FRAGMENTE din SUFLET

Plecarea

Prezentare:Eu sunt Joanna,mi se mai spune Jo...Am 17 ani sunt in clasa a11-a, la Liceul de Arte din Targu Mures.
Descriere:Sunt șatena cu suvite blonde deci cam un saten deschis...Am ochii albastrii care, nici eu nu stiu de la cine i-am mostenit, sunt destul de scunda pentru varsta mea, sunt stangace( excluzand faptul ca scriu cu mana stanga fac si lucrurile anapoda)...
Pasiuni:Ei bine, sunt la arte dar nu desenez...Eu cant, iubesc pianul si tot ceea ce mi-as fi putut dori vreodata, tot ceea ce ma mangaie si-mi da putere este MUZICA❤!
-E gata masa! Ma striga vocea blanda a mamei.
-Vin acum!raspund eu mahnita pentru conturbarea pacii si a linistii care ma coplesise in camera mea singuratica!
În timpul mesei a inceput o discutie care pe mine ma deranjeaza extrem!:
-Jo, ti-ai terminat bagajul?
-Dar, nu vreau sa plec mama!
-Jo! Capitolul cu mofturile copilaresti l-am incheiat de mult! Daca am spus ca plecam, plecam si gata!
-Dar...
-Scumpa mea! Aceasta plecare este obligatorie! Nu pentru ca vrem noi!Si, gandeste-te ca viitorul tau in tara asta nu va fi atat de bun pe cat va fi in America! Acolo vei avea alte posibilitati! Ma mangaie tata sfatuitor.
-Eu chiar vreau sa locuiesc in America! Intervine si sora mea cea mica...care este cam copilaroasa desi are 14 ani...
Dupa putin timp in care stau si meditez, dansand furculita printre zdobiturile de brocolli dezgustator din farfurie(mama este genul care prefera sanatatea pe primul loc, desi gustul conteaza) izbucnesc :
-Eu nu vreau acolo! Asta e tara in care m-am nascut! Aici am prietenii, rudele, pasiunile, scoala si sufletul!Zic eu printre lacrimi, ridicandu-ma de la masa si indreptandu-ma spre camera mea...Unde continui sa plang! De dimineata ma pregatesc si ma indrept spre scoala! Dupa ore urma sa am un mic concert la pian si voce, iar apoi ma indrept din nou acasa...Nu era nimeni jos...Intru grabita in camera mea si cand deschid usa, dau peste mama, care imi termina-se deja bagajul...
-Maine dupa masa plecam! Si se indreapta spre usa .
-Maine? Intreb eu speriata cu mintea coplesita de ganduri fulgeratoare si triste.
-Da! Tatal tau trebuie sa ajunga maine seara la conferinta si nu avem alta obtiune!
-Bine! Raspund eu doar ca sa ma scap de mama si sa pot sta singura ...
Of Domne! Maine este ultima zi aici in draga mea tara! Nu-mi vine sa cred! Dar, decat sa ma cert cu ai mei in fiecare zi, imi accept soarta! Poate asa mi-e scris mie... Poate acolo voi avea alte aportunitati, alte vise, alte sperante si pote ma voi regasi printre atatia straini!
Soarele rasare! Este dimineata, iar eu nu am asteptat chiar de loc dimineata asta...Pregatita ma indrept spre fosta mea scoala(deja o pot numi asa), unde cu regret in suflet, lacrimi in ochi si amintiri in minte imi iau la revedere de la ceea ce pana acum mi-a fost familie, casa, pasiune!Dupa asta ma plimb putin prin oras! Aveam nevoie sa vad pentru ultima oara toate locurile alea pline de amintiri!...Momentele de reculegere mi-au fost din nou distruse de, soneria telefonului!
-Jo! Unde esti? Vin sa te iau. Avionul nostru pleaca intr-o ora! Sa vin la scoala?
-Nu tati! Sunt in parc...dar nu trebuie sa vii! Iau un taxi acum! Nu te deranja!
-Vin acum! În parcul tau , nu ?(tata este cel mai incapatanat om din lume, care face mereu ce vrea!)
-Da! Te astept!.
Apoi ma asez pe o banca lasandu-mi parul ondulat in bataia vantului si privirea atintita in lumina cerului... Peste mai putin de 7 ore o sa fiu in New York...Un oras minunat pe care oricine viseaza sa-l viziteze...Si eu visez sa-l vizitez si sa plec, sa ma intorc acasa! Dar, nu! Eu ma mut acolo...E posibil ca toata viata mea sa traiesc acolo, iar tara in care m-am nascut sa devina doar un obiectiv turistic. TIT-TIT! Clanxonul tatei.
-Buna scumpo!La ce te gandeai?
-La viata tati! La viata mea care s-a intors cu susul in jos!
-Nu vorbi asa! Iti promit eu ca o sa te indragostesti de America si o sa o iubesti si mai mult decat Romania!
-Niciodata! Defapt NEVER...Ar trebui sa ma acomodez cu engleza asta mizerabila care nu-mi placea nici in generala!
-Te rog sa nu vorbesti asa! Si uite ca am ajuns. Mergem, ne luam lucrurile si plecam la aeroport. Mai avem o jumatate de ora!
Asa am si facut! Alice( sora mea) zbenguia de bucuri, mama nu-si mai vedea capul de entuziasm, tata se grabea intr-una, iar eu...eu mai aveam umpic si plangeam!...
AEROPORT TRANSILVANIA...