La naştere am fost un strigăt simplu
Cu încetul am devenit cuvânt,
Ca să înţeleg cum trece timpul,
Umila şoaptă a tăcerii sunt.
Ard nervii care mă îndreaptă
Spre o altă lume,cei din urmă paşi,
Mai car în mine doar o mică şoaptă,
Şi sărmanul ei ecou sinucigaş.
Sunt tunete si fulgere în lume
Si tunurile trag neruşinat,
Se strigă dureri şi amaruri şi nume,
Şi tobele de condamnare bat.
Iar eu din toata mulţimea nedreaptă
În marele păcat al tuturor,
Uşor,uşor am devenit o şoaptă,
Şi îmi amân rostirea să nu mor.
Ca într-o luptă,într-un vulcan pe munte
N-a mai rămas în mine necaz decât,
Să mi se vadă ochii umezi si trişti în frunte,
Şi lungile trepte ce le am de coborât.
