Misterul Amuletei

Pădurea de cristal 2

Nu puteam crede că am rămas blocați. Băteam în zid,dar probabil nimeni nu mă putea auzi. Anubis doar mă privea. Se așeză jos de parcă aștepta.
- Ce faci? Nu vrei să ieșim de aici?
- Cred că nu este de mare ajutor să bați cu pumnii în perete. Mai bine ne calmăm și gândim. Până la urmă, mama ta a făcut capcana, deci trebuie să fie și o cale de ieșire pe care trebuie să o descoperi.
Încerc să mă gândesc la o cale de a ieși și nu văd niciuna. Văd doar 4 pereți de cristal. Mă așez și eu lângă Anubis și privesc plictisită deja spre anumite locuri din încăpere. Privirea îmi fuge către tavan, iar acolo observ o clepsidră de aur pictată cu un punct roșu pe ea. Semnul Zeiței Timpului... Dar ce e cu punctul acela roșu? Deodată îmi amintesc de arc.
- Unde-i arcul cu săgeți? spun bucuroasă că poate am găsit o cale de ieșire.
- Aici. De ce? întreabă Anubis confuz, arătându-mi arcul.
Îl smulg din mâna lui și trag imediat fix pe punctul roșu. Cum am făcut asta? Eu nu știu să trag cu arcul. Poate amuleta de la intrare mi-a dat puterea să știu să trag. Un cutremur a pornit din senin, iar încăperea de cristal se scufunda încetul cu încetul.
- De unde ai știut ce să faci? mă întreabă Anubis.
- Am simțit... Floare-De-Alun? Unde ești?
- Sunt aici! Vă căutam. Credeam că ați plecat fără mine...

- Nu am plecat nicăieri fără tine. Am rămas blocați în încăpere și a durat ceva până am ieșit...

-Acum ce facem? se uită la mine Anubis .

-Mergem la școală dimineață. Ar cam trebui să și dormim.
Casc și mă îndrept spre ieșirea din pădure.

-Și asta a fost tot? Mă întreabă Floare-De-Alun tristă.

-Probabil că da. răspunde Anubis înaintea mea.

- Nu înțeleg...
Încep să mă holbez la carte și văd un lacăt.

- Ce s-a întâmplat, Jacqueline? vine Anubis lângă mine.

- Ne trebuie cheia,o cheie magică. Altfel nu putem deschide cartea. încep să mă panichez.

Vocea calmă a lui Floare-De-Alun parcă mă mai liniștește,dar cuvintele pe care le spune mă uimesc.

-Vechiul truc al zeilor... Își pun copiii să deschidă cărțile legendare.
Aceștia trebuie să deschidă cartea canalizându-și puterea către cartea legendară, spărgând lacătul magic.Dar nu se știe dacă la Zeița Timpul este ceva așa de simplu și obișnuit.

-Floare-De-Alun are dreptate. Doar ai văzut ce greu a fost să ajungem până aici.

-Să încerc să-mi canalizez puterea ca să creez o legătură cu amuletele pentru a sparge acest lacăt? spun nesigură.

-Bună idee, Jacqueline! îmi zâmbește Floare-De-Alun. Încearcă!

Mă așez pe iarbă cu cartea în mână și mă gândesc la toate amuletele pe care le am până acum și la carte,simt cum toate amuletele se unesc și sunt atrase de către carte. Emoțiile mă cuprind, dar continui să mă concentrez.

Anubis și cu Floare-De-Alun se uitau la mine cu sufletul la gură și așteptau ca amuletele să deschidă cartea, dar procesul dura enervant de mult.
Toate amuletele au început să zboare într-un cerc cu excepția amuletei protectoare care stătea în centru. Au început să lumineze, unindu-se într-o singură lumină. Am închis ochii, lumina fiind prea puternică. I-am deschis atunci când am auzit cum ceva s-a spart. Era lacătul. Amuletele au dispărut?
- Sunt aici. mi le arătă Anubis.
Cum a știut la ce mă gândeam?
- Nu știu. Nu mi s-a mai întâmplat asta.
- Ce să se întâmple? întreabă Floare-De-Alun confuză.
- Anubis îmi aude gândurile...
- Chiar nu știu cum fac asta. Pur și simplu te aud.
- Nu este ceva legat de faptul că ești vampir?
- Nu. Vampirii nu au abilitatea asta.
- Abia acum ai început să-mi auzi gândurile?
- Da, adică imediat ce amuletele mi-au aterizat în mână.
- Crezi că are vreo legătură cu ce tocmai am făcut?
- Poate... Habar n-am.
Deschid cartea și încep să o răsfoiesc. Conținea vrăji, sfaturi și avertizări despre lumea magică.
- Este uimitoare! spun fascinată de ea.
- Dă-mi și mie să mă uit! spune entuziasmat Anubis.
Floare-De-Alun doar ne privea pe amândoi cum ne minunam de cartea aceea de parcă am fi fost în dimineața de Crăciun, deschizând un cadou. Oare în lumea magică există Crăciun?
- Nu mai gândi! Încerc să admir cartea! spune el supărat că-mi tot aude gândurile.
- Așa-i, scuze! Am uitat.
Deschide cartea,dar pe fața lui se citește confuzie.
- Ce se întâmplă? îl întreb.
- Paginile sunt goale.
- Cum să fie goale? Când m-am uitat pe ea erau scrise. Dă-mi-o!
I-o iau din mână și văd paginile scrise. -Uite! Sunt scrise! Ce tot zici? îi arăt cartea.
- Jacqueline, nu am chef de glume. se uită la carte. Nu este nicio pagină scrisă.
- Eu cred că doar zeița vede scrisul, protector Anubis! intervine zâna.
- Cum așa? se încruntă.
- Cred că a folosit cerneala interzisă.
- Așa-i! Cum am putut uita?
- Ce-i cerneala interzisă? intervin eu.
- O cerneală care este vizibilă doar persoanei căreia îi este permis să citească. mă lămurește el.
- Prea multe informații pe ziua de azi. Haideți la culcare!
Mergem la școală și ne ducem fiecare în camerele noastre, Floare-De-Alun rămânând cu mine.
- Vrei să fac ceva pentru tine,zeiță?
- Poți să-mi spui Jacqueline? Și da. Aș vrea să mă ajuți să caut o cutie pentru amulete.
- Poftim, Jacqueline. flutură o baghetă pe care nu știam că o are și apare o cutie cu lacăt.
- Ai baghetă? Și poți face vrăji? spun uimită.
- Da. Scuze că te întreb, dar nu știi mai nimic despre lumea magică?
- Nu prea, adică... sunt aici de câteva zile. Nici acum nu-mi vine să cred că sunt aici. Chiar nu mă văd ca fiind fiica celei mai puternice zeițe...
- Noapte bună, Jacqueline.
- Noapte bună! casc și privesc ceasul care indică ora 4 înainte să adorm.
Înainte ca ochii să mi se închidă mă gândesc cum poate Anubis să-mi audă gândurile. Oare am creat o legătură cu el?
Probabil nu,îmi spun oftând.E ceva normal ca protectorul să aibă o legătură așa de "specială".