Vicii Primare

Capitolul 47- Decizii părintești. >>>Răzvan POV

Alarma deșteptătoare sună pentru a treia oară în dimineața asta și decid că este cazul să mă ridic naibii din pat. Îmi frec ochii cu dosul palmelor și casc cu gura larg deschisă. Nu m-am odihnit bine și obosesc pe zi ce trece între alergătura cu vizitele la spital și întâlnirile interminabile cu partenerii de afaceri ai tatei. Îmi vine să las totul baltă și să mă întorc înapoi acasă unde iubita mea mă așteaptă. Nu am mai sunat-o pe Lavinia de câteva zile și asta doar din cauză că mi s-a creat un haos total în cap și atunci când pot vorbi eu, nu poate ea și viceversa. Mesajele au devenit din ce în ce mai seci după o lună în care eu am venit în Spania. Cel mai mare regret al meu era că nici unul dintre noi nu spunea pe nume sentimentelor ce probabil erau reciproce.

Recunosc cu mâna pe inimă că mi-a fost extrem de dor de acest tărâm minunat dar la ce pachet complet de probleme am primit la șederea mea aici, îmi vine să fug, mâncând pământul.

Azi îl externează. Mi se pare că aștept momentul acesta de ani de zile și nu de cinci săptămâni. Doctorii au dat verdictul că este apt de a se reîntoarce acasă dar cu condiția de a sta departe de orice fel de stres. Probabil că ei nu l-au cunoscut pe adevăratul Ricardo Rodriguez. Omul ăsta nu poate sta locului o singură secundă. Este mereu agitat și mintea lui stă încontinuu la afaceri.

Mama mi-a povestit despre un teren imens pe care l-a achiziționat tata acum câteva luni în apropierea Madridului. Proprietatea având un lac destul de măricel i-a oferit ideea lui Ricardo de a face un spațiu de agrement pentru familiști pe timp de zi și tineret pe timp de noapte. Dar în momentul în care și-a obținut autorizațiile de construcție, omul s-a gândit că ar fi prielnic să facă un infarct și să-mi pună mie toate astea în cârcă pe lângă alte afaceri care aveau nevoie de atenție specială.

-Răzvan, ești gata de plecare? Se aude vocea mamei de după ușa închisă a dormitorului repartizat în mod expres mie pe parcursul șederii în Spania.

-Fac un duș și mergem. Ridic tonul îndeajuns de tare încât să mă audă.

-Te rog să te grăbești. Doar știi că lui Rico nu-i place să aștepte. Mă avertizează pe un ton ușor îngrijorat.

Dacă era un lucru pe care marele Rodriguez să-l urască la oamenii cu care trebuie să interacționeze zi de zi, era punctualitatea. Omul era un maniac al controlului și al bunelor maniere. Probabil că are și un certificat care atestă abilitatea asta a lui.

Mă ridic din pat și mă îndrept teleghidat în baie. Îmi las lenjeria intimă să se prelingă pe picioare și pășesc în cabina de duș. Învârt de robinet și aștept ca apa caldă să-mi confere ceva ce este imposibil. Mușchii îmi rămân la fel de încordați și mă simt la fel de tensionat ca și ieri, alaltăieri și tot așa.

Am nevoie de un concediu prelungit dar știu că ăsta este un vis destul de complicat de realizat în viitorul apropiat. Raina mi-a propus de câteva ori să mergem la mare pentru câteva zile, dar m-am văzut nevoit să o refuz cu politețe. Femeia mereu m-a văzut cu ochi buni și probabil că a sperat la o relație între noi, chiar dacă este cu cinci ani mai mare ca mine.

Ies din cabină, cu tragere de inimă și mă șterg pe corp cu un prosop. Repet rutina de dimineață și mă spăl pe dinți, îmi aranjez părul un pic prea lung crescut și mă bărbieresc. Iau primul costum care-mi cade la îndemână și mă îmbrac lent, examinându-mi cearcănele de sub ochi. Se vedea de la un kilometru că sunt obosit și abia mă mai țin pe picioare, dar trebuia să continui să îndeplinesc toate sarcinile de aici ca să pot pleca cât mai repede în România.

Cobor scările care duc până în holul principal și intru în bucătărie. Mama stă la masă și citește un ziar în timp ce învârte lingura în ceaiul său.