Vreau să jucăm un joc. „Jocul Inimii" este numele acestuia. Nu există reguli; trebuie doar să gândești.
Pe întreg Pământul au existat doi oameni făcuți unul pentru altul. Prieteni din copilărie... Însă la maturitate au ajuns să se îndrăgostească reciproc. Poate că era normal să se cunoască bine și să se fi săturat deja unul de compania celuilalt. Cu toate acestea, ceva special și neobișnuit îi unea. Uitaseră faptul că ei doi copilăriseră, mâncaseră, înnoptaseră, râseseră, plânseseră împreună și toate stările pe care le poate avea un om normal, ei le depășiseră împreună. Acum era ceva mai important; ceva nou, cu totul diferit.În fine, au ajuns să formeze un cuplu, unul nemaipomenit de frumos. Erau perfecți împreună. Când stăteau amândoi, iubirea ce-i lega, îi făcea să rămână fără defecte. Crezi că n-au avut și ei parte de obstacole și împotriviri din partea familiilor? Ba da; chiar multe și dure.
Nu am cunoscut acești oameni, dar ei sunt populari în lumea întreagă. Atât timp cât au fost în viață, au stat împreună. Nu au avut copii, dar cea mai mare bucurie pentru unul era celălalt.Imaginează-ți cum vezi un cuplu drăguț de bătrânei, stând la o masă, numărându-și zilele rămase și amintirile trăite și declarându-și încontinuu dragoste. Așa-i că-s adorabili?
Dar motivul care i-a făcut celebri a fost faptul că încă din copilărie - atunci când erau doar colegi de joacă - și până la bătrânețe, - până când au format un cuplu trecut cu mult de nunta de aur - ei nu avuseseră nici măcar un sentiment negativ unul față de celălalt, între ei nu existase niciodată vreo ceartă, - nici măcar una micuță - nicio dispută sau neînțelegere. Îți vine să crezi? Căsnicia perfectă. „Perfectă" în adevăratul sens al cuvântului.
Au fost scrise multe romane și regizate filme despre acești doi oameni „oarecare". Peste tot se vorbește de faptul că n-ar mai putea exista vreun cuplu ca al lor. O „poveste"... Reală; atât de frumoasă, romantică, perfectă.
„Perfect"este cuvântul cel mai josnic pe care-l pot folosi ca să înțelegi cu adevărat ce este în inima mea și cum a fost, într-adevăr, această căsnicie.Mai imaginează-ți și momentul în care bătrânelul o invită pe soția lui la o cină romantică, îi oferă un buchet mare de trandafiri roși, o sărută - ca la prima întâlnire - și îi spune că o iubește. Aproape că-mi dau lacrimile. Nu știu a câta oară e când o scriu... Dar simt că nu mă mai pot opri: „E căsnicia perfectă!"
Știu, e greu de crezut cum între cei doi nu a existat măcar o singură dată, o neînțelegere; știu. Dar este adevărat.
Tu trebuie să ghicești cine sunt aceste două persoane.
Îți mai dau un indiciu - tot de necrezut - despre viața lor de familie: Au încetat amândoi din viață, în același timp și loc, - la un azil de bătrâni - ținându-se de mână. De ce la azil? Bătrânica era imobilizată într-un scaun cu rotile, după ce-i salvase viața soțului ei, pe trecerea de pietoni. Deci s-au stins din viață ținându-se de mână... Acest lucru dovedește faptul că nici moartea nu i-a putut despărți.
Altceva? Cred că este de ajuns. Nu-ți voi spune ce naționalitate aveau, pe ce continent locuiau, ce rasă erau, ce limbă vorbeau sau alte detalii de acest gen.
Nu ai ghicit încă? Îți mai dat un singur indiciu; și acesta este foarte important:
EI NU AU EXISTAT NICIODATĂ!SFÂRȘIT
CITEȘTI
Jocul Inimii
Romance„Jocul Inimii" - prima apariție în: http://smarturl.it/JoculInimii Este o scurtă povestire, o idee ce mi-a venit într-o noapte, când nu aveam somn. Spre deosebire de majoritatea 'povestirilor', consider că aceasta are o legătură stranie dar ade...