Academia Alice

CAPITOLUL 23: FRESH DE PORTOCALE LA 4 DIMINEAȚA

Seara trecuta mi s-au deschis multe porți. Porți spre inima roșcatei, care acum doarme dusă în pat. Porți prin care am înțeles cât a suferit și cât de greu i-a fost acestei fete să înfrunte lumea. Și de-abia acum realizez cât de puternică poate fi această copilă. Zic copilă fiindcă undeva printre momentul moartei mamei sale și aflarea adevărului e a înghețat, și-a înghețat emoțiile și trăirile fix pentru a nu se distruge, pentru a rămâne aceeași fată pură și energică. Nu cred că eu aș fi avut aceeași tărie de caracter, nu cred că eu aș fi înfrânt suferința și aș fi avut curajul să râd apoi. Ea a devenit așa peste noapte ca un exemplu pentru mine și m-a făcut să-mi pun toată încrederea într-o persoană, lucru pe care nu credeam că îl voi mai face vreodată.

Întrebările au rămas, dar acum prin întuneric se întrezărește o rază de lumină. Acest gând mă face să zâmbesc, mă face să cred într-o zi cu soare. Încă nu am reușit să aflu de legătura sa cu Natasha sau ce s-a întâmplat cu așa zisul său frate, sau cu Mafia. Din câte știu eu din filme și povești polițiste, astfel de lucruri se transmit din generație în generație, ceea ce mă face să cred că pentru ei, Sam nu e chiar o simplă figură în mulțime. Aș vrea să aflu finalul poveștii, dar trebuie să fac pași mici, preciși.

Acum doarme și e atât de liniștită. Șuvițele sale roșii ca focul se întind pe toată perna și pare atât de epuizată. După mărturisirile de pe balcon ne-am prăbușit amândouă pe podeaua rece a balconului și am început să plânge, să ne descărcăm. Acest moment m-a dus cu gândul la ziua în care le-am spus și eu lor secretele mele. Doar că de această dată am fost doar noi două și stelele care ne vegheau ca niște îngeri protectori. Am reușit într-un final s-o liniștesc și s-o bag în pat. Am adormit amândouă în același pat parcă susținându-ne una pe cealaltă, deși de această dată eu a trebuit să fiu stâlpul de rezistență.

M-am trezit odată cu soarele pe la 4. Nu prea am avut un somn liniștit, ci mai de grabă unul neliniștit, plin de vise, sau mai bine zis coșmaruri. Nu puteam să scap de imaginea fetiței cu păr roșcat care avea rochița pătată de sânge și obrajii plin de lacrimi. Mereu încercam să ajung la ea, s-o liniștesc, dar ea se îndepărta de mine. Într-un final am zis că mi-a ajuns cu somnul care m-ai mult mă epuizează și c-o să încerc să adorm în avion.

Neavând cu să-mi omor timpul și nevrând s-o trezesc pe Sam fâțâindu-mă prin cameră, am decis să mă îmbrac și să cobor la barul de la recepție deschis non-stop. Sunt sigură că pe roșcată nu o trezea nici o bombă nucleară, dar de ce să risc. Am coborât deci cu liftul până jos, noi stând la 4.

Când am ajuns la bar, nu era nimeni și nici nu mă surprindea. Cine este la fel de ciudat ca mine să se trezească la ora asta? M-am așezat la o masă mai retrasă și am comandat un fresh de portocale. Nu beau cafea și nici nu cred că o voi face vreodată. Comanda a venit repede și chelnerul, mai mult adormit decât treaz nu s-a sinchist să-mi țină și mie companie. Am început să beau din băutura înghețată și să mă gândesc la diverse nimicuri. În fond nu aveam ce să-mi iau din cameră ca să-mi omor timpul. Telefonul pe care mi l-a dat Alex nu cred că poate nici să trimită mesaje, deci dacă nu aveam chef de studiu istoric independent nu cred că m-ar fi ajutat prea mult. Revistele nu-mi plac și nici vreo carte bună nu am.

Am mai sorbit din sus și m-am uitat prin jur. Nu era nimic interesant, nimic special. Am oftat și mi-am continuat minunata și interesanta activitate de mai devreme. Eram tot pierdută în gânduri când ușa de la bar s-a deschis pe ea intrând un băiat ce mi-a atras atenția instant. Avea părul blond cu câteva șuvițe brunete. Era înalt chiar foarte înalt și parcă emana un fel de autoritate prin toți pori. Și totuși..... totuși ceva la el mi se părea familiar, dar nu știam ce.

S-a dus așezat la bar, unde i-a făcut semn barmanului. După ce a comandat a început să tasteze cu disperare pe săracul telefon. Mi-era și milă de el, la telefon mă refer. Barmanul s-a jucat cu câteva sticle colorate ca prin filme, dar tipul misterios nu pare să-și ia privirea din aparatul păcătos.La un moment dat angajatul i-a pus în față o băutură colorată și apoi s-a retras lăsându-l în lumea lui. Tare aș fi vrut să văd ce tot scrie. Dar până la urmă cine sunt eram să mă intereseze? A da, tipa stranie care moare de plictiseală. Am oftat și m-am pregătit să-mi îndrept în altă parte atenția când el s-a întors spre mine și privirile ni s-au întâlnit. Un fior mi-a traversat tot copul și era să scap paharul din mână. Mi-am amintit de prima clipă când l-am întâlnit pe Adam, doar că mult, mult mai intens. Stomacul mi s-a întors pe dos și inima a luat-o la goană înotând prin cele două oceane albastre care îmi ardeau ființa pe dinauntru. Fața lui părea impasibilă, de parcă nici un sentiment cât de mic nu l-ar fi stăbătut, dar ochii îl dădeau de gol. Mă privea de parcă am fi fost un prădător și eu o sărmană căprioară, dar în același timp am văzut o scânteie în ochii săi. O scânteie pe care nu am văzut-o niciodată în ochii lui Adam. Acel sentiment......ce o fi fost oare?