Viktor

04

Ușa de la camera în care se afla cadavrul se deschide, Cezar pășește cu teamă. Era foarte răcoare, probabil din această cauza pielea i se făcuse de găină. Camera e plină de paturi, din fericire pentru el, toate, înafara de cel pe care se afla cadavrul fratelui, erau goale. Era acoperit cu un cearceaf alb aproape imaculat, o singură pată mare de sânge se vede pe el în dreptul feței.

- Îl descopăr? întreabă doctorul privindu-l pe Cezar ce tremura din toate încheieturile.

- Păi... privirea lui Cezar se ațintește deodată la mâna ce nu era acoperită.

- Sunteți pregătit?

- Uite! Brațara lui chiar acolo la mână! El este!

- Mă bucur că ați recunoscut brățara, sincer să fiu, chiar dacă vă arăt chipul nu o să il recunoașteți, este complet desfigurat. Totuși, o să dau cearceaful jos.

Doctorul se apropie și pune mâna pe colțul cearceafului. Când să descopere chipul, este oprit de Cezar.

- Nu! Stați! Lăsați-l așa! Vreau să îmi rămână în minte chipul lui așa cum era înainte, nu în halul acesta. Nu doresc să îi văd fața. Nu vedeți că nu mai rezist aici? Mi-am pierdut singurul frate, îmi e greu. Vreau să mergem afară acum. Nu știu cum o să îi spun Selenei toate astea.

- Sunt sigur că este un lucru la care nici nu vă gândeați. Avea doar 32 de ani, o viață înainte, avea bani, era un om foarte cunoscut. Cred că accidentul lui a fost plănuit de cineva, așa cred eu...

- O să vă rog să nu mai discutăm, îmi este oricum extrem de greu. Când pot să il iau acasă și să il înmormântăm așa cum merită?

- Mâine. Eu zic sa mergeți să vă pregătiți. Urmează o zi grea. O să îl punem în sicriu și o să îl sigilăm, așa trebuie pentru că este chiar distrus.

- Doar de Selena îmi este frică, e îndurerată, oricând ar putea leșina sau păți ceva... Off, Vick, de ce ne-ai făcut asta?

Cezar îi întoarce spatele medicului și se îndreaptă spre ieșire. În drum spre salonul Selenei se gândea.

Oare e bine ce am făcut? Parcă regret.. Parcă aș vrea să dau timpul înapoi și să nu mai fac lucrul ăsta...

Cuprins de gânduri nici nu își dă seama că a ajuns la ușa salonului. Parcă făcuse doar cinci secunde, dar mersese minute bune.
Când ajunge în salon, Selena îl privește curioasă și își descărcă muniția de întrebări.

- Cum arată ? Spune tot!

- Nu îl recunoști după chip, am văzut brățara pe care a primit-o de la tine și l-am recunoscut. Oribil.. E oribil ce am făcut!

- Ce prost ești! Suntem regi peste tot imperiul lui frate-tu care nici măcar nu îți este frate. Avem tot ce ne dorim. Abia aștept să iau eu toate afacerile în mâini! O să fiu cea mai puternică femeie din țară! un râs ciudat, unul malefic chiar, se aude. Selena se transformă din ce în ce mai mult într-un monstru!

- Mâine îl înmormântăm. O să sun acum și o să aranjez totul. Abia aștept să se termine și sa uităm că a existat.

- Soacră-mea ce zice? Cum a reacționat?

- M-a sunat și i-am spus tot. Auzise la televizor. Am vorbit cu tata să aibă grijă de ea.

- Putea să meargă mai bine de atât? Totul e perfect! Accidentul a fost accident, nimic aranjat, maică-ta o să treacă peste, noi ne îmbogățim, perfect! Hai, vreau să plecăm. Avem o înmormântare de aranjat! Mă simt mai bine ca la nuntă!

- Selena, ești chiar de nerecunoscut!

- Lasă prostiile și ajută-mă să mă îmbrac. Plecam chiar acum!

Noaptea trecuse foarte greu pentru Cezar. Urma să își îngroape fratele pe care chiar el l-a ucis. Era conștient că în viață totul se plătește, se gândea că e prea bine să meargă totul ca uns, în capul lui era război, era o bătălie cruntă, era o amestecătură de gânduri ce nu îi dădeau pace, ce il măcinau teribil și îl secau de puteri.