Identitate vol. 1: Sclava

4. Turul conacului

--Bună ziua, ducesă Anemona !, salutară ele într-un glas, zâmbind larg și făcând o reverență aproape perfectă (pentru că una totuși s-a împiedicat, lucru care a făcut-o pe ducesă să se încrunte, dar s-a echilibrat la timp, roșind stânjenită).

Cealaltă îi trase un ghiont în coaste, apoi amândouă luară poziția de drepți, aidoma unor sergenți.

Parcă erau niște păpuși cum vezi în magazine, pe care le întorci cu cheița. Neluând în seamă confuzia mea, ducesa spuse pe un ton egal:

--Bună ziua, dragele mele ! Vreau să v-o prezint pe noua voastră prietenă și colegă. O cheamă Mona și este o clonă ca și voi.

--Bine ai venit printre noi, Mona, spuseră cele două în cor, recitând ca niște casete înregistrate și zâmbind cu gura până la urechi, cu falsitate.

Ceea ce mă neliniștea cel mai tare era modul în care se purta toată lumea. Ducesa începuse să-i lingușească pe toți, în încercarea de a părea drăguță, iar cele două fete identice spuneau doar ce fuseseră învățate să zică și făceau pe entuziastele, deși se vedea bine că nu sunt așa. Pe scurt, toată lumea se prefăcea, iar eu nu mai înțelegeam nimic. Nu înțelegeam ce se cerea de la mine, ce trebuia să fac și mai ales, de ce am fost adusă aici. Știam doar că să trăiești este mult mai complicat decât să exiști în Locul Nenăscuților.

Între timp, ducesa începu să-și instruiască servitoarele:

--Vreau să vă ocupați de ea. Îi veți face turul conacului, spunându-i la ce servește fiecare cameră și îi veți arăta dormitorul vostru. Apoi, o să-i găsiți o uniformă cu care să se îmbrace. Vreau s-o faceți să înțeleagă ce-i cu lumea asta, că e nouă și nu știe nimic. Am încredere în voi, pentru că sunteți clonele mele cele mai bune. Aveți jumătate de oră la dispoziție. Apoi vreau să o duceți în Sala de Antrenament, ca să se antreneze împreună cu ceilalți. Trebuie să respecte și ea programul. Ați înțeles?

Ane și Emona dădură din cap aprobator.

--Iar tu, du-te cu ele !, zise femeia, îmbrâncindu-mă.

Nesigură, le-am urmat pe cele două fete, intrând pe ușa servitorilor. Am ajuns în sala de la intrare, o cameră mare, pavată cu marmură, cu pereții vopsiți într-un alb imaculat, având un cuier plin de haine într-un colț. În celălalt capăt, era și o banchetă pe care puteai sta.

--Acesta este vestibulul, mă anunță una din cele două, apoi am pornit mai departe, străbătând coridorul.

În stânga și în dreapta noastră erau multe uși, fiecare ducând într-o cameră. Ane și Emona mi le-au prezentat pe fiecare, arătându-mi camere bogate și spațioase, cu candelabre și canapele pufoase. Fetele își jucau foarte bine rolul, făcând pe ghizii, conducându-mă pe scările în spirală la etajele superioare. Și, spre bucuria mea, am văzut că, de îndată ce s-au îndepărtat de lângă ducesa Anemona, au devenit mai relaxate, mai prietenoase. Vorbeau despre fiecare cameră în parte și vroiau să știe dacă am unele întrebări. Însă eu tăceam. Totul era prea ciudat, prea confuz. Nu eram în stare să spun nici un cuvânt, nici măcar de dragul conversației.

În turul nostru, am văzut o sufragerie aerisită, cu o masă greoaie din lemn și scaune cu spătar înalt, dormitoare cu paturi cu baldachin și dulapuri din lemn de trandafir, biblioteci pline de cărți, camere de zi cu fotolii comode, etajere și scrinuri, camere de lucru cu birouri încărcate de felurite hârtii, cât și multe altele. Se pare că ducesei îi plăceau lucrurile de modă veche. Acest conac avea până și o sală de bal, cu un covor roșu, cu broderii bogate. În acea sală, candelabrul era mai impresionant ca în alte camere, sutele de lumânări luminând perfect încăperea. Din loc în loc, pe hol și în unele camere, vedeam statui de piatră, tapițerii înfățișând scene de bătălie și tablouri vechi. Pe măsură ce treceam pe lângă ele, Ane și Emona îmi explicau ce înfățișa fiecare operă de artă. Acum când mă gândesc, conacul acela semăna mai degrabă cu un muzeu decât cu o locuință. Tavanul era înalt și boltit, susținut de coloane albe. Însă ceea ce era ciudat era faptul că, deși ferestrele cu vitralii erau mari și dese, lumina nu părea să pătrundă deloc înăuntru. Din contră, atmosfera era destul de sumbră, gotică. Am ajuns la concluzia că acest conac părea să reflecte personalitatea stăpânei.