Scars

12.Fallen Angel

Zi noua, ganduri noi, inca o poveste nescrisa. Stateam cu ochii inchisi si ma prefaceam ca dorm doar ca sa-l simt pe Harry langa mine. Stiam ca daca ma trezesc atunci va pleca si ne vom preface ca nu s-a intamplat nimic. Vom fi din nou doi straini care se iubesc.

Nu doream sa stiu ce zi este si cat e ceasul. Vroeam un singur lucru. Sa incep totul de la inceput.

Am inceput sa ma simt in plus si fara rost. Creez dor probleme si sunt ranita prea des. Degeaba ma prefac ca sunt bine si puternica, nimeni nu ma va mai crede dupa un anumit timp. Pot sa zic ca sunt ca un inger care a fost dat afara din rai si acum isi cauta locul pe pamant. Nu m-as supara daca as ajunge in iad, atata timp cat stiu sigur ca mi-am gasit locul si rostul in viata.

Nu are rost sa par asa de dramatica si sa-mi plang mereu de mila, dar asa sunt eu. Fac ce cred ca este bine si ma gandesc in toate felurile posibile ca sa depasesc aceste momente grele.

Planul meu a esuat. Harry se ridica si pleca. Cred ca nu si-a dat seama ca sunt treaza, dar totusi ma simteam iar singura.

Louis nici macar nu s-a interesat de mine, Harry vrea sa tina distanta, ce urmeaza? Aflu ca Xella e gravida cu un boschetar? Totul scapa de sub control....pardon! Viata mea e scapata de sub control.

Trebuie sa fiu mai atenta si mult mai rece cu toti cei care nu merita bunatatea mea.

Dupa 20 de minute m-am sculat si am mers sa-mi fac un dus. Mi-a picat foarte bine, avand in vedere pe unde am umblat ieri. M-am uscat rapid, imbracand niste haine comede, apoi am iesit din camera. Pe hol am dat de Harry care statea pe jos si vorbea la telefon. Nu stiu sigur cu cine vorbea dar sigur nu era un amic pentru ca era cam streasat. M-am apropiat de el, apoi l-am pupat pe obraz si mi-am continuat drumul spre bucatarie.

Am facut o omleta mare pe care am mancat-o cu multa sunca de pui si muraturi. Eram lihnita.

Au trecut 4 zile de cand nu am auzit nimic de Louis. Eu am incercat sa-l caut dar el nu raspunde si cred ca nici nu mai vrea sa ma caute, asa ca m-am decis sa nu imi mai pese de el. Nu are rost sa plang in fiecare noapte dupa un idiot. E asa ciudata viata. Il uram pe Louis, acum il iubesc si totusi il urasc pentru ca il iubesc. Nu are sens! Louis e o persoana tare interesanta. Mereu se comporta la fel cu mine, are grija de mine si imi arata ca ii pasa, dar acum ma ignora in ultimul hal. E ca si cum un pusti de 16 ani se desparte de o pustoaica de 15 ani, amandoi simt ceva unul pentru celalat dar nu se intampla nimica. Pur si simplu fata o da in bara. Simplu. Baiatul vrea sa ramana prieteni si se inteleg bine, dar de pe o zi pe alta el o ia razna si o ignora.....normal ca fata se simte ca un nimeni.....viata...ce sa-i faci? Prosti! :)

Revenind la al meu Louis, nu ma intereseaza ce se intampla, dar daca cineva vine la mine si ma intreaba de el, jur ca voi incepe sa plang si sa arunc cu chestii prin casa, dar mie nu imi pasa.

S-au intamplat prea multe cu mine pana acuma. Nu pot sa trec asa usor peste tot, dar totusi incerc sa o fac. Multa lume mi-ar zice sa incep sa scriu o carte ca sa ma descarc sau sa incep sa pictez. Faza e ca nu am talent la nimic!

Din cand in cand mi-am mai scris gandurile in jurnalul meu, dar m-am speriat de propriile mele ganduri. Stau ele bine in capul meu, nu trebuie sa invie si sa ma zapaceasca si mai tare.

Stateam si ma uitam la un film ,,We Are Your Friends" cu preferatul meu actor, Zac Efron, cand un Harry speriat intra val vartej la mine in camera. Am oprit repede filmul si m-am uitat confuza la el.

-Zoe! JOS!-a urlat el, aruncandu-se pe mine.

Singurul lucru pe care l-am vazut era o umbra si o mitraliera, apoi totul s-a intunecat.

-Sa nu indraznesti sa mori! ZOE! Jur ca te omor daca mori din atata! ZOE!!-il auzeam pe Harry cum urla la mine, dar nu puteam sa scot vreun sunet sau sa ma misc. Eram paralizata si socata.

Mi-am deschis cu greu ochii si am scos un sunet cat de cat normal, doar ca sa-l linistesc pe Hazza ca nu sunt moarta, nu inca.

-Slava Domnului ca esti okay! Inainte sa intrebi...un vierme ne-a gasit adapostul si l-a bombardat, noroc ca nu era nimeni si nimic important acolo. Si da, mi-a gasit casa asa ca a venit sa-si termine treaba. Am reusit sa scapam in ultima secunda.

-Ce? - am soptit cu greu

-Nu intreba! Daca iubitelul tau nu ar fi acum in Oslo, atunci nu as fi vazut cum imi arde casa.

-Deci Louis e in OSLO? Ce face el acolo?-am sarit dintr-o data.

-Vad ca nu ai nici pe dracu...

-Taci Harry! Daca il vad pe Lou il omor!-am zis nervoasa, uitandu-ma in jur. Eram intr-o casa parasita. Cred ca Harry m-a adus aici timp ce eu eram lesinata.

-Nu are rost sa-ti faci sperante....Tomlinson e de mult mort!- cuvintele lui m-au strapuns ca un cutit direct in inima. Am ramas inlemnita, incercand sa nu plang. M-am uitat tinta in ochii lui verzi, nefiind atenta la petele de sange de pe fata lui.

-Glumesti!

-Ai vrea tu. Acum nu avem vreme de drama si bocete, asta e! Odihneasca-se in pace!- zise Harry calm si crud.

Nu mai aveam cuvinte. Cred ca nici nu avea rost sa mai zic ceva, asa ca m-am uitat la el si i-am zambit. Sigur s-a prins ca nu sunt bine si ca voi reveni la subiect.

Harry s-a ridicat de pe podeaua rece, si-a luat geanta pe spate, apoi m-a luat de mana si am parasit cladirea. Era deja intuneric afara si nu stiam unde ma aflu.

-Poftim!

-Ce sa fac eu cu asta??- m-am uitat socata la Harry cum imi inmaneaza un pistol.

-Pai...te aperi...ce poti sa faci cu un pistol? Hai gata! Nu mai fi asa lasa ca te-am invatat sa tragi si esti buna. Nu vreau sa te aud comentand. Acum suntem intr-o situatie serioasa, crede-ma ca vrei sa-l foloseti.

-Bine.

Cu astea fiind zise, mi-am pus pistolul la spate si am plecat. Am mers pe o strada plina de oameni, simtindu-ma putin ciudat cu pistolul la spate, dar trebuie sa ascult de Hazza.

Acesta este unul dintre momentele in care trebuie sa treci peste orice in doar cateva minute si sa fi cat de puternic posibil. Nu am crezut ca voi ajunge pana aici, dar uite ca ma descurc bine, inca.

Dupa o ora de mers prin oras am ajuns la o statie de bus unde ne astepta Liam si Xella. Am urcat rapid in masina lor, apoi am disparut din oras.

-Acum unde mergem?-am indraznit sa intreb dupa 2 ore de condus.

-Kensas. - mi-a raspuns Liam

Frumos! Ne mutam, din nou.

Am tacut tot drumul pana la aeroport, acolo am luat din nou avionul lui Harry, dupa care am zburat spre Kensas. Nu stiam nimic despre acest stat, singurul lucru pe care stiam era ca ma aflam in orasul Lawrence, si asta doar ca m-am uitat pe tabla de pe sosea.

Pot sa zic ca au trecut repede 2 saptamani. Nu am apucat sa vorbesc cu Harry, desi trebuie sa vorbesc cu el despre Louis si inca ceva important. Sigur nu m-ar mai ignora nici el, nici Louis daca ar fi in viata, daca ar stii despre ce e vorba.

Si uite asa incepe un nou capitol in viata mea, plin de actiune si suferinta.