Toate aceste caracterizari ale personalitatii mele sunt neconcludente pentru cei care nu mi-au aflat "sumbra" poveste de viata,deci am sa incep sa va povestesc.
Viata mea era perfecta dupa cum v-am spus,pana intr-o zi in care totul parea promitator, cerul era senin,pasarelele care aveau cuibul in copacul din fata casei mele cantau vesele, mama facuse celebrele ei clatite care o dadeau de gol ca este foarte optimista si fericita,mama mereu facea mancarea in functie de starea ei emotionala,cand facea mancare picanta era furioasa,cand facea mancare plina de fibre si vitamin (legume gratinate sau alte mancaruri cu multe legume ) simtea nevoia de a da jos din kilograme si tot asa.Insa azi facuse clatite ceea ce insemna ca este fericita, probabil datorita faptului ca ajunsese directoare muzeului de istorie sau poate datorita carnetului meu de note care ajunsese acasa ieri si in care se putea observa o imbunatatire a notelor la matematica si fizica(niciodata nu mi-au placut aceste materii),marog ,motivul pentru care facuse clatite nu era prea important,important era ca eu le iube-am , motiv pentru care m-am grabit sa ma imbrac cat mai repede , pentru a le savura in linistita cat mai mult timp.
In timp ce ma imbracam aud blanda si totusi hotarata voce a mamei mele :
-Jessica ,hai la masa!!
-Vin acum mama.Ii raspund eu cu o pofta de clatite care imi statea in gat.
Dupa ce i-am raspuns mamei au mai trecut cinci minute si am coborat pe scari cu viteza si cu pofta unui ghepard care nu mai mancase de saptamani.Intrand in bucatarie il va pe tata cum isi savura clatitele in timp ce isi cite-a ziarul si din cand in cand mai lua o gura din cafeaua aburinda .
Ma asez pe scaunul meu si lovesc cu furculita si cutitul de masa cerand clatite ca un barbar ,mama se comformeaza si imi pune o farfurie uriasa de clatite cu sirop in fata si un pahar de suc de portocale.Din pacate nu apuc sa imi termin clatitele si se aude soneria,era Rebeca,ce-a mai buna prietena a mea inca din clasa intai ,venise sa ma "rapeasca" pentru a merge la scoala,cu greu ma las induplecata sa imi abandonez"minunile" din farfurie insa nu aveam de ales ,intarziasem la autobuz si mama incepuse sa ma priveasca chiorasi.
Dupa ce sunt fortata sa imi abandonez "copilasii" ma indrept sprea statia din care trebuia sa iau autobuzul,ca de obicei in drum discut cu Rebeca despre Domnul Albert, profesorul nostru infiorator de matematica,si despre cum ii place sa isi sperie elevi,acesta considerand ca notele sunt cele mai eficiente "arme" in fata "focarelor de hormoni"(care eram noi,elevi),nu am apucat sa terminam discutia ca am si ajuns in statie unde era autobuzul care ne astepta de vre-o trei minute.
Orele petrecute la scoala trec usor si racoritor ca un vant de toamna ,neavand parte de teste,proiecte si ascultari.
La sfarsitul orelor,pe la 14:00, ma intorc tot cu autobuzul scolii insa ma intorc singura de aceasta data pentru ca Rebeca plecase cu mama ei .Ajunsa acasa vad valizele mele si ale mamei la usa de la intrare ,nedumerita incep sa ii strig pe ai mei ,care erau cu siguranta acasa mama avea program la serviciu de la 09:00 pana 13:00 iar tata lucra la o firma de avocatura ,avand un program de trei ore ,de la 09:30 la 12:30:
-Mama,tata,m-am am ajuns acasa!!
-Suntem aici scumpo,raspunde mama.
Auzind vocea mamei ma indrapt sprea sufragerie,parinti mei state-au pe canapea la distanta unul de altul ,mama avea lacrimi in ochi iar pe fata tatei se putea citi nesiguranta amestecata cu un strop de vinovatie,in acel moment am rupt tacerea :
-De ce sunt bagajele mele si ale mamei la usa ?
-Aseazate pe fotoliu draga!Imi zice mama cu un glas tremurat.
-Trebuie sa iti zicem ceva,eu si mama ta am hotarat sa ne despartim tot odata am hotarat ca tu sa mergi cu mama ta, avand dreptul de a ma vedea atunci cand iti doresti.Vorbele care iesisera din gura tatei ,pe un ton carea abea putea fi auzit ma zguduisera.
In seara aceea am simtit cum intreg universul se prabuseste pe mine,stateam pe bancheta din spate in masina mamei privind-o cum plange si gandinduma ce se intamplase atat de grav incat parinti mei sa se desparta,ei nu se certasera niciodata,se intelegeau perfect parca isi cite-au gandurile , nu credeam vreo data ca asa ceva este posibil sa apara intre ei. Vroiam sa o intreb pe mama ce se intamplase, dar imi era fica ca o sa inceapa sa planga si mai rau si o sa avem parte de un accident,ceea ce nu as fi vrut chiar daca simteam cum ma macina curiozitatea .
