Legăturile ce nu pot fi rupte

Visul care dansează în pragul dimineţii e plin de speranţă

Laura tresare. În acel moment Elena vira la drepta. Ajunseseră acasă.

- De ce m-ai lăsat să dorm?

- Asta te-am întrebat şi eu pe tine pe vremea când îţi eram profesoară. Acelaşi răspuns ţi-l ofer şi eu ţie acum.

- Eşti culmea!

- Ştii că aşa am spus şi eu atunci, nu?

Gazda râde.

- Hai jos! Acum te poţi pune în pat şi să dormi. Rămân eu să spăl mormanul de vase şi să fac ordine.

- Nu te pot lăsa singură.

- Bau-bau nu există, deci, nu mă poate mânca nimeni.

- Ştiu, dar...

Au intrat în curte. Elena a început să râdă de cum a intrat.

- Ce e?, întreabă ochii verzi.

- Tipul de acolo e mort sau doarme? Cea mică îi-l arată prietenei sale pe bărbatul care adormise în leagăn.

- Se pare că doarme, fu răspunsul acesteia.

- Dacă a ta curte a ajuns un dezastru...mă intreb cum e în casă? Curiozitatea Elenei a fost lămurită la scurt timp.

Când au intrat în casă: canapeaua de la intrare ocupată, canapelele din bucătărie aveau aceiaşi soartă. În primul dormitor de jos două persoane ocupau patul în timp ce o a treia dormea pe jos. Pompei era singur în dormitorul mare. La etaj atât canapeaua cât şi fotoliile ocupate. Camera Elenei şi ea ocupată de 4 persoane: două în pat, alte două pe jos, de o parte şi de alta a patului. Fetele revin în bucătărie.

- Mă duc să aduc vasele de afară, îi spune cea mică Laurei.

- Bine! Gazda se aşeză pe scaun şi scoate o ţigare. Fumez şi eu după am să spăl vasele.

Fata pleacă afară pentru a aduce vasele împrăştiate peste tot prin curte. Acestea nu mai aveau loc nici măcar pe masă.

- Mai sunt vreo două, îi dă Elena de ştire.

- Bine! Laura nu mai avea loc de atâtea vase.

- Astea sunt ultimile. Prietena ei se întorsese deja.

- Ia prosopelul şi în timp ce eu le spăl tu le ştergi.

Elena a făcut în tocmai cum i se ceruse. Imediat ce ochii verzi termina de spălat o farfurie, ajutorul spălătorului de vase îşi începea treaba. Mormanul de vase a dispărut încetul cu încetul.

Acum vasele erau toate la locul lor, iar cele două prietene se aşezaseră pe scaunele din piele ecologică, din jurul mesei.

- Le-am terminat repede, supse Laura aprinzând o altă ţigară.

- Da nici nu se punea problema! Nu ne-a învins matematica şi ne învingeau nişte vase? Am fi ajuns de tot râsul, încercă Elena să o înveselească.

Doar pufăitul ţigării perturbă liniştea în care întreaga casă se cufundă, deşi soarele a răsărit, pentru petrecăreţi, cât şi pentru cele două prietene, pare că noaptea abia a început.

- Eşti mai obosită decât mine, încercă din nou oaspetele de peste mări şi ţări să facă liniştea să dispară.

- Obosită ai să fi şi tu peste puţin timp când ai să te întorci la muncă, îi spuse gazda.

- Nu chair! Iubesc ce fac şi asta îmi dă o stare de bine, de realizare, nici cum de oboseală. Simt că mă regăsec în poveştile cărora le dau viaţă. Cine a spus că e uşor să fie regizor de animaţie s-a înşelat! Măturisi regizorul.