Capitolul 1- Orfanul
Nu-mi amintesc atât de multe despre acea zi dar imaginea părinţiilor, mai exact a trupuriilor lor pline de sânge, arzând mi-a rămas adânc înfiptă în memorie.
Aveam 6 ani, părinţii mei erau amândoi poliţişti şi de curând au luat un caz mai ciudat, 2 oameni ucişi de o tânără de 19 ani cam emotivă şi deloc sociabilă. Cazul era destul de simplu, casa acelor oameni a ars din motive necunoscute cei 2 erau înauntru şi tânăra a fost ultima ce i-a vizitat. Cam asta e tot ce ştiu despre acel caz. în fine. Chestia e că părinţii mei erau destul de ataşaţi de această poveste de aceea mai tot timpul erau la ei în birou şi munceau.
Era ora 21:30 şi mama a terminat de citit acea povestea de "noapte bună" pe care toţi copiii o auzeau la 6 ani, după care a mers în bucătărie unde era şi tata. Nu îmi era prea somn aşa că adormisem destul de greu. Aveam 6 ani ce naiba , puteam sta treaz până 22:00 fără probleme. Stăteam cu ochii închişi şi ascultam răsul mamei venind din bucătărie, acel râs angelic cum doar ea îl putea scoate cu nişte simple vocale umane. Adormisem...
Camera se răcise brusc şi simţeam cum ceva rece se plimba deasupra corpului meu. Am deschis ochii, nimic. Linişte totală. Adormisem iar. "A început..." O voce joasă, caldă se auzea în capul meu şi tot repeta "A început, A început". Brusc m-am trezit , mirosea a fum , suntetul flăcăriilor se auzeau venind din afara camerei mele. Am deschis uşa şi am rămas blocat. (Play this song - https://www.youtube.com/watch?v=1C-2QVJh9k4) Totul ardea, focul transforma în scrum munca părinţiilor mei de o viaţa, ochii mei în vărsta de 6 anişori parcă leşinaseră, nu-i mai puteam controla , se închideau , se deschideau, lăcrimau... M-am trezit din coşmar pentru câteva secunde şi am luat-o la fugă pe holul înflăcărat spre camera părinţiilor, holul părea că nu se mai termină , devenea din ce in ce mai lung. Am căzut în faţa camerei , uşa era deschisă, i-am văzut. Flăcăriile ce îmbrăţişau trupuriile neînsufleţite se extindeau nepăsătoare peste tavanul casei. O siluetă întunecată stătea în faţa ferestrei şi privea luna ce-şi arunca razele în camera înflăcărată. S-a întors şi a aruncat o amuletă în formă de triunghi spre mine. "Într-o zii o să aflii adevărul" şi s-a făcut nevăzută.
Bătăiile inimii mele se auzeau în toată casa, eram înspăimântat. Mă uitam spre trupul mamei, plin de sânge şi înconjurat de flăcări şi nu ştiam ce să fac.
"Vedeţi la etaj" vocea unui pompier s-a auzit de la parter. Odată ajunşi în dormitorul alor mei au văzut cea mai sinistra imagine, probabil din toată cariera lor. Eram leşinat peste cadavrele însângerate şi pline de flăcări. Camera ardea şi se transforma în scrum sub lumina lunii ce se strecura prin ferestrele crăpate.
"Nu încă dragul meu Kemi, nu încă"
"Hii"... Următoarea secundă secundă m-am trezit într-o morgă înconjurat de cadavre şi de un frig asurzitor. Doctorii spun că am fost mort. Inima nu-mi bătea şi urma să fiu incinerat. "E un miracol". Dar eu cred că e mai mult de atât.
Ei bine apoi mătuşa Tami m-a luat în custodie. am făcut 17 ani şi într-un fel am trecut peste toate astea.
