Misterul Amuletei

Mormântul

-Trezește-te,frumoaso! Ți-am adus amuleta! vocea lui Anubis mă trezește din visul meu.

Voiam să mai visez. Visam o pădure. Mă îndreptam către ceva sau cineva, dar domnul Anubis vrea să știu despre victoria sa... Totuși, voiam să văd amuleta cu orice preț.

- Dă-mi-o! Vreau să o văd! mă îndrept spre mâna lui ca să-i iau amuleta.
- Bine,bine! Ți-o dau! Dar nu trebuie să mi-o smulgi din mână! spune în timp ce-mi întinde amuleta.

E foarte frumoasă. O studiez , dar din greșeală o scap.

- Scuze,scuze,scuze. S-a spart? mă panichez.
- Jacqueline, uite!
- Nu-mi spune că s-a spart. spun cu ochii închiși și mâinile la ochi.
- Jacqueline, deschide ochii! Nu ai spart-o! Ai deschis-o!
- Ce? spun și o iau din mâna lui Anubis care o luase de pe jos.
- Este o hartă în interior. Duce spre...
Stă puțin pe gânduri.
- Auch...
- Ce e? Unde duce?
- Mi-e frică și să-ți spun...
-Spune o dată! spun nervoasă.
- Mormântul mamei tale...
- Mama mea? spun și câteva lacrimi mi se preling pe obraji și cad pe hartă.
- Nu-ți face griji! Mă duc eu!
- Nu! Vreau să merg!
- Dar dacă e periculos? Nimeni nu a fost la mormântul zeiței Timpului până acum! Se spune că e păzit de o vrajă foarte puternică. Cine trece de Poarta Timpului trebuie să răspundă la 3 întrebări care seamănă mai mult cu niște ghicitori și sunt imposibil de ghicit...
- Poate eu știu să răspund! Sunt fiica ei!
- Din câte îmi amintesc eu, tu trebuia să fii la școală în două ore, iar cele două ore au rămas 15 minute.
- Știi ceva? Mergem după ce mă întorc de la liceu. spun și mă îndrept spre ușă luând amuleta din mâna lui Anubis închizând-o la loc și o pun la gât.
- Nu așa repede! mă oprește. Te corectez. Mergem după ce ne întoarcem de la liceu!
- Cum adică " ne întoacem " ?
- Merg la același liceu cu tine.
- Dar tu nu ești om! Ești... Ce ești tu? îl întreb realizând că nu știu ce e el în realitate.
- Vampir.
- Va..Vam... Vampir? spun și din nou lacrimile îmi inundă obrajii.
- Nu plânge! Sunt tot eu! Anubis.
- Mi-e frică. Mi-e foarte frică. Nu vreau lumea asta! Mă sperie!
- Mai bine îți spuneam că sunt un spiriduș. spune acesta regretând că mi-a spus ce este.
Am râs printre lacrimi atunci când mi l-am imaginat pe Anubis mic ca un spiriduș din povești.
- Te rog! Nu mai plânge! Sunt protectorul tău. Nu ți-aș face nimic, zeiță! îmi amintește el.
- Tu... Tu ce mănânci?
Acesta doar pleacă capul și nu spune nimic.
- Spune-mi!
- Mănânc ce mănânci și tu,dar o dată pe lună...
-Nu vreau să aud! îl întrerup.
- Uite, vraja timpului se duce. Trebuie să mergem la liceu. Nu uita că până acum nu ți-am făcut nimic.
- Bine. Mă calmez. spun și îmi șterg lacrimile.

-După prima zi de liceu-

Se pare că Anubis nu a ieșit încă. Știu că ce o să fac acum e o nebunie, dar nu voi merge cu Anubis. Scot harta din amuletă și realizez că nu am cum să intru în lumea magică fără Anubis. Va trebui să-l păcălesc... Îl văd cum iese din sala de clasă.
- Mersi că m-ai așteptat.
- Nu aș fi făcut-o dacă știam să intru în cealaltă dimensiune.
- Cât ai de gând să continui așa?
- Nu știu. Până mă obișnuiesc că am fost mințită!
- Nu ai fost mințită! Totul s-a petrecut așa de repede... Nu am avut timp să-ți spun...
- Trebuie să mai facem ceva în lumea asta.
- Ce?
- Să-i spun mamei adoptive că plec.
- Cum? Am crezut că vrei să rămâi în lumea asta.
- Lucrurile se schimbă.
- Bine, dar tot am presimțirea că plănuiești ceva. Și de obicei nu mă înșel.
- Normal că nu te înșeli. Doar ești un v...
Când își dă seama ce vreau să spun, îmi pune mâna la gură.
- Shh! Nu uita că suntem printre... oameni! șoptește ultima parte.
- Scuze, ai dreptate...
- Hai să mergem!

Am ajuns la casa părinților mei adoptivi.Totul era neschimbat. Când te gândești că am lipsit doar 2 ore din lumea asta, iar în cealaltă cred că au trecut vreo 4 ore.
- Mamă!
Mama apare din bucătărie!
- Bună, scumpo! Ai venit repede. Cine e el? Prietenul tău?
- Ce? Nu. Știai de asta? I-am arătat prima amuletă. Amuleta mamei mele naturale.
- De unde ai asta?
-Răspunde! Știai de ea?
- Da... Este amuleta mamei tale.
- De ce mi-ai ascuns-o atât? Nu aveam dreptul să știu că sunt o zeiță?
- Tu de unde ai aflat?
- Aici a apărut el.
-Cine e el?
- Anubis. se prezintă singur. Protectorul Zeiței Timpului.
- Voi sta în lumea magică de acum. Să știi. Voi mai veni în vizită.
- Ești în siguranță? Ai o cameră?
- Vă asigur că nu va păți nimic. spune Anubis.
- Ai grijă de ea. Te rog.
- Voi avea.
- Noi plecăm acum. Pa,mamă. Voi veni mâine, după liceu.
- Pa,scumpo! Te iubesc!

- În lumea magică-
- Cât mai ai de gând să fugi de mine? Pe bune acum.
- Nu tu ești cel care a fugit de adevăr? Acum fug și eu de tine!
- Dar nu te-am mințit! Te cunosc de o zi! N-am avut când să-ți spun.
- Aici ai dreptate... Uite cum facem. Eu te iert, mergem la școală la camerele elevilor. Fiecare în camera lui și mâine dimineață mergem la mormânt.
- Zi-mi ce plănuiești!
- Nu plănuiesc nimic. Cred că nu are rost să mai stau supărată pe tine și sunt prea obosită să merg acum la mormânt.
- Ok. Atunci nu te va deranja să dorm cu tine în cameră.
- Ai înnebunit? De ce să dormi cu mine în cameră?
- Stai liniștită. Dorm pe canapea.
- De ce? Ce are dacă dorm singură?
- Ai ceva în minte și o să mă prind eu ce. Până atunci, la culcare!

Off. Super! Va trebui să găsesc o cale să mă strecor în cea mai mare liniște.
Anubis se acomodează cu canapeaua, iar eu mă bag în pat gata de plecare cu o cămașă de noapte peste hainele de zi. Nu aștept mult că Anubis a și adormit. Merg pe vârfuri până la ușă și atunci când dau să o deschid, o mână mi-o închide la loc. Din reflex, țip.
- Shhhh! O să trezești toată școala. soptește Anubis.
- Cum? Dar... dormeai. Ce?
- Știai că am un auz foarte sensibil, nu?
- Oo, da... Chestia cu vampirul. Yuhuu. spun enervată.
- Unde aveai de gând să pleci pe furiș?
- Da... Că o să-ți și spun... ,spun ironică.
Deodată, ochii lui devin roșii și acum seamănă mai mult cu un monstru decât cu Anubis.
Sar speriată în pat și încep să plâng.
- Te rog, nu-mi face rău. Te rog! Te rog! Voiam doar să merg la mormânt singură! spun printre lacrimi.
- Oh Doamne! Jacqueline! Tu încă crezi că ți-aș putea face ceva? Niciodată! Scuze pentru ochii roșii, dar se întâmplă când mă enervez... Cât despre mormânt... Nu cred că e o idee bună să mergi noaptea.
- Nu mai am răbdare! Mă poți duce?
-Off... Bine. Dar hai mai repede până nu mă răzgândesc!
-Bine.

- La mormânt -

- Am ajuns. Asta este Poarta Timpului. Odată ce treci de ea, va trebui să răspunzi la 3 întrebări. Eu te voi aștepta aici.
- Mi-e frică...
- Nu-ți face griji. Sunt chiar în spatele tău. Te voi proteja.

Am făcut-o. Am trecut de poartă. În fața mea a apărut un zid de cristal pe care era scris: " Simbolul familiei Timpului. " Imediat îmi amintesc de toate tablourile, uniforma si clepsidra de aur de la școală. Așa că spun hotărâtă:
- Clepsidra de aur.
Zidul se dărâmă, dar acum aveam un zid de aur. Pe el era scris: " Vârsta fiicei zeiței Timpului. "
Asta e ușor. Doar știu vârsta mea.
-16. spun hotărâtă.
Și de data asta, zidul se dărâmă.
Urmează un zid de argint. Bănuiesc că ultimul. Pe acesta scria: " Ce este protectorul fiicei zeiței Timpului? "
Acum că știu ce e Anubis, pot răspunde și la asta. Ce simple au fost întrebările. Îmi făceam griji degeaba.
- Un vampir. răspund încrezătoare, dar zidul nu se clintește. Ce se întâmplă?