Monstrul

Doar Zack

Salut eu sunt Zack.Sunt în clasa a noua.Haideti sa va spun cate ceva despre mine.Imi place să ascult muzica, De obicei Rock și Metal. Îmi place negrul, la nebunie. Îmi petrec ziua în camera mea sau în parc cu prietenii mei.Urasc sa ma tund, ador sa desenez, de obicei Anime, îmi place să mă uit la Anime si am un câine,Spike.Cred ca deja ati ghicit ce sunt. Da, sunt un emo.Un diferit cum ar spune altui.Un satanist, fiindca ascult rock. Un drogat pentru ca am parul lung și că sunt retras. Și o batjocura pentru ca sunt diferit.
Deci asta sunt eu. Sunt cel diferit din clasa mea. Sunt bătut, chinuit și batjocorit pentru ca sunt diferit.Dar m-am obișnuit. Însă nu mereu am fost asa. Ce-ar fi sa va spun povestea mea de la început, mai pe scurt.
Am intrat la grădiniță la 6 ani pentru ca părintii mei nu au avut bani sa ma dea la una particulară și la cea de stat nu mai erau locuri.
În clasele primare eram un copil normal. Eram vesel, glumet, eram ca restul. Este ciudat. Pana acum nu am mai spus niciodată nimănui și nimeni nu mi-a spus ca sunt "ca restul" pana acum am auzit doar "ce e în neregulă cu el? ",sau"stai departe de el".
Cum am devenit emo? Simplu.La vârsta de 14 ani am cunoscut-o pe Sara. Ce-a mai frumoasa fata din lume. Era emo și m-a convins să încerc și eu. Și se pare ca îmi găsisem stilul. Era perfect.Imi plăcea cum arătăm. Nu ma mai tindeam și nu îmi pasă de cei din jur. Nu am avut cei mai grijulii părinti asa ca nu le pasa cum arat sau cu cine ma vad.
Acum un an tatăl Sarei a murit într-o prăbușire de avion. Ea a fost devastată. Nu mai era la fel. Nu mai zâmbea nici măcar cât zâmbea înainte. Nu mai glumea și stătea toată ziua în casă și plângea. Nu îmi răspundea la nici un mesaj.Incepeam să-mi fac griji pentru ea.Am încercat de prea multe ori sa o sun sau sa merg la ea. De fiecare data îmi răspundea ea și îmi spunea să plec. dar niciodată nu îmi răspundea la fel ca înainte. Din ce în ce mai slab și mai răgușit.
Pana într-o zi.Dupa doua luni de îndurat eram în fata blocului ei și am vazut-o. La etajul 8 cu un picior peste balustrada balconului. Am încercat să strig la ea din rasputeri:SARAH NU! Dar era prea târziu. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc despre ea era cum parul ei flutură în cădere. Probabil căderea a durat cateva secunde,dar mie mi s-au părut minute întregi. După impact am văzut doar rosu. Căderea a fost asa de dura încât o picătură din sângele ei a ajuns pe haină mea. Am stat acolo mai mult de 2 ore plângând. Lumea se agita în jurul meu dar eu nu puteam sa vad nimic. M-am trezit la realitate seara. Am ajuns acasă și am încercat să adorm. Spre dimineață am reușit. Timp de o săptămână am fost la mormântul ei încontinuu, stand și lângă cu orele... Chiar și după doi ani îi simt îmbrățișările calde și sărutările fierbinti,inca o mai simt lângă mine.