Dorința

Capitolul I. 1.A nimănui...

Mă simt a nimănui.Băiatul de care îmi place,mă consideră doar o prietenă,iar cel ce mă place e pur și simplu,un băiat de care nu mi-a plăcut niciodată și pentru care nu am simțit nimic niciodată.E pur și simplu unul din băieții cu care stau afară și nimic mai mult.
Sunt trântită în pat cu pătura până la gât,beau o cană de ceai de mușețele să mă calmeze și plâng.Mă gândesc la cât de nașpa este viața mea.Mi-aș dori să fiu și eu fericită măcar o dată.Anul acesta mi s-au întâmplat numai lucruri rele,care m-au făcut să gândesc și să acționez greșit.
Totul începe în luna ianuarie când regretatul meu tata a decedat din cauza unei boli.Atunci,a fost primul pas al meu spre groapă.Am fost foarte distrusă,eu iubindu-l pe tata enorm.Mi-am dorit și am urlat la Dumnezeu să mă ia pe mine și să-l lase pe el aici.Prostia cea mai mare este că m-am apucat de fumat.Fumam două pachete de țigări pe zi,ajunsesem ca o dependentă.Toți banii mei se duceau pe acele pachete și nu puteam face nimic.Dacă asta îmi doream și voiam,nu mă puteam opune. Într-un final,am rărit-o cu țigările,ajungând să fumez maxim trei pe zi.
A doua lovitură a fost în luna aprilie,atunci când mi-am pierdut cele mai bune prietene.Cum? O altă fată,o fostă prietenă a spus multe minciuni despre mine și ele au crezut-o.De ce nici eu nu știu.Pur și simplu le iubeam ca pe surorile mele,iar ele,m-au lăsat pentru prietenia acelei mincinoase.În timpul liceului,fiind în aceeași clasă cu ele, stăteau toate trei și îmi aruncau priviri urâte.La început mă durea...am suferit,foarte mult chiar.Plângeam zi și noapte că o prietenie de patru ani s-a destrămat din vina unei hoațe.Dar într-un final,m-am obișnuit și pur și simplu,în fiecare pauză,îmi puneam căștile în urechi și ascultam muzică.
Următorul lucru rău de anul acesta s-a întamplat în mai. Bunica s.a îmbolnăvit și s-a internat în spital...de atunci se află acolo.Este conectată la aparate și doar acelea o țin în viață.Acest lucru,la sfârșitul lui aprilie,m-a facut să mă apuc de altele.De ilegale.Stătem în spatele unui bloc singură,plângeam și fumam,trăgeam pe nas și foloseam siringi.Ajunsesem rău.La liceu mă duceam rar și atunci întârziam,făceam ca toate animalele pe acolo,aveam ochii roșii și toți știau ce am ajuns. Asta a ținut o lună și ceva.Până o mașină de poliție a trecut pe la scara la care stăteam,m-a luat la secție și mama a aflat totul.Văzuse și ea înainte că era ceva schimbat la mine,dar nu a vrut niciodată să creadă că pot face așa ceva. Totuși,de ce m-am apucat? Țin foarte mult la bunica mea și nu voiam să mă gândesc că ea în orice moment poate să mă părăseascã. Mama? Ce mi-a făcut? Pur și simplu,m-a ținut în casă fără televizor,telefon,laptop și fără niciun ban.Nu am suferit că am stat fără electronice,dar la început nu rezistam fără ele...fără lucrurile care "mă făceau fericită".Dar acum îi mulțumesc.Sufăr și acum,dar măcar m-am lăsat de această prostie.
Apoi,în iulie,când în sfârșit am avut voie să ies afară,când mi-am cunoscut noii prieteni,noul grup,am plecat alături de mama pentru o săptămână în Madrid,ea având o treabă cu serviciul acolo.Când ne întorceam,în avion a fost găsită o personă cu un pistol.Când a fost prins,a luat pistolul și a început să tragă în toate direcțiile.Am fost nimerită de un glonț fix în umărul stâng.Pilotul a aterizat forțat și au sunat repede la poliție și salvare.Eram cincisprezece persoane rănite și un copil decedat.Acel tiran l-a impuscat direct în cap și băiețelul a căzut la picioarele părinților,lăsându-i în lacrimi.Într-un final,poliția l-a arestat,iar noi am fost duși la spitalul din Timișoara,urmând ca după ce suntem tratați să ne întoarcem cu o altă cursă în București.Mi-a scos glonțul din umăr și m-a bandajat după ce m-a dezinfectat.Acum,rana înca nu este închisă,așa că,la fiecare cinci zile merg la control.Mama a fost foarte speriată atunci pentru mine și mi-a făcut toate poftele.
După toate acestea am crezut că sunt blestemată,toate fiind una după alta.
Acum,suntem la sfârșitul verii.Ies afară cu cei din grupul pe care îl cunosc de o lună și ceva,din-ainte de atacul din avion.Deja încep să țin la ei.Ne înțelegem super bine.
Cam asta e viața mea...o puștoaică de saisprezece ani,blondă,sensibilă și plictisitoare...