JURNALUL UNEI DEPRESIVE (- Anabeth) - Prima variantă

XX

10 ianuarie

Dragă cititorule,

te anunţ că am aflat ceea ce îl făcea pe Derek să aibă grija de mine.

Azi l-am întîlnit pe alee.Am decis să ne plimbăm.După citeva minute de tăcere îmi spuse...

~Jurnalul ţi-a căzut din geantă cînd ieşeai din clasă.

Am tăcut,apoi l-am întrebat...

~Şi?-adresez întrebarea,mulţumită că am putut să o ostesc măcar pe asta.

~Nu vreau ca prostia mea să strice relaţiile dintre noi.-îmi spune şi mă apucă uşor de încheietură.

Eu încremenesc,încercînd să schimb subiectul.

~Natasha a spus că erai pe cale să fii dat afară din spital.-inventez şi îmi retrag îmchietura din stînsoarea lui.

~Da.Am vrut să îi arăt vreo două secretarei,bine că te ţineam în braţe şi a scăpat.Aproape că am luat-o la bătaie pe o asistentă care nu-mi dădea voie să întru în salon.-mă anunţă zîmbind discret şi eu roşesc cînd aud că m-a dus în braţe.

Atunci îi simt mîina rece peste a mea şi senzatia de deja-vu mă izbeşte cu putere aducîndu-mi aminte de acea mîină rece din cantină.

~Nu trebuia să-mi citeşri jurnalul.Acum îţi e milă de mine.De aceea faci toate aste,doar din milă.-spun fixîndu-i ochii lui verzii cu privirea.

Mă strînge cu putere de mîină,împetindu-şi degetele cu ale mele şi îmi spune...

~Nu din milă.Mi-e frică,Liss.-am rămas perplexă neînţelegînd cuvintele lui.

A tacut studiindu-mi reacţia şi după ce-şi dădu seama că nu înţelegeam mă trase după el şi porni înspre vest.

~Ai încredere în mine,Liss.

Nu ştiam de ce,dar aveam încredere în el.Poate pentru că mă salvase deja de două ori.Mă scăpă de acel bărbat din partea întunecoasă a oraşului şi mă prinse atunci cînd am leşinat la bal.

Chiar dacă avea grijă de mine,apariţia lui mă cutremură din temelii.Mai întîi îmi era frică,apoi am început să cedez şi să am din nou coşmaruri cu Seth.Acum chiar dacă aş încerca nu pot să fiu din nou eu,nu pot să fiu acea fată care nu simţea nimic.Acum,odată cu apariţia lui am început din nou să simt dorul pentru Seth,să plîng gîndindu-mă la el şi să fiu din nou slabă.

Am ajuns în cimitir,încă mă ţinea de mîină.Merse,ţinîndu-mă aproape de el şi se opri în faţa unui piatre de marmură.Am citit numele întipărit pe piatră.

                                                                  BETH FAYNE

                                                        09.081997 - 21.03.2010

~Aflase că avea cancer la vîrsta de 9 ani.După o operaţie la plămîni am crezut că totul va fi bine.Dar mai tîrzi, peste 2 ani am fost informaţi că încă era bolnavă.Moartea ei era sigură,nu i-am spus.Observasem că se schimbase,complet.Nu mai comunica aproape cu nimeni,peste cîteva zile ajunde o umbră neobservată de ceilalţi.Credeam că,credeam că are nevoie doar de timp,de linişte şi de singurătate pentru a se obişnui cu asta.Mă minţeam singur, îmi spuneam mereu cînd o vedeam deoparte că încurînd totul va fi bine,că încurînd va deveni din nou surioara mea specială.Dar nu a fost aşa. Într-o zi am găsit-o în baie.Îşi tăiase venele.După 4 ore murise la spital din cauza bolii şi a pierderii cantităţii mari de sînge.Avea doar 13 ani,Liss.Niciodată nu m-am iertat pentru asta.După moartea ei,nimic nu mai avea sens pentru mine.M-am prefăcut că nu mă afectase şi în tot acesţi ani am purtat doar o mască pentru ami ascunde durerea.Prima data cînd te-am văzut nu vroiam să cred că eşti depresivă.Dar am găsit jurnalul.Faptul că te-ai numit Anabeth,mi-a adus aminte de ea.Mi-a făcut să-mi dau seama că semănaţi mai mult decît credeam.Cînd roşea,privea mereu în jos şi-şi lăsa părul să-i astupe obrajii,exact cum faci tu.Cînd te concentrezi îţi treci mîina prin parul şaten,exac ca ea .La fel se întîmplă şi cînd te joci cu stiloul printre degete.-îmi povesteşte şi eu închid ochii şi încerc să-mi stăpînesc lacrimile.

După o pauză îmi spune rupînd liniştea...

~Mi-e frică să nu-mi dau seama la timp,să fie prea tîrziu.Mi-e frică să te pierd.

-Liss