Academia Alice

CAPITOLUL 63: O DIMINEAȚĂ PERFECTĂ!

Autor P.O.V

Razele de lumină abia ce răzbat printre crengile stufoase ale brazilor înalți. Totul pare în armonie, de la vântul ce pare a cânta o simfonie ușoară până și  cântecul mut al păduri ce pare a....

-DACĂ NU TE MIȘTI MAI REPEDE JUR CĂ O SĂ TE ÎNCUI ÎN CAMERĂ ȘI NU AI DECÂT SĂ COBORI PE FEREASTRĂ JOS!!! da...aproape tot e în armonie.

Am uitat de un anumit latino-american cu niște ochi de-a dreptul criminal de albaștri. Alehandro nervos și încruntat stă în pragul ușii și îi trimite săgeți pline de ură prietenului său. Alrick, care din nefericire pentru el s-a trezit mult prea târziu pentru gustul lui Alehandro, aproape că sare pe ușă afară. Nu de alta dar își crede prietenul în stare de orice, mai ales că o dată l-a lăsat să facă autostopul fiindcă îi tot bătea la cap cu o misiune. Și era pe autostradă.....noaptea....

-Scuze! Scuze! Gata sunt afară! vocea disperată a lui Alrick  îl face pe Alehandro să-și dea ochii peste cap și să ofteze.

-În sfrârșit...., spune acesta închizând ușa și băgând cheia în buzunarul bluzei de trening, dar când se întoarce spre Alrick se încruntă și continuă. Ce-i cu hainele de tocilar?

Alrick încurcat se uită la sine: niște pantaloni din stofă neagră, un sacou din același material și o cămașă albă. Era uniforma școlii, deși nu prea era obligatoriu, s-a gândit că era un gest drăguț dat fiind că era începutul unui nou semestru. Nu?

-M-am gândit să fac impresie bună...spune acesta cu o față de cățel plouat, deși nu părea că impresiona pe cineva.

-Te-ai gândit prost! i-o taie Alehandro prompt. Pentru el, Alrick e ca un frate mai mic și enervant, iar cel mai enervant lucru e că el trebuie să gândească pentru amândoi. Partea bună e că nimeni nu trebuie să știe că sunt "rude".

Cei doi se duc spre scări pentru a coborâ la fete.

Între timp în camera de la etajul patru se duce o luptă pentru supraviețuire.

-Nu am de gând să te las să porți aia!

-Dar merge cu cealaltă!

-Păi nici p-aia nu am de gând să te las s-o porți!

O brunetă şi o roşcată stau față în față şi dacă privirile ar ucide ar fi vai de ele. Cele două prietene se cearta de la prima oră a dimineții pe o temă absolut critică.... hainele. Bruneta e ferm convinsă că bluza ei largă şi blugi negri sunt numai buni pentru o zi ploioasă, dar roşcata nici nu vrea să audă, ea consideră că:

- Trebuie să ne facem revenirea şi în nici un caz nu te las să ieşi aşa ca....ca ...o bolovano-tocilaro.

- Dar mie îmi place, se plânge Sofia.

- Aici nu e despre ce îți place ție e despre gusturi bune! Spune Sam bate cu piciorul în pământ nervoasă.

- Dar...

- Nici un dar! i-o taie roşcata furioasă.

Sofia înghite în sec, ia hainele şi fuge să se schimbe. După aproximativ douăzeci de minute se uită în oglinda uriaşă din baie. Cine a spus că Samantha nu are gusturi a fost un mare prost. O fustă neagră cu talie înaltă îi evidențiază perfect talia de viespe a brunetei. În sus o bluză albă semi transparentă din mătase îi stă lejer pe corpul micuț, iar peste o geacă scurtă neagră. În picioare are veşnicii săi balerini. Părul i l-a împletit Sam în spic, şuvița albă amestecându-i-se ce celelalte de un negru intens. Era drăguță, chiar frumoasă şi pentru un moment s-a gândit la ce va spune Alrick, obrajii ei devenind stacojii. Dar apoi ochii i s-au îndreptat spre roşcata de lângă ea. Dacă ea era frumoasă atunci sora sa mai mare era absolut superbă. Samantha purta o frumoasă rochie neagră, fară mâneci care i se mula perfect pe formele sale de zeiță, iar de la talie, unde avea o curea albă, se răsfira în valuri cu o palmă deasupra genunchilor. Nu avea decolteu, dar felul cum materialul negru îi scotea în evidență bustul generos sigur îi va da bătăi de cad lui Alehandro. Părul ei de un  roşu nenatural e lăsat în voie ca de obicei, iar în picioare are nişte balerine negri.

- Eşti superba! Îi spune bruneta prietenei sale în timp ce cele două se priveau în oglindă.

- Suntem superbe! O corectează roşcata şi iese din baia micuță.

Camera e acum destul de mare. Are doua paturi chiar în mijlocul ei şi doua şifoniere mari pe câte un perete. Pe jos e parchet şi pe ici şi colo câte un covor pufos negru. Pereții sunt vopsiți în crem, iar pe peretele paralel cu paturile sunt două birouri şi două scaune. Ai zice că totul e făcut în oglindă şi ai avea dreptate.

Samantha plină de gânduri iese pe balconul micuț pentru a privi cerul plin de nori negri. Simt că va fi o zi lungă şi asta o cam sperie. Oftează şi închide ochii. Trebuie să se păstreze tare la câte lucruri vor urma, ştie asta şi mai ştie că ea e principala ființă care trebuie să-i fie alături Sofiei în continuare....doar în ea mai are încredere bruneta şi nu vrea să o dea în bară.

-Sam, au venit băieții! Vocea surorii sale o face pe roşcată să tresară parcă scoasă dintr.o transă.

Intră în cameră şi îşi vede iubitul şi fratele stând în mine holul de la intrare. Imediat se duce la demonul ei ca să.i dea un sărut cast pe buze, acesta privind-o dezaprobator şi dorind mai mult. Într.un timp aşa e scurt ajunsese să depindă de el cu toată ființa ei şi nu mai admite viața fără prezența sa dominantă. Apoi îşi priveşte fratele şi se strâmbă.

-Ce-i cu hainele de ticilar? Întrebarea ei îl face pe demonul de lângă ea să râdă cu poftă în timp ce blondul se încruntă ca un copil mic.

-Asta ca să nu mai zici că doar eu te critic! Spune Alehandro şi îi sărută fruntea roşcatei sale.

-Of! Ce vă mai place să fiți răi, spune bruneta îmbrățişându-şi iubitul. Nu-i nimic, iubire, mie îmi placi oricum!

Lui Alrick i se luminează fața şi nu poate rezista, trăgând-o pe micuța sa războinică într-un sărut mult prea intim pentru privirea celor doi spectatori care deja încep să râdă. Dar oricum cei doi sunt mult prea pierduți în lumea lor ca să mai observe ceva. Prin comparație, iubirea lor e foarte diferită. Ei au avut nevoie de timp şi de curaj ca să poată să-şi recunoască sentimentele. Iubirea lor e unică, spontană şi adolescentină. Cu toate acestea aceasta e doar tulpina unui copac ce va rezista ani şi ani de acum în colo.

Când ajung jos, la intrare intrare îi așteaptă Natasha și Alex împreună cu Marck. Marck continuă să vorbească cu Alex, dar mintea lui e prea departe de realitate, iar ochii lui o fixează pe frumoasa păpușă de porțelan din fața sa. O admiră, dar nu lasă să-i scape nici un gest sau cuvânt. Pur și simplu o privește și aprobă din când în când cuvintele lui Marck pe care oricum nu le aude. Chiar dacă nu-i aruncă nici o privire, Natasha simte cum pielea ei arde sum privirea brunetului, iar parcă fiecare centimetru din trupul ei micuț a fost atent studiat de privirea fierbinte a diavolului din stânga ei. Ar fi vrut să-i cedeze și să se arunce într-o luptă pe care știa că nu o poate câștiga.... o luptă pentru inima lui. Cu toate acestea preferă să facă, să uite și să sufere în tăcere sub privirea sa arzătoare.

Cei șapte se întâlnesc și o urmează toți pe Natasha spre clădirea principală pentru festivitatea de începere a noului semestru. Dar nimeni, absolut nimeni, înafară de mine, nu are nici o bănuială despre ce va avea să urmeze....

************************************************************************

HEI LUME!!!

Deci...fară deci....vreau să-i urez un călduros LA MULȚI ANI!!! lui LauraChicus și să-i spun că o iubesc mult de tot pentru că mă susține de mult timp și pentru că comentează și pentru voturi și pentru că e o fană grozavă! Sper să ai parte de tot ce îți dorești și toate visele să ți se împlinească, dragă Laura! Atât eu cât și Samy îți spunem la mulți mulți mulți ani!!!!!!

Aș mai vrea să îi mulțumesc și lui AdelineRB care mi-a făcut o surpriză plăcută cu această copertă care mă inspiră atât de mult și care mi se pare cea mai bună pe care a avut-o cartea asta vrodată. Și vrea să vă recomand să îi vedeți și celelalte creații pentru că pot să zic cu mâna pe inimă ca FATA ASTA ARE TALENT!!!

LOVE. ROSE.