OVER AGAIN

Capitolul 1

Stateam relaxata pe canapea, schimband canalele si cautand ceva interesant de vazut. Ochii mei fugeau obositi peste titlurile de ultima ora, replice din filme si videoclipuri muzicale. Mainile mele tineau istovite telecomanda, un mic cascat aparand pe fata mea. A fost o zi grea, mai ales operatia la care am asistat pentru noua ore. Macar am reusit sa scoateam acele tumori care erau ca niste gauri negre,inghitand toata energia din acel baiat de 15 ani. Insa tomografia de dupa operatie arata clara ca si apa unui rau plin cu lebede intr-o zi de primavara. In timp ce un mic zambet mi-a fluturat pe buze, vocea putin pitigaiata si cuvintele scrise boldate in negru mi-au captat atentia...o stire pe CNN:"Trupa britanica-irlandeza One Direction a ajuns in Boston. Acestia urmeaza sa sustina un concert maine seara la Agganis Arena.Urmariti CNN pentru a va tine la curent."

Cuvintele se roteau in capul meu ca o tornada, vederea incetosandu-mi-se pe moment. Mi-am scuturat capul, insa doar raza mea vizuala mi s-a limpezit, pe cand acea furtuna inca se dadea in mintea mea. One Direction...Boston...One Direction...Boston. Imi tot repetam aceste cuvinte, pana cand acestea nu mai aveau sens nici in capul meu. Fulgere si tunete se intreceau in ratiunea mea, nu mai durand mult timp si incepand sa exteriorizez acel uragan, lacrimi prelingandu-se rapid pe obrajii mei, parandu-mi-se ca debitul lor era mai mare decat cel al fluviului Amazon. Amintiri napadindu-ma,vocea aceea in capul meu care era atat de zgomotoasa,atat de reala...

FLASHBACK

-Harry sa mergem, intarziem la chimie!Si stii ca nu imi place sa intarzii, l-am strigat pe cel mai bun prieten al meu, asteptandu-l nervoasa in holul casei sale.

-Imediat, Lyla, parul meu are nevoie de timp! O, Doamne, e obsedat de buclele sale. Insa trebuie sa am un moment de sinceritate cu mine insami si sa admit ca si eu sunt la fel.

-Parul tau arata foarte bine, dar notele noastre nu vor fi la fel...spun eu sarcastica, indepartand acel gand in mintea mea.

Intr-un sfarsit, si-a facut aparitia in acei blugi albastri si un tricou rosu. Harry m-a intampinat cu un zambet...probabil datorita comentariului meu.

-Sa mergem, Domnisoara-Nu-Vreau-Sa-Intarzii! spune el cu o ironie in glas. Eu am inceput sa rad la remarca lui.Totusi, am 16 ani, universitatea se apropie si nu vreau ca toata munca mea sa se duca pe apa-sambetei. Plecand din casa lui, am pornit pe acel drum pe care Harry il numeste ''Drumul spre ghilotina''. Vrea sa spuna scoala, dar ii da aceasta porecla in fiecare miercuri cand avem ora de chimie.

HARRY'S POV

La scoala...ca de obicei. Aceeasi rutina...invatat, scris, citit. Dar gandul imi statea la un singur lucru. Mai bine zis la o singura persoana:Lyla. Zambetul ei, buclele care imi mangaiau pielea la bine si la rau si ochii ei patrunzatori care exprima atata bunatatea m-au cucerit din prima. Reflectand asupra ei, nici nu mi-am dat seama ca am inceput sa ii reproduc numele langa titlul lectiei de biologie. Am luat rapid o radiera, stergandu-i cu regret numele. Acum nu mai era ''Sistemul circulator Lyla''...era doar ''Sistemul circulator''. Am zambit gandindu-ma la analogia facuta involuntar,inima mea avand o legatura directa cu ea.

Insa ea nu stie asta . As vrea sa ii spun tot ce simt pentru ea. Cat de frumoasa e cand e concentrata. Cand nu-i iese o problema la matematica. Cand se uita la un film. Cand se afunda din nou in lumea literaturii. Cand rade cu pofta. Cand doarme. Dar nu am curaj...mi-e frica de sentimentele pe care le are ea pentru mine. Suntem foarte buni prieteni de cand eram copii si nu stiu daca sunt pregatit sa transform prietenia asta in ceva mai mult. Gandurile mele mi-au fost intrerupte de clopotel,care suna asurzitor,dar totusi adoram acest sunet al libertatii. Adunandu-mi cartile cu o viteza asemanatoare cu a masinilor de Formula 1 , am salutat-o pe doamna profesoara,alergand spre iesire pentru a o intalni. Ajungand in curtea scolii si facand din nou cunostiinta cu vantul cald al mijlocului lunii martie, am zarit-o pe ea...Lyla.

LYLA'S POV

Stand pe banca din fata scolii, ma gandeam...ma gandeam si ma tot gandeam. Intens. La el...Harry. Baiatul care ma face sa ma simt fericita, ma face sa rad si mereu ma inveseleste, dar si cel care este alaturi de mine indiferent de situatie. M-am indragostit...de ochii lui verzi ca pietrele de smarald...gropitele lui indispensabile...parul sau cret...dar nu puteam strica aceasta prietenie. Imi era teama de ce ar putea spune,mai ales ca ne cunoastem de cand aveam 9 ani. Nu vreau sa fiu respinsa,urasc acest sentiment. Mereu am fost tipul de persoana care se integra repede si se intelegea cu toata lumea, insa cand oamenii te dezamagesc...te simti ca si cum ai facut ceva gresit si te invinuiesti, indiferent ca esti inocent si nu ai cu nimic de-a face cu tot ce se intampla. Si de asemeanea, sunt genul de persoana care spune foarte greu ''Imi pare rau''. O mana mi-a cuprins talia,ceea ce m-a facut sa tresar, oprindu-ma din admiratul firelor razlete de iarba care semanau cu ochii sai. Era el...Harry.

-Hei,frumoaso! Te-am speriat? Cand am auzit cum mi-a zis,am inceput sa rosesc si sa ma simt ca in al 9-lea cer.

-Da, putin, spun eu rusinata, zambind in acelasi timp vazandu-l in fata mea. Cum a fost ziua ta?

-Ca de obicei...Nimic special, dar puteam simti in glasul sau o ezitare. Deci mergem? ma intreaba el pe neasteptate. Uitandu-ma la ghiozdanul plin cu carti care zabovea langa mine, am incuviintat uitandu-ma in ochii sai. Si iarasi ma pierd in acea nuanta de verde, stand cu buzele intredeschise, Harry asteptand sa zic ceva. Abia dupa cateva secunde am realizat ca pentru vreo cinci secunde am analizat cum verdele se transforma din deschis in inchis.

-Da, sa mergem!Am multe teme de facut, i-am raspuns intr-un final pufaind, mutandu-mi privirea la geanta impodobita cu tot felul de brelocuri si insigne. Si iarasi eram pe acel drum, insa de data asta Harry nu l-a mai numit ''Drumul spre ghilotina'', stiind astfel ca ziua de miercuri a trecut si ea.

PRESENT DAY

Pentru 2 ore, m-am gandit numai la Harry, acea furtuna pierdandu-se undeva, dar inca mai persista inauntrul meu. Intensitatea fluviului scadea cu fiecare minut, acesta ajungand intr-un sfarsit la doar cateva picaturi, secand si ele intr-un sfarsit. Ce prietenie am avut,ce sentimente am avut pentru el... Acesti 3 ani au fost grei, insa incercam sa nu arat asta si sa il ascund undeva in inima mea, intr-un loc obscur. In majoritatea zilelor nu deschideam televizorul, ma afundam in carti si filme gasite pe internet. Insa invatatul si practica au fost refugiul meu, cele care m-au ajutat sa trec peste el.

Dar acele cuvinte si imaginile ce au urmat au adus lumina in acel colt din inima mea, acele sentimente acaparandu-ma inca o data. Acea dragoste inflacarata, care trezea o scanteie in mine, dar ma si macina de asemenea. In acel moment, mi-am dat seama ca acele trairi niciodata nu m-au parasit, doar ca au fost ascunse si aruncate undeva unde credeam ca nu se mai poate deschide nicio usa. Dar se pare ca m-am inselat...Inca il iubesc, indiferent de refugiile si incercarile mele de a-l uita. Nu,Lyla,nu il mai iubesti! Mintea mea nu voia sa accepte asta, insa inimii nu ii poti porunci. Intr-un final, m-am hotarat sa ma culc deoarece maine aveam o zi plina la spital...Totusi pentru o fata de 19 ani am un program incarcat. A face practica la un spital de asa mare anvergura si a invata la o universitate precum Harvard nu e deloc usor. M-am tarat spre camera mea si terminand cu rutina de seara, am ajuns in pat, chinuindu-ma pentru un timp sa imi lipesc genele si sa ma teleportez in lumea somnului. Intr-un final, am adormit, inca cu gandul la Harry...