Un suflet pierdut

Capitol 18

  Ana expira adanc si se indeparta de baiat. Acesta fiind lasat in urma ei misterioasa.

  - M-m-mai sarutat?!

  - Da. Asa imi arat recunostinta. Apoi un zambet, poate cel mai inocent suras al ei, aparu pe fata acelei zane.

 Methius inrosi instant si ea radia de fericire deoarece l-a facut sa se simta fericit. Aceasta se apropia mai mult de un clopotel de statura mica, de o stralucire prafuita. Ana sufla pentru a da la o parte praful si duse fara ezitare degetul aratator si incepu sa bata in clopotel cu unghia, dar a fost intrerupta de strigatul strident al lui Methius.

   - Nu mai atinge nimic! Esti proasta, daca se sparge? N-o sa mai gasesc pe nimeni ca tine; iresponsabila si aeriana, mai ales la nivelul tau.

  - Si ce nivel am, domnule impertinent? Ha?!

  - Peste 100%. 

  - Hai ca nu sunt nici chiar asa. N-am ce face. Curiozitatea a ucis pisica, stii cum se zice. Sunt asa de frumosi. Am o slabiciune pentru lucrurile vechi si trendi.

  - Doamne, ce am facut ca sa ma pricopsesc cu ea?!

  - Mai taci! a tipat Ana.

      Copii si-au revenit si plecasera din incaperea clopoteilor si a clopotnitelor, dar Ana inca voia sa atinga un lucru vechi si incepu sa se planga la Methius.

  - Hei, Methius?

  - Daaa! zise iritat din cale afara.

  - Mai sunt lucruri vechi prin casa asta?

  - Mai e cartea familiei si o rochie care i-a apartinut stramoasei. Cred ca ar trebui sa iti vina, dar poate cu alta ocazie. Sunt extenuat psihic cand ma cert cu tine, parca ai ceva cu mine de incerci sa ma enervezi.

  - Dar nu...incerc!

  - Ba da!

  - Ba nu!

  - Ba da si punct! a inceput sa  tipe la fata.

    Ana ,socata de comportament, a inceput sa planga pentru un lucru banal. Aceasta se aseza pe o bancuta de afara plangand, iar Methius se aseza pe vine. Acesta ii stergea fiecare picatura care-i aparea pe fata si o manca. " Prea dulce, din ce e facuta ea. Lacrimile sunt dulci", isi zise pentru sine. Una cate una apareau, iar acestea dispareau si reapareau in mana lui si le manca. Ana n-a observat ce facea, dar cand in sfarsit a deslusit misterul, a inceput sa-i vorbeasca mierlos si sa-l alinte.

  - Ce gust au? Sunt chiar atat de bune?

  - Da. 

  - Asa, deci...

  - Deci, fara deci. De ce trebuie sa fiu stresat de prezenta ta, de ce trebuie sa fiu eu cel care te alina, te cearta?! Ma inebunesti la propriu, dar si la figurat. Esti enervanta, dar apreciez chiar acum acest moment. Lacrimile sunt dulci precum mierea, iar fata ta e rosie de la plans. 

   - Am citit odata despre ceea ce simti tu, parca se numea "iubire".

  - Fireste. N-am zis toate astea doar ca sa ma aflu in treaba, am spus-o pentru ca te iubesc.

  - Pai deja ti-ai raspuns singur la intrebare de ce.

   Ana se ridica si se duse direct in directia ciresului batran urmata de Methius. Acesta se mira cum de uneori e asa de aeriana si alte ori e asa de inteleapta. Ana privi in directia lui, iar el in directia ei si nu si-au spus nimic, doar se uitau unul la altul cu aceeasi ochi patrunzatori. In acel timp fata incepu sa zambeasca, iar baiatul sa se amuze ca se uitau de asa mult timp, dar ei nu stiau ca sunt urmariti de cineva, care avea sa-i schimbe viata fetei in bine.