Stau și mă gândesc
La cât de multe infloresc
Dintr-o singură prostie...
Am reușit ca într-o zi pustie
Sa mă iau de vorbă cu doamna gelozie Și asta e deja, altă mare prostie...
Aș vrea să-ți vorbesc, să te îmbrățișez
Dar știu că niciodată nu va fi realitate
Ceva ce altădată era normalitate
Vechiile amintiri, ce îmi controbăie în cap
Stau lipite ca niște crengi de un bătrân copac
Și pot să mă gândesc, să am o mie de idei
Dar ajunse în fața ta, sunt vorbe de doi lei
Aș vrea doar ca să vin să îți vorbesc
Să îți mai spun odată cât de mult te iubesc
Îmi e foarte frică să nu mă aproprii de penibil
Ceea ce cu mine, este foarte posibil
De când mă știu eu bine, fac numai greșeli
Și cum m-am săturat sa îți provoc dureri
Nu vreau să îmi repet greșeala cea de ieri
Îmi e foarte frica să nu stric iar totul
Cum s-a întâmplat odată și mi-am pierdut tot rolul
Ca să termin și eu o primă poezie
Pentru binele tău, te rog, stai departe de mine
