Un nou inceput

52 13 1
                                    

In dimineata urmatoare m-am trezit si stateam cu ochii in tavan,neavand curaj sa ii misc si rugandu-ma ca tot ceea ce se intamplase ieri sa fi fost doar un sumbru cosmar. Insa,suspinele greoaie a le mamei imi distrugeau orice urma de speranta.Ea hotarase sa ne mutam in Boston si reusise sa imi obtina un transefer la alt liceu,dar drumul era lung si ne oprisem la un motel pentru a putea dormi.In noaptea aceea nu putusem sa dorm la fel de linistita cum ma obisnuisem iar mama nu dormise aproape deloc. Gandindu-ma in continuare la ce se intamplase nu am observat cand mama se ridicase din pat, cu cearcane la ochi si cu obrazul udat de lacrimile care ii cursesera incontinuu.

-Jessica,te-ai trezit ? Ma intrebase mama cu un glas ragusit si cu o intensitate foarte mica.
-Da,mama,m-am trezit de ceva vreme.Ii raspunsesem eu cu o voce plata.
-Vrei sa mergem la masa?
-Da,as manca ceva.Restaurantul de aseara avea o mancare tare proasta.Simteam cum mama nu o sa mai fie la fel,nici macar daca incercam eu sa o inveselesc cu glumele mele proaste care erau lipsite de orice picatura de haz.
-Da,mancarea lor era tare proasta.Schitase un zambet fortat doar pentru a nu ma face sa ma simt prost.

Ne-am grabit sa ne facem ordine in camera si sa coboram la masa.Stateam asteptand ospatarul care sa vina sa ne ia comanda.Cand acesta a venit nici nu a apucat sa ne intrebe ce dorim si mama a inceput:

-Vreau o portie mare de cartofi prajiti cu oua ochiuri si sunca.
-Doriti si ceva de baut?
-Da,un shake de ciocolata. Ma uitam mirata la ea.In aceea clipa mi-am dat seama ca pentru ea mancarea reprezenta un sprijin, incercand sa isi manance nervi si supararea.
-Dumnevoasta ati dori ceva? Ma intrebase chelnerul uitanduse fix la mine.
-Da,as dorii niste unt si gem pe paine.
-Doriti si ceva de baut?
-Da,as dori o sticla de apa.
-Comanda o sa soseasca imediat,ne raspunsese chelnerul.
-Multumim!

Dupa ce ospatarul ne-a adus comanda, mama incepuse sa manance cu pofta ,parca nu ar mai fi mancat de luni bune. Eu ma uitam stupefiata la modul cum manca,fara sa incerce macar sa se bucure de mancare.

Dupa ce am terminat de mancat ne-am continuat drumul. Se putea observa neliniste, dezamagire, tradare si ura in ochii mamei care isi pierdusera stralucirea de la cat plansese,imi dadusem seama ca oricat as fi incercat sa o fac sa se simta bine,ea tot avea sa sufere in urma despartirii de tatal meu. Aceasta despartire ii provocase o rana adanca in suflet ,o rana care era prea adanca sa poata fi vindecata in scurt timp si chiar daca as fi reusit sa ii vindec durerea ar fi ramas o cicatrice uriasa.

Tot restul drumului linistea a domnit, linistea si neincrederea pe care o avem legata de faptul ca totul avea sa se termine cu bine. In acea seara reusisem sa ajungem in Boston si ne aduseseram deja toate bagajele in camera insa eram prea obosite ca sa mai si despachetam.

Dimineata urmatoare nu am stat pe ganduri si m-am apucat sa imi despachetez din lucruri insa nu am apucat sa termin, lasand treaba asta pe mai tarziu.Trebuia sa ma duc la noul liceu care se afla la 15 minute de mers. La intrarea in liceu ma astepta domnisoara Kelly, profesoara de engleza,aceasta era o femeie superba cu un corp subtire,cu forme bine definite,cu un par negru matasos,cu ochii verzi si cu un zambet de un alb imaculat.

-Buna ziua ,tu trebuie sa fii domnisoata Jessica Braun.
-Da,eu sunt.
-Eu sunt domnisoara Kelly,profesoara de Engleza, incantata sa te intalnesc.
-Si eu.

Spunea ca este incantata de cunostinta insa eu eram sigura ca o spusese de dragul meu,nu am fost niciodata o persoana agreata in intregime de profesori.Majoritatea isi dadeau seama de la inceput ca nu sunt chiar asa de cuminte, insa domnisoara Kelly era diferita,zambetul ei cald imi dadea de inteles ca o sa ma inteleg de minune cu dansa.
Aceasta a inceput sa imi prezinte scoala care era una foarte bine intretunuta. Mi-a arata unde este sala de sport,cancelaria,biroul directorului,cabinetul,biblioteca,laboratoarele:de fizica ,biologie ,chimie si informatica si intr-un final sala de mese si dulapul meu care avea numarul 234 ,imanandu-mi cheile si zicandu-mi sa ma pregatesc pentru ore.

Vantul schimbariiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum