Ordinul: Renasterea

Capitolul 5 - Pentru cei ce au fost si pentru cei ce inca sunt. (Trecut)

     Totul se misca atat de repede. Sirene, lumini si lacrimi. Am incercat sa o salvez minute in sir fara vreun rezultat. Odata ajunsi, medicii nu au putut decat constata decesul Elissei. Eram nervos si cu greu imi stapaneam lacrimile. Nu i-am spus nimic lui Leon. Eram mut. Socul fusese foarte puternic. M-am urcat pe motocicleta si mi-am injectat o doza destul de mare de morfina. Rana de la brat nu fusese chiar atat de superficiala pe cat crezusem si iar se desfacuse. Mainile inca erau imbibate in sangele proaspat varsat, iar ca un razboinic mi-am trasat doua dungi groase pe fata, asemeni unor lacrimi de sange. Am privit cateva secunde inapoi fara sa scot un sunet, apoi mi-am pus casca si am inceput sa gonesc cu viteza prin oras. Nu aveam o tinta directa. La un moment dat, in casca s-a auzit vocea bunicului.

- Dante, nu iti voi spune ce sa faci sau ce sa nu faci, pentru ca stim amandoi ce urmeaza.

- Te ascult, am raspuns eu rece.

- Am o pista sigura. Strada Romana. Este cam la 3 minute de locatia ta. Esti echipat complet?

- Am doar lamele si 6 gloante. Ma voi descurca.

- Bun. Trebuie sa stii ca ceea ce cauti tu acum, sau mai bine zis pe cine cauti tu acum fac parte dintr-o organizatie fantoma de mercenari, autointitulati Los Segadores.

- Din cate imi amintesc cel care aproape m-a omorat face parte din aceeasi organizatie, nu?

- Exact. Stai in alerta. Locul poate fi plin de capcane sau poti chiar da peste ei.

- Vreo lista de nume?

- Din pacate nu, doar o porecla: Ghimpele, a spus bunicul ezitand.

     Am accelerat motorul si m-am indreptat spre locatia indicata de Darius. Incet, dar sigur, asemeni mortii, noaptea se lasa peste oras. Apusul era inorat, dar de un sangeriu aprins. Nu eram genul de persoana superstitioasa, dar parca acest apus prevestea ce avea sa urmeze. Fara vreun alibi sau vreo remuscare, eram gata sa macelaresc tot ce aveam sa gasesc acolo. Nu-mi doream sa iert nimic, deoarece, cum ei imi luasera tot ceea ce iubeam, voiam sa ii rasplatesc cu aceeasi moneda. Strazile insangerate de apus erau linistite si pustii. Ceva nu era in regula. Ajuns la locatie totul parea parasit. Era o veche cladire cu etaj, foarte instabila, sau cel putin asa parea din exterior. Un om normal nu s-ar fi aventurat inauntru, insa eu nu aveam de gand sa tin cont. La un moment dat in casca il aud pe Alex.

- Dante, sunt Alex. Verifica sub scaunul de la motor. Am o surpriza pentru tine.

     "Mesaj scurt, ceva neobisnuit pentru el", am gandit eu. Am cautat unde mi s-a zis fara sa pun alte intrebari si am gasit un arc alaturi de o tolba cu sageti.

- Bunicul stie de ele?

- Nu. Dar stiu ca vei avea nevoie de ele.

- Multumesc, am spus eu cu un "gust amar".

    Inca nu ma puteam obisnui cu ideea ca Ale era adevaratul meu frate. Mi-am pus in spate tolba, am tras tare de coarda arcului sa vad cat de greu era, dar spre surprinderea mea era usor de folosit. Mi-am tras gluga pe cap, m-am dezmortit putin dupa care am intrat in cladire. Parea abandonata. Odata intrat eram intr-un hol imens cu un balcon pe mijloc, de la etajul superior, iar in laterale niste scari usor arcuite. O cladire asemanatoare unui teatru. Am pasit incet ca o pisica sperioasa analizand putin terenul. La jumatatea distantei dintre usa si scari, de-o parte si de alta erau doi stalpi grosi de vreo 2 metri si jumatate inaltime. Unul dintre ei era rupt de undeva de la mijloc, iar celalalt parea intact. Era o groaza de praf si de moloz inauntru iar pe jos mai puteai zari pe ici colo cate un poster. Aparent, chiar era un fost teatru. La un moment dat, un individ cu un palton de piele si fara tricou a aparut la balcon si-a inceput sa aplaude.

- Wow, te-ai miscat destul de repede. Nu ma asteptam la asa ceva.

     Era un barbat solid de vreo 30 de ani, tatuat din cap pana in picioare. Era incaltat cu niste bocanci militaresti, si avea niste pantaloni negri de piele. In partea de sus era descoperit lasand sa i se vada tatuajul cu "Los Segadores" imprejmuit de un fel de liana ghimpata. Undeva in dreptul sternului era tatuat un diez cu numarul 6 alaturi.

- Deci tu esti Ghimpele? am spus eu rece.

- Amigo, vad ca te pricepi. Tu trebuie sa fii legenda "moarta" a noului Ordin, Dante. Zic bine? a spus hlizindu-se.

- Singurul mort de aici vei fi tu, dupa ce te voi sfasia ca un lup flamand. Si iti jur, ca voi avea grija sa-ti scot inima inainte sa mori.

     S-a uitat cu niste ochi flamanzila mine, lingandu-si buzele ca un canibal. Era clar ca vroia varsare de sange, si eram gata sa i-o servesc. Am facut un pas in fata, iar in acel moment am auzit cum cuiul unei grenazi a cazut peste moloz. Am vazut-o cum s-a rostogolit pana la picioarele mele si am sarit. Fumigena. Mi-am tras gulerul de la bluza, si-am inchis ochii pentru a simti miscarea din jur. Pareau a fi undeva la vreo patru sau cinci persoane. Sagetile au zburat una dupa alta, fix in inimile lor. Dupa ce fumul s-a lasat, am observat ca mai aveau sa vina inca pe atati. Cei de jos, asemeni militarilor, erau foarte echipati, doar ce pe langa unul dintre ei avea o sabie. M-am rostogolit pana la el si i-am luat-o alaturi de o grenada cu flash. Am tras cuiul si ama runcat-o dupa care m-am repezit dupa stalpul darmat. Urechile imi tiuiau, insa nu mi-a pasat. Unul cate unul i-am taiat astfel incat sa aibe o moarte lenta si dureroasa. Am aruncat-o in spre Ghimpe, doar ca s-a ferit, ciupindu-i o suvita din parul sau negru si lung.

- Aparent, legendele urbane sunt adevarate, tinere, mi-a spus razand in continuare.

- Si inca n-ai vazut nimic.

     M-am repezit spre unul din pereti agatandu-ma de caramizi si fieratanii. Arcul si tolba le aruncasem printre soldatii macelariti pentru a nu ma incurca. Ghimpele si-a dat jos paltonul si a scos un fel de bici cu sarma ghimpata, insa foarte elastica si usor de controlat. Ma indreptam cu viteza in spre el sarind de la o caramida la alta, cu toate ca el incerca sa ma loveasca. La un moment dat i-am permis sa imi "agate" mana si sa ma traga in spre el.

- Te-am prins, am spus.

     In timpul zborului am scos lama de la mana dreapta, caci stanga era prinsa, si i-am infipt-o in piept, cazand pe jos. Incepuse sa sangereze si sa rada, ca un nebun fericit de propria-i moarte. Il priveam cu atata ura incat as fi fost in stare sa-l injunghii de nenumarate ori, doar ca ma stapaneam. Nu as mai fi fost eu.

- De ce ai ucis-o? i-am zis cu lacrimi in ochi.

- Prietene, a tusit el cu sange, va veni o zi cand vei intelege ca ucisul oamenilor este o placere, nu o obligatie.

- Nu mi-ai raspuns nemernicule.

- Tinere, ala a fost ultimul meu contract. Am vrut sa ies din bransa, dar singura modalitate era sa mor. Multumesc ca mi-ai facut acest serviciu. Ceilalti te asteapta.

     Acestea au fost ultimele sale cuvinte. Nu intelegeam de ce, cine. Eram foarte confuz. Dupa ce m-am ridicat de deasupra cadavrului, am observat niste explozibil pe care l-am montat in partea inferioara a cladirii. Avea detonator la distanta, ceea ce mi-a fost util. Odata terminat, am plecat de acolo. Ajuns la o distanta sigura m-am intors inca odata.

- Asta  este pentru cei ce au fost si pentru cei ce inca sunt.

     Am apasat pe detonator si totul a sarit in aer ca la un foc de artificii, dupa care am inceput sa comunic in casca.

- Alex, bunicule, sunteti acolo.

- Da, Dante, e totul in regula?

     Imi raspunse Alex. Aceasta decizie avea sa ma marcheze pentru totdeauna.

- Aduna-i pe toti. Avem de vanat inca 5 membri. Ghimpele a fost numarul 6. Inca nu stiu cati sunt, dar cu siguranta vor fi mai puternici.

- Dante, esti sigur?

- Trebuie sa intelegeti ca odata cu mine, si Ordinul a renascut.