Lumea este plină de suflete goale, pierdute în abisul spațios al neputinței pământene de a îndeplini condiția atât de necesară trecerii într-o stare pozitivă. Cum pot eu spune că sunt într-un singur loc, plimbându-mi mintea prin imagini atât de calde dar la fel de reci ? Poate că am văzut sufletul lui Orfeu transformându-se într-o lebădă, fiind chiar eu cel care a băut din râul Lethe pentru a putea avansa spre un nou început, aspirând la libertate. Corpul uman îți limitează activitatea la doar o fracțiune de secundă, detașându-te într-un final și dizolvând legătura fizică. Oare nu este Raiul doar o locație spirituală unde ne vom duce doar pentru a putea porni într-o nouă călătorie spre lumea materială, purificând totodată culoarea neagră a esenței noastre ? Roata nașterii este într-o contiună mișcare, menținând stabil cursul aceluiași drum urmat de atât de multe ori.
Este metempsihoza reală ? Cine poate spune dacă animalele au sau nu acea sclipire orbitoare care să determine locul lor în societatea apusă ? Considerând lipsa unei bariere între oameni și ființele necuvântătoare ca fiind un lucru real, trebuie făcută diferența între renaștere și metempsihoză, aceasta din urmă presupunând trecerea sufletului în orice formă de viață.
Există atunci vreo diferență între un șoarece și o pisică ? Proporțiile determină comportamentul, sporind dorința de a domina adversarul, fie el unul imaginar sau nu. Puterea inspiră frică dar în același timp atrage după ea serii interminabile de evenimente distructive ce afectează însăși conștiința.
Este oare această conștiință puntea de legătură dintre corp și suflet și dacă da, poate ea purta toată esența negativă fără să se autodistrugă în încercarea de a scăpa de imperfect ?
