Immortals

Capitolul 1

"-Poți pleca."

Acestea fiind spuse mi-am luat rucsacul și am plecat.
Când am ieșit din clădirea aia mă simțeam oarecum libera, scăpasem de locul acela mizer în care am stat de când eram mică.
Aveam 10 ani când am ajuns la spitalul de nebuni. De ce s-a întâmplat asta? Fiindcă părinții mei oribili m-au lăsat singura în lumea asta mizeră de la o vârstă atât de fragedă.
Făcusem un accident de mașină în care numai eu am ieșit vie, mă rog, aproape vie.
După ce am stat în comă o lună, m-am trezit și am fost luată cu  forța de o scorpie, mătușă mea. Din vina ei ajunsesem acolo, îmi pierdeam firea pe zi ce trecea.
Și așa am îndurat nouă ani de chin în care înnebunisem total. Mi-au dat drumul deoarece începusem să ma controlez, și așa am fost eliberată.

Nu există zi în care sa nu îmi amintesc asta. Sunt în ora de Literatura care e pe sfarsite. 3, 2, 1, Pauză! În sfârșit, mă saturasem de profesorul acela bătrân și cu sechele care ne explică cât de important e să citim. Parcă eram în clasă întâi, nu în primul an de facultate. Va vine să credeți ca deja din prima săptămână ne dau teme și o grămadă de proiecte? Nici mie.

Acum stau la o masă , singură, în cantină savurându-mi mâncarea și analizând următoarele victime. Trebuie să am grija să nu îmi afle trecutul.

Înainte de a mă muta în California, locuiam intr-un orășel frumos,din America de Nord dar cu prea multe amintiri. Prea multe amintiri deoarece acolo am locuit cu părinți mei.

Acum ca pauză s-a terminat, mă îndrept către dulapul meu și îmi i-au cele necesare pentru ora de matematică. Intru în clasă și iarăși toate privirile sunt ațintite către mine din cauza înfățișării. Cui nu i-ar sării în ochi o fata cu părul verde și ochii de un albastru închis intens? Eh, asta sunt eu.
Mă așez în ultima bancă de lângă geam și astept să vină profesoara. Între timp am început să ascult muzică, la un moment dat ațipisem. Mă trezesc brusc cu un liniar trântit de bancă. Mă ridic usor căscând și uitandu-ma la profesoară urât mă dezmeticesc.

-Domnișoară Saiko Kilari! Iar dormiți la ora mea?! Treceți imediat la tabla.

-Și dacă nu vreau? Zic asta chicotind și mă ridic să rezolv ecuația care era cât tabla de mare.
Ajunsă acolo stăteam pur și simplu și mă uitam neutră la profesoară.

-Ce? Este prea grea pentru căpșorul tău? Zice profesoara in batjocură.

Enervata la maxim stăteam și înghițeam tot ce zicea profa, mă uitam cu o față criminală la ea. Îmi închid ochii și inspir adânc. Plec de la tablă, imi i-au  ghiozdanul și pur și simplu plec de lângă acele fețe care îmi zâmbesc răutăcios și râd de mine.
Ies foarte furioasă din facultate și mă îndrept către apartament.
In drum spre casa o i-au pe scurtatura din padure, acolo întâlnesc o fata plângând. Bine ca am pe cine să îmi descarc nervi .

-Hei, ce ai pățit? O intreb.

-M-m-am pierdut de părinți. Spuse ea foarte speriata.

Era clar, sigur îi omorâse cineva.
Când nu se uita îmi scot bisturiul și îi pun mâna la gură ca să nu tipe când am taiat-o pe toată fața. Acum urmează să o despic și să o las în voia sorții. Astăzi nu am chef să o lungesc atât.
Va întrebați ce este cu bisturiul și de unde îl am? Pai, in ziua care au murit părinți mei, mi la dat mama, mi-a zis ca o să am nevoie de el mai târziu.
După ce am terminat cu ea m-am îndreptat ușor către casă, ajunsă acolo am deschis ușa și m-am dus direct în bucătărie pentru a înfuleca ceva. Seara a decurs normal, până a doua zi...