-Amy!o aud pe mama strigând de zor.
-Vin acum mamă!îi răspund.
Niciodată nu mi-am imaginat că pregătirile pentru universitate pot fi atât de istovitoare.Încă nu îmi venea să cred că intrasem la NYU...Pe deoparte,îmi părea bine,deoarece era o universitate bună,dar pe de altă parte îmi părea rău deoarece trebuia să las in urmă familia si prietenii mei de aici.Afară mă aștepta fratele meu mai mare,Harry.La cei douăzeci și unu de ani ai săi încă era foarte imatur.Ne tachinam mereu,aș fi putut să jur că se bucura că în sfârșit plec la facultate.
Îmi iau și ultima valiză și incep sa cobor scările,unde mă așteptau mama,tata,fratele si prietena mea cea mai buna,Kimberly.Eu și Kimberly aveam multe lucruri în comun din punct de vedere caracterial,dar fizic eram total diferite.Ea era scundă,blondă și cu ochii negrii,precum carbunii;eu eram înaltă,şatenă și aveam ochii verzi.Ne cunoșteam de aproape șaisprezece ani,de când intrasem la grădiniță.De pe atunci am știut că îmi va fi prietenă foarte bună și din câte văd,nu m-am înșelat.Ştie totul despre mine,am crescut împreună și suntem foarte unite.Trecând peste toate acestea,era singurul meu motiv de fericire in această zi.Îmi era frică de necunoscut,de ceea ce avea să fie,de lumea pe care aveam să o cunosc...Singurul lucru care îmi mai dădea curaj era că Kim intrase la aceeași faculate ca și mine.Era singurul meu sprijin într-o țară necunoscută.Mă mai uit odată în spate la camera mea,ce acum era jumătate goală și cobor ultimele trepte.Nici n-apuc bine să pun amândouă picioarele la sol și il văd deodată pe Harry cum se repede la mine și îmi ciufuleşte părul.Fiind mai alintată de fel,am inceput să mă smiorcăi.
-Harry!Tu nu ai văzut cat am stat in oglindă să îmi aranjez părul?!?
-Sigur că am văzut,draga mea surioară,dar nu vroiam să ratez nicio ocazie ca să îți fac o ultimă glumă proastă.
-Ești un dobitoc!
-Chiar aşa Amy?După ce că insulți odată la o mie de ani! îți consumi energia pe mine?
-Sigur ca da.Voiam să îți ofer o amintire de neuitat,zic eu râzând.
Harry incepe din nou să mă tachineze in timp ce eu ridic valiza ce mai devreme o aveam în mână iar mama si tata se uită confuzi,de parcă nu erau obișnuiți cu nenumăratele mele discuții cu Harry.Mă îndrept spre mașină iar Kim apare zâmbind în spatele meu.
-Deci,în sfârșit o facem,zice ea.
-Da,in sfarsit vom dobândi acea independență la care tot am visat în ultimii ani,spun eu zâmbind dar în același timp având o parere de rău.
Mereu mi-am dorit să stau pe picioarele mele,de când eram micuță îmi plăcea să iau propriile mele hotărâri și să învăț să mă descurc singură,deși încă nu sunt sigură dacă am învățat asta prea bine.În fine,oricum aveam să aflu curând.O strig pe mama și ea iese grăbită cu tata și cu Harry in spatele ei.Harry înhață cheile din mâna tatei aruncându-i un scurt zâmbet ştrengăresc,după care se urcă la volan.Tata privește perplex situația după care se mulțumește cu locul din dreapta.Mama urcă in spate alături de mine si de Kim.Închidem portierele iar Harry pornește mașina.Pe parcursul drumului nu a scos nimeni niciun cuvânt.Cu fiecare clipă ce trecea eram tot mai aproape de aeroport iar frica mea față de neant creştea.Kim,observând starea mea de neliniște îmi ia mâna într-a ei,calmându-mă.În scurt timp ne aflam în aeroport,unde avionul cu destinația "Manhattan" aștepta falnic.Într-o oră jumate era îmbarcarea,iar minutele deja mi se păreau secunde.Am început să vorbesc cu ai mei și timpul s-a scurs extrem de repede.
-"Ultima cursă către Manhattan va decola în treizeci de minute",se aude o voce prin difuzoare.
Încep să îmi iau rămas bun de la ai mei iar in minutele urmatoare o apuc pe Kim de braț și mă îndrept cu ea spre avion.În scurt timp avionul decolează.Ajunsă în înaltul cerului am început să privesc orașul ce îl lăsam în urmă. Un mare sentiment de confuzie și nesiguranță mă năpădise.Nu eram sigură dacă ceea ce făceam era bine.Mă certasem cu ai mei o lungă perioadă încercând să îi conving să mă lase să merg la NYU.Nu voiau să mă lase,dar când am luat examenul de admitere nu m-au mai bătut mult la cap în legătură cu asta,deși simțeam că nu erau de acord.Poate aveau aceleași temeri ca și mine,poate le era frică ca nu mă voi descurca.Şi mai era și dorul pe care aveau sa îl simtă.Eram mezina familiei și cea mai alintată din casă.Harry alesese să facă facultatea în LA,doar ca să fie mai aproape de ei,iar ei erau foarte fericiți in privința acestui lucru.Nici nu mi-am dat seama cum au trecut cele cinci ore de zbor,mintea mea era plină de tot felul de gânduri,așa că pierdusem noțiunea timpului.O stewardeză drăguță ne-a anunțat că în scurt timp vom ateriza.Când eram mică,îmi doream foarte mult să devin stewardeză.Înca admir extrem de mult femeile acestea...nu e ușor sa inveti atâtea lucruri ca să ajungi unde ajung ele,și pe deasupra sunt femei puternice.Job-ul acesta l-am considerat mai mereu ca fiind unul riscant;pleci,dar niciodată nu știi dacă te mai intorci.În minutele următoare oamenii au început să se îmbulzească pentru bagaje.Mi-am luat geanta de voiaj și am coborât din avion,rămânând jos in așteptarea lui Kim.În scurt timp apare și ea și ne îndreptăm amândouă spre ieșirea din aeroport.Prindem un taxi,îi dam datele necesare pentru a ne duce la căminul universității și,pentru prima oară de când am coborât din avion am început să vorbim.
-Pari neliniștită,îmi zice ea.
-Chiar sunt neliniștită,ii răspund eu.Nu degeaba suntem prietene de atâta timp...uită-te și tu cât de mult mă cunoști,o asigur eu zâmbind.
-Uite ce e,zice ea...Știu că ai îndoielile tale in privința a ceea ce facem,dar crede-mă,în scurt timp te vei acomoda.Manhattan-ul e un oraș frumos,ma asigură ea.Doar vreau să ai încredere în tine,iar dacă nu ai în tine,ai în mine,că de aia mă ai lângă tine.Şi eu am îndoielile mele,dar încerc sa fiu tare,ca să te sprijin și pe tine.
Cuvintele ei mă înduioşează.Îmi ridic privirea către ea și îi ofer un zâmbet cald.
-Mulțumesc că îmi ești alături,îi zic eu emotivă,parcă vrând să îi arăt cea mai sensibilă latură a mea,nu că nu ar fi ştiut-o.Kim era cu un an mai mare ca mine,dar era trecută prin viața.Înca de la o vârstă fragedă rămăsese orfană de tată,iar mama ei s-a străduit să o crească până acum...Probabil de aia e așa încrezătoare în forțele proprii și de aceea are caracterul acela puternic,toate sunt moștenite de la mama ei.În minutele următoare,un val de liniște pune stăpânire pe noi.În scurt timp ne aflam la intrarea în campus,și rămânem pironite pe loc admirând împrejurimile.Cea mai bună parte e că aveam sa stăm in aceeași cameră,dar pe deasupra,mai aveam o colega care stătea cu noi.De abia așteptam să văd despre ce era vorba,oricum,în scurt timp aveam să aflu.
