamei voastre înainte să moară! Sărmana Aimara nu a văzut-o niciodată și știi și tu cât s-a chinuit s-o nască, iar acum depinde de tine ce se va întâmplă cu viața ei.
-Ruca a spus că peste o săptămână va avea de grijă sa o trimită în Marea Neființă, deși lui nu i-a greșit cu nimic această întâmplare, spuse Norvus, sau poate da..
-Viteazul meu, ai grijă să nu intri și tu în cine știe ce primejdii sau înțelegeri cu acest Ruca. E foarte viclean și afară de asta, cred că el e de vină pentru ceea ce a pățit tatăl vostru. Ferește-te de el pe cât posibil.
-Bunico, eu știu un lucru: el e cel care a stricat culturile de cartofi de anul trecut ale lui Teris, prietenul său cel mai bun care l-a păcălit la jocurile de cărți și i-a luat trei hambare de porumb drept miză de joc. Ca să nu fie bănuit, Ruca a plătit oameni ca să pară ca tata i-a stricat culturile, iar Teris l-a stors pe tata de bani. De asta a înnebunit tata, dar...
Se opri ca să-și schimbe cuvintele. Nu putea să-i spună bătrânei ca l-a ucis pe Teris și i-a furat toți banii ca să-și cumpere arme ilegal.
-Dar...?
-Dar acum nu mai contează. A murit de mâna unui asasin, din câte am înțeles.

AimaraUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum