My boss ~ Luke Hemmings

Capitolul 31

Vocea: Vanessa! Vanessaaaaaa! Motai putin si ma intorc pe partea cealalta. Simt cum ma zgaltaie cineva usor, insa acest lucru ma face sa adorm iar. Venesso! Incepe sa ma zgaltaie si mai rau, iar eu ca sa fac sa inceteze totul iau perna de langa mine si o arunc in persoana respectiva.

Simt ca sunt trasa inapoi in lumea minunata a visurilor de unde as putea sa nu mai plec niciodata, insa sunt lovita peste fata cu perna. Trag patura peste cap si imi continui visul minunat cu pinguini si un pinguin mai mare si blond si cu piercing. Oh doamne, nu stiu cum am ajuns sa il visez.

Vocea: Vanessa, trezeste-te pentru numele pinguinilor! Dupa ce aud asta patura mea calduroasa imi este trasa de pe mine si o racoare ma cuprinde. Ma ridic in fund si deschid ochii speriata.

Eu: Luke! Puteai sa ma mai lasi 5 minute nesuferitule nu sa ma faci sa mor de frig! Urlu cand vad ca blondul este acela care ma tachineaza de dimineata. Acum poti sa imi dai patura? Imi intind mana sa o apuc, iar cu cealalta ma frec la ochi fiind inca somnoroasa.

Luke: Arati sexy ciufulita, spune sarcastic dupa un val de rasete. Ma bosumflez si incerc sa imi aranjez cat de cat parul, folosind degetele drept pieptan. Iar pijamalele... frumoase inimioare. Inca ma ia in ras in timp ce eu ma incrunt la el.

Eu: Mi-ai adus micul dejun? Caut in jur mancarea care trebuie sa imi potoleasca burta din a scoate sunete ciudate. Si nu, nu o vad.

Luke: Logic ca nu am adus-o. Voiai sa ma risc si sa o aduc in timp ce incercam sa te trezesc si tu, in cel mai bun caz, dadeai peste ea? Privirea lui imi inspira mandrie ca a putut sa se gandeasca la un lucru "atat de complicat" dar vocea care avea o mica doza... bine, bine, o mare doza de amuzament ma facea sa cred doar un singur lucru.

Eu: Ai uitat sa aduci mancarea, nu? Afiseaza un zambet tamp pe fata aia care in momenntul de fata cerea doar perne aruncate in ea si se indreapta spre iesire. Iese pe usa si baga capul inapoi parca dorind sa spuna ceva.

Luke: O aduc acum.

Doamne, cateodata ma gandesc daca are creier in chestia aia care se numeste cap. Chiar daca e foarte distras, nu as mai vedea pe nimeni luandu-i locul de servitor. M-am obisnuit prea mult cu el. M-am obisnuit prea mult cu prostiile lui, cu zambetul lui tamp, cu ochii aia veseli, cu glumele lui proaste care ma binedispun tot timpul, cu bataile alerta ale inimii mele cand il vad.

Ca tot vorbim de lup, blondul apare in camera cu o tava pe care era asezata o farfurie plina cu clatite umplute cu ciocolata, langa aveam sirop de artar si vesnica mea ceasca cu ceai fierbinte cu farfurioara pe care erau asezate cubuletele de zahar. Ma ridic si ma sprijin de spatarul patului si privesc in timp ce Luke imi aseaza stativul special pe care pune tava cu micul dejun delicios. Miroase atat de bine. Nu regret nici ca l-am angajat pe Kyle. Iau in mana o clatita si incep sa o savurez si sa scot sunete in semn de apreciere in timp ce mananc facandu-l pe Luke sa rada in hohote. Se aseaza pe marginea patului incercand sa isi regleze rasul.

Eu: Ce tot ai? Ma irita faptul ca gaseste motive sa rada de mine cat mai des.

Luke: Mananci ca o scroafa. De abia poate sa spuna printre rasete, iar eu ii raspund ca o strambatura. Si mai si scoti sunete ca una.

S-a mai linistit putin si s-a uitat cu atentie la mine. Imi sterge cu degetul mare probabil putina ciocolatata din coltul gurii si dupa baga degetul in gura mancand ciocolata. Arata ca un copil mic, iar gestul asta m-a inmuiat total. Ca sa nu ma holbez sau sa ma simt jenata am inceput iar sa mananc, acum nemascotand nici un sunet. O clatita imi este furata din fata ochilor, iar infractorul era chiar in fata mea.

Eu: Luke, voiam eu clatita aia! Ma plang in timp ce el zambeste ca un psihopat cu gropite adorabile.

Luke: Poftim si tie! Spune dupa ce ia putina ciocolata pe deget si ma manjeste si incepe sa rada, probabil din cauza fetei mele socate.