My Sweet Lovin Neko

Dispută în cantină

Încă visam frumos, dar dintr-o dată simt nişte atingeri pe umăr.
-Saby, trezeşte-te. zice Itachi zâmbitor cu părul ciufulit.
Am deschis larg ochii şi l-am privit speriată fiindcă stătea foarte aproape de mine. Itachi a înţeles ideea şi s-a ridicat de lângă mine.
-Părinţii noştri au plecat la firmă acum 3 ore şi m-au trimis să stau cu tine în dimineaţa asta. mă înştiinţează el.
-Oricum veneai să luăm micul dejun amândoi.
Itachi vine în fiecare dimineaţă la noi. Uneori mă duc şi eu la ei, dar nu mă trezesc de fiecare dată aşa că el deja s-a obişnuit să vină la mine dimineaţa şi să-mi fie alarmă umană, dacă se poate zice aşa.
-Haide jos. Ne-au lăsat clătite.
La cuvântul "clătite" deja eram în picioare şi am deschis uşa fugind spre bucătărie. Pe masă am descoperit minunăţiile de clătite uriaşe. Nu conta că aveam ditamai părul sau că eram cam şifonată, important era că aveam clătite.
Itachi şi-a făcut apariţia şi el în bucătărie. Ne-am aşezat la masă şi am început să devorăm clătitele plini de satisfacţie atunci când luam câte o gură. Parcă era un paradis în gurile noastre, un curcubeu plin de arome care îţi lăsau gura apă.
-Itachi, am o temere în legătură cu Nagato. Nu cred că trebuia să mă trântesc în el....
-A fost din greşeală. Aia nu-i mare chestie, stai liniştită.
-Eşti sigur? întreb cu ochi de căţeluş.
El mi-a zâmbit, mi-a pus mâna pe umăr şi a zis:
-Foarte sigur. A şi uitat ce s-a întâmplat.
Mi-am revenit la atitutindea iniţială şi i-am zambit şi eu mai sigură pe mine.
Clătitele s-au terminat iar noi trebuia să ne pregătim.
-Mă duc în camera mea şi ne vedem aici jos la şi jumătate să mergem la şcoală. zice el.
Urc sus pentru a mă pregăti. După ce mă spăl, deschid dulapul şi caut nişte haine mai potrivite. Cred că voi lua un tricou negru cu "Mrr!" scris mare şi nişte pantaloni cu turul lăsat. Sau nu! Nişte blugi strâmpţi albaştri deschis ca să se potrivească cu bascheţii mei albaştri. Părul îl las desprins şi îmi pun o bandană neagră pe cap pe care, apropo, o adoram. Părul îmi ajungea până sub fund şi când m-am uitat în oglindă mi se părea că ceva lipseşte... Ceva....Cerceii! Şi un lănţişor! Aleg o pereche de cercei cu nişte ținte şi un lănţişor lungueţ şi finuţ cu pandantiv cu un panda care face cu ochiul.
Mi-am pus şi o curea căci pantalonii îmi cădeau.
Cu două pufuri de parfum am fost gata. Mi-am luat geanta de şcoală şi am coborât jos, unde mă aştepta Itachi stând pe scaun.
-Mergem?
-Da, haide.
Am încuiat uşa după ce am ieşit şi am luat-o pe drumul principal.
-Azi totuşi să ai un pic grijă. Azi toţi cei de-a 12-a au nu ştiu ce treabă la cantină. Cred că ajută în bucătărie sau ceva de genul ăsta. Tu mă aştepţi acolo la ieşirea din bucătărie şi eu voi veni să luăm prânzul, ok?
-Bine. Aşa voi face. Dar totuşi de ce trebuie să ajutaţi în bucătărie?
-E o activitate care o fac doar clasele de a 12-a odată pe lună. Nu e ceva greu, ba mai mult ne distrăm. Dar toată lumea se fereşte de pericole chiar şi în bucătărie când suntem toţi. Deşi sunteţi în dezavantaj voi, ăştia mai mici. Atunci când vor ieşi toţi din bucătărie năvală peste voi chiar trebuie să aveţi grijă. Nu contează că ei ar fi vinovaţi pentru ceea ce ar putea cauza, tot pe voi cade vina. Ei pot dovedi orice chiar dacă nu e adevărat.
-Asta sună de-a dreptul înfricoşător.
Şi mergând aşa pe stradă, am observat mai mulţi din liceu. Fiind drumul principal poţi vedea mulţi dintre elevi cum vin la liceu.
-Vezi să nu te faci cu vreo bătaie de stradă. zice glumeţ Itachi.
-Dar te am pe tine aici!
-Oh, da. Ai dreptate.
Am trecut prin parcul liceului şi am intrat pe holurile aglomerate ale clădirii. Eram cu ochii în patru la persoanele mai mari. Mi-am găsit şi dulapul şi mi-am lăsat ghizdanul luând cu mine doar cărțile pentru prima oră.
-Hei, Saby! îmi zice Temari veselă.
-Hei!
-Auzi, ai să-mi împrumuţi şi mie nişte bani până mâine? zice ea cu o voce dubioasă.
-D-da. Câţi vrei? spun în timp ce-mi căutam portofelul.
Dintr-o dată simt un pumn în umăr.
-Doamne, Saby! Stai calmă! Nu vreau banii tăi, era o glumă. Doar pentru că părinţii tăi sunt super bogaţi nu înseamnă că de acum ne eşti bancomat.
-Mă bucur să aud asta, să ştii. zic zâmbăreaţă fiind mai relaxată.
-Oh, chiar. Cum îţi este piciorul?
-Mai bine, dar coloana încă mă doare puţin.