Între dragoste și ură (On Hold)

Prolog

Într-un sat din apropierea orașului Seattle 1860...

Știa că nu are voie să iasă din camera ei. Trebuia să doarmă, dar cum ar fi putut dacă de afară se auzea numai gălăgie. Atâta agitație într-o zi obișnuită nu era normal.

Decise să iasă și ea și să arunce o privire doar atât un pic, își imagina deja ce o așteaptă dacă va fi prinsă, va fi muștruluită bine de tatăl ei, dar decise că merită.

Își luă ursulețul și ieși îndreptându-se spre balcon cu pași repezi și mărunți uitându-se când într-o parte când în alta pentru a vedea dacă vine cineva. Casa era pustie însă, nu era nimeni, toți erau afară în piața mare din centrul satului uitându-se la cine știe ce spectacol și pe ea nu au luat-o, sau poate au uitat. Nu era ceva ieșit din comun, nu ar fi fost prima dată.

Odată ajunsă în fața ușii ce dădea spre balcon întinse mâna spre clanță să o deschidă dar era prea sus și trebui să se ridice pe vârfuri, o prinse și apăsa apoi împinse cu toată puterea cât să se deschidă suficient încât să se poată strecura afară. Zâmbind satisfăcută încercă să iasă când se simți trasă înapoi și cineva îi rosti numele.

— Aylin! Ce faci? trebuie să dormi. Ce cauți aici, știi că nu e voie să ieși pe balcon singură. E periculos!

Fata privi spre sora ei mai mică cu ochi mari, cămașa îi atârna pe jos la fel și pledul de care nu se despărțea niciodată.

— Eu? Dar tu ce cauți aici?

— Păi mama m-a pus la somn dar m-am trezit din cauza gălăgiei. I-am strigat să știi, pe mama și pe nana și pe Sisy și pe Dante și pe papa, dar nu mi-au răspuns așa că am ieșit să îi caut. Ne-au lăsat singure, au uitat de noi.

— Hm! medită Aylin apoi strâmbă din nasul mic și cârn. Nu cred dacă aș fi fost doar eu, sau tu, poate, dar așa cred că ne-au lăsat intenționat acasă ca să nu vedem ce se întâmplă în piață.

— Ally mi-e frică, hai înapoi în cameră!

— Nu! răspunse aceasta. Dacă tot am ajuns aici trebuie să vedem. Hai! zise și o apucă de mână pe sora ei.

— Dar dacă ne prinde? Știi ce sever e papa când nu-l ascultăm! O să ne ia jucăriile și păturica mea, șopti înspăimântată.

— Hai Anabelle doar un minut.

— Of! O să dam de belea, dar dacă ne prinde cineva, voi spune că e numai vina ta.

— Da da, bine! Hai!

Cele două fetițe se strecoară pe ușa întredeschisă și se apropie de balconul mare tinându-se de mână privind printre zăbrelele groase.

— Oh! zise cea mică. Vor să-l dea uța pe omul ăla.

— Anabelle du-te în cameră, fugi!

— Nu, nu, vreau să văd. O să fie distractiv! șopti nevinovată.

Aylin fiind mai mare cu doi ani decât sora ei știa mai bine ce urma să se întâmple, nu îl dădeau uța ci urma să îl spânzure. Era o judecată iar cel ce avea funia de gât era probabil un om rău. Tatăl ei nu ar fi condamnat niciodată un om nevinovat la moarte, el era un om corect, judecător al locurilor acelea.

Se uită cu atenție și-l văzu pe tatăl ei stând drept cu niște hârtii în mână. Deodată el ridică mâna și toată lumea tăcu.

— Inculpat! rosti el grav ai fost judecat și condamnat pentru toate nelegiuirile tale la moarte prin spânzurare. Mai ai ceva de zis în apărarea ta?

— Da! rosti omul cu voce puternică. Sunt nevinovat, asta e o nedreptate. Fiule! zise acesta și privi spre un băiat ce stătea în fața lui jos în genunchi. Răzbună-mă!

— Destul! strigă judecătorul. Dovezile nu mint și nici martorul, ai fost văzut ucigând un ofițer. Călău dă-i drumul!

Aylin privea când la tatăl ei, când la omul din ștreang, când la băiatul ce plângea strângând în brațe o fetiță nu mult mai mare decât ea. El să fi avut vreo șaisprezece ani iar fata vreo zece.

Realizând ce urma să se întâmple, Aylin o trase pe sora ei lângă ea și îi acoperi ochii cu mâinile. Călăul trase maneta iar omul se prăbuși în gol zbătându-se în ștreang ca un porumbel căruia i-a fost ruptă o aripă. În liniștea aceea nu reuși să își înfrâneze impulsul și țipă. Țipătul fu atât de puternic încât tatăl ei o auzi și își întoarse privirea direct spre ea, la fel și băiatul.

Judecătorul Jasper Crowford era îngrozit, cele două fetițe ale lui văzuseră acest lucru îngrozitor care pe deasupra era și nedrept, dar numai el știa asta.

Ordinele veniseră de sus, mult prea sus pentru a fi contestate de un judecător simplu fără prea multă experiență ca el. Spânzurase un om nevinovat lăsând doi copii orfani iar asta îl va chinui tot restul vieții.

Nu fac promisiuni deșarte, nu știu când voi mai posta. Cartea a fost în ciornă de mai bine de jumătate de an și m-am decis să o reiau. Va suferi câteva modificări și sper că o să vă placă.😘

xoxo fluturași.