Sacrificiii

Capitolul I

Capitolul I

-Ali, dragă! Să nu întârzii!

Am zâmbit la auzul vorbelor ieșite din gura tatălui meu.

-Imediat sunt gata! am strigat la el, să mă asigur că aude.

Liniștea s-a lăsat peste noi, singurul zgomot fiind doar cel făcut de peria care trecea prin părul meu proaspăt spălat. Am ieșit din baie, cu zâmbetul pe buze. Eram nerăbdătoare să ajung la noul meu loc de muncă. Chiar dacă era doar pe vară, aveam mari emoții. Eram fiica patronului, deci ceilalți aveau așteptări mari de la mine.

Gândul mi-a fost întrerupt de tonul de apel al telefonului meu. Ecranul a fost acaparat de fotografia celei mai dragi persoane. 'Mama'.

Cu siguranță își făcea emoții la fel de mari ca ale mele.

Am trasat o linie, pe ecran, către dreapta și am dus telefonul la ureche.

-Da, mamă!

-Alison! am auzit vocea caldă și veselă a mamei și nu mi-am putut abține un zâmbet.

Îmi era tare dor de ea, căci nu o văzusem de la terminarea liceului, ceea ce însemna 14 zile. De când părinții mei au divorțat, eu am aparținut din două locuri. Liceul l-am terminat în Las Vegas, la mama, iar facultatea o fac aici, în Seattle, la tata.

-Cum ești, dragă?

-Bine, mamă, am puține emoții, dar cred că sunt inevitabile.

Am auzit un oftat din partea ei.

-Îmi este dor de tine! a spus trist.

-Și mie! Promit să te vizitez la sfârșitul săptămânii viitoare. Acum, trebuie să închid, tata mă așteaptă. Te iubesc!

Am închis telefonul și mi-am aranjat fusta înflorată. Am ales niște haine simple, dar elegante. O fustă albă cu câteva flori galbene și o cămașă fără nasturi și mâneci, culoarea Ivoire.

Am ieșit din camera mea. Tata mă aștepta în living, cu zâmbetul larg pe buze. Am ieșit împreună din Escala, blocul în care stăteam, și am intrat în mașina lui.

În câteva minute ne aflam în fața sediului NSBN (Non-Stop Breaking News). Am coborât din mașină și am pășit încrezătoare în clădirea de sticlă, deși eram plină de emoții.

Ușa glisantă s-a deschid în fața mea, lăsându-mă să văd mai bine mulțimea de oameni care se mișcau ca într-un mușuroi de furnici. Unii așteptau liftul, alții duceau zeci de dosare în mână, alții se pregăteau să meargă în patrulare iar alții s-au oprit pentru a-l saluta pe tatăl meu și pentru a admira minunata fiică a șefului.

-Du-te la etajul al treilea, aripa stânga, camera numărul cinci. Acolo te va aștepta Roger, coechipierul tău. Este vechi în meserie și te va îndruma.

După un sărut pe frunte părintesc, am mers lângă lift, așteptând. În câteva secunde, liftul a coborât și s-a deschis în fața mea. Doi oameni au ieșit, iar alți patru, împreună cu mine, am ocupat jumătate din lift.

Cei patru, erau câțiva tineri, ce aveau în jur de 25 de ani. Erau cuprinși într-o conversație, însă nu uitau să îmi arunce o privire scurtă, însă destul pentru a mă analiza. Îmi lăsau impresia că vorbeau despre mine.

Soneria scurta și ascuțită m-a anunțat că liftul a ajuns la etajul al treilea și am fost prima care a ieșit din lift, lăsându-i pe ceilalți să mă privească mai amănunțit.

Etajul se împărțea în două, în mijloc lăsând loc scărilor rulante să urce și să coboare.

Am mers la stânga, cum mi-a spus tata și am trecut cu privirea peste ușile ce-mi ieșeau în cale. Am deschis-o pe cea cu numărul cinci. Am intrat într-o camera foarte spațioasă. În ea se aflau două birouri, așezate în colțuri diferite ale camerei.

-Bună ziua! am salutat scurt, iar imediat trei capete s-au întors, repetând cuvintele rostite de mine.

-Tu trebuie să fii Alison! Eu sunt Roger, noul tău coechipier!

Bărbatul care a spus acele cuvinte stătea chiar în fața mea. Părul lui era brunet, dat pe o parte. Avea tenul deschis și ochii negri pătrunzători. I-am zâmbit timidă și am dat mâna. M-a tras către biroul de pe partea stângă, unde el lucra la ceva.

-După ce faci reportajul, aici îl editez. Cu acordul tău, bineînțeles! Tu apari pe ecrane.

Telefonul de pe birou a sunat, iar eu am ridicat receptorul.

-Alison McCartney! am spus luându-mi în serios noul job.

-Umm... Doamnă McCartney! am și izbucnit în râs. Oh, da! Justin Bieber ar putea fi eliberat, avem nevoie de mai multe informații. Du-te la închisoarea din centru.

Am închis receptorul. Perfect! Mă duc după un criminal.

Am ajuns în fața închisorii, unde erau adunate alte televiziuni, gata să înregistreze. M-am așezat în fața porții închisorii și când am zărit primii gardieni venind am pornit microfonul, iar Kora, colega care filma, a pornit camera, îndreptând-o spre mine.

-Bună ziua! Ne aflăm în fața închisorii principale din Seattle, unde Justin Bieber, omul care a omorât iubitul propriei surori, ar putea fi eliberat. Justin a decurs la acest gest deoarece sora lui a fost violată de propriul ei iubit.

Am întors capul spre poartă, care se deschidea zgomotos. Doi gardieni au ieșit, lăsând loc unui tânăr cu cătușe sa iasă.

Toți s-au apropiat către el, punându-i microfonul în față, la fel ca mine. 

-Domnule Bieber, veți fi eliberat? am întrebat.

Acesta și-a întors capul spre mine. Oh, Doamne! Ochii lui căprui i-au sfredelit pe ai mei, lăsând recele din inima lui să-mi întunece fața. Am trecut cu privirea peste părul lui blond, cu creastă, puțin ciufulit, peste tatuajele vizibile pe gât și întinse pe mâini, peste pielea lui măsline și m-am oprit la buzele lui pline și trandafirii.

Când a observat, a zâmbit ștrengărește, arătându-și dinții perfect albi. Obrajii mei au luat o culoare stacojie și mi-am mușcat buza de jos.

Justin a mers mai departe, ignorând întrebările și reporterii ce se țineau după el.

-Ce faci? Du-te după el! a spus Kora.

Am ignorat-o, continuând să mă holbez în gol. Oh, Doamne!