Inca o compunere care ii place surorii mele, RoseHathaway97, si pe care vrea sa o pun.
Deci, enjoy, si nu va sfiiti la voturi, commuri & likes-uri :D
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
După ce îşi luă rămas bun de la prietenul său, pe care îl privi îndelung cum se îndepărtează, sir Aubrey începu să se plimbe pe faleză, contemplând cu privirea întunericul şi încercând să-l pătrundă. Briza plăcută a mării se făcea din plin simţită, mângăindu-i nările fine, iar mai multe valuri de aer cald îl împingeau de la spate, făcându-l să pară o cârpă moale în mâna destinului. La cei 45 de ani ai săi, sir Aubrey era un om călit, un om care trecuse prin multe. Firele albe care se zăreau prin părul negru dovedeau din plin acest lucru, însoţite de asemenea de câteva cute pe fruntea lui lată. Nasul acvilin, bărbia ridicată şi spatele drept îi dădeau o înfăţişare de soldat, acest lucru fiind oarecum adevărat. Îmbrăcămintea confirma acest lucru, ea constând într-un costum albastru închis, cu mulţi nasturi şi cu multe petice.
Trecutul său cu siguranţă ascundea vreun secret întunecat, dar acum nu era vreme de astfel de presupuneri. Un zgomot slab ajunse la urechile sale, probabil un zgomot de paşi. Îşi îndreptă privirea spre locul cu pricina şi văzu o femeie care abia se distingea în întunericul profund, o femeie îmbrăcată cu un palton şi cu faţa aproape acoperită de o glugă uriaşă. Gândindu-se că era Lady Ann, buna lui prietenă cu obiceiuri mai ciudate, grăbi pasul foarte atent şi în curând ajunse aproape de ea.
În faţa mea apăru deodată un om. Am tresărit puţin mai mult decât trebuia, gândindu-mă la singurii oameni care puteau cutreiera străzile la ora asta: beţivi, criminali în serie...
Dar apoi l-am recunoscut brusc pe vechiul meu duşman, sir Aubrey, aşa că m-am hotărât să intru în joc. Aveam avantajul că el nu mă cunoştea şi că semănam foarte mult cu fosta lui iubită, Lady Ann. Trebuia să mă răzbun pe el, fiindcă îmi omorâse ambii părinţi şi nu puteam rata acestă ocazie.
- Lady Ann, tu eşti? mă întrebă şoptit şi precaut.
- Da, eu sunt! am afirmat cu hotărâre.
- Oh, te-am căutat luni întregi! De nici nu ştiu câte nopţi te visez numai pe tine şi doar la tine mă gândesc de luni întregi! Cum ai ajuns aici?
- Călătorie de afaceri, am răspuns sec. Tu?
- Am fost chemat de armată să conduc o bătălie împotriva austriecilor care ne tot bântuie ţara. A avut loc ieri şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am câştigat, iar acum aveam de gând să mă întorc acasă.
- Mă bucur mult pentru tine!
În realitate, mă bucuram doar pentru că puteam să-l omor cu mâna mea. Eram dispusă să fac orice pentru asta, chiar şi să-l sărut pe boşorogul ăsta.
- Şi... spune-mi... cât mai durează călătoria ta? zise el.
- De fapt, s-a terminat acum o săptămână, dar şeful meu a fost reţinut cu alte treburi. Acum aş vrea doar să rămân cu tine.
- Asta e tot ce vreau şi eu! Aşadar, ne împăcăm? zise el entuziasmat la culme. Mulţumescu-ţi doamne că era întuneric şi că nu putea vedea expresia de pe faţa mea.
- Desigur! am răspuns „bucuroasă". Mi-am dorit asta de când ne-am despărţit.
Bleah. Cum să te îndrăgosteţti de un om ca ăsta? Se vedea clar că entuziasmul îi luase minţile, altfel i s-ar fi părut dubios ca fosta iubită să vrea să se împace, când motivul despărţirii fusese atât de evident. O înşelase.
- Acum aş avea o întrebare, continuă el. Scoase din buzunarul hainei o cutiuţă roşie, o deschise şi mi-au lucit ochii în faţa unui inel de aur de cel puţin 30 de karate. Până şi colţul întunecat în care ne aflam fu brusc luminat, eu temându-mă ca nu cumva să ne fi zărit cineva. Vrei să te măriţi din nou cu mine?
Fusesem o actriţă bună până acum trei ani când devenisem o criminală în serie, aşa că nu am ezitat să fac ceva teatru. Am început să plâng în hohote şi el mă strânse la piept, exact aşa cum vroiam. Şi, încet, fără să mă desprind din îmbrăţişarea lui, mi-am scos cuţitul zimţat din buzunarul interior al paltonului şi am început să trag o linie verticală pe pieptul lui Aubrey, iar apoi alta şi alta.
- Da, Aubrey, niciodată n-am vrut altceva decât să... TE OMOR!!!
Şi i-am înfint cuţitul drept în inimă. Apoi a fost ceva sublim să îi privesc chipul, acum lipsit de orice expresie, cu ochii goi, şi apoi pieptul, plin de sânge.
l-am lăsat să cadă, l-am ascuns după un tomberon şi, după ce am luat inelul şi banii pe care îi avea la el, am dispărut ca o fantomă în noapte, fără ca nici măcar regina moartă a nopţii să-mi poată lua urma.
Ah, ce dulce era răzbunarea! Mereu fusese.
