Kendra Malik

Capitolul 4

"Totul s-a schimbat si s-a schimbat absolut : o frumusețe înspăimântătoare s-a născut." W.B.YEATS

                    Capitolul 4

Kendra

   Este 4 dimineața și, totuși, nu dorm. Îmi plimb frenetic ochii pe același tavan imaculat, nevrând să-l trezesc. Am avut marea surpriză să mă trezesc îmbrățișată de Ethan și nu mişcasem niciun deget, de frică să nu îmi dea drumul. E plăcut în acea strânsoare blândă, mai ales că cerşeam într-un fel afecțiune. Mii de stoluri de iluzii îmi trec prin cap. Mă gândesc la cât de mult mi se schimbase viața, practic la 360 de grade. Îl cunoscusem pe Ethan, de care eram atrasă în definitiv, deși nu îl cunoșteam. Era totul așa ciudat pentru că nimic din ceea ce simțeam pentru el nu mai simțisem până acum. Sunt foarte diferită în jurul lui, mă simt specială, emotivă și într-un fel îmi place noua schimbare. Știu că e greșit absolut totul, dar am realizat că până acum m-am ascuns de cine sunt eu cu adevărat, m-am ocultat în spatele unei măști obiective, dure și el a distrus bariera dintre mine și realitate, pe care o concepusem fără a realiza. Mă simt mai vie când sunt cu el, acum când toți mor. Mi-aş reproşa toată viața dacă m-aș îndrăgosti, ştiind că ceilalți suferă și nu aş putea să rezist. Dar am nevoie de iubirea lui și mă chinui să-mi țin în frâu emoțiile. Știu ca odată și odată o să izbucnesc, dar e prea departe acest viitor, în lupta pentru supraviețuire.

Amaris

- Cynthia, Abel, bine jucat. Vă mulțumesc profund că m-ați ajutat să o distrug pe interior pe mucoasa aia mică. Şi chestia aia cu viziunea? Absolut GENIALĂ! Nici nu are idee ce i-am pregătit. Ea e ultima carte ce stă între Diavol, promovarea mea și stăpânirea lumii. Regatul Luciferic ne așteaptă, dragii mei!
-Noi?! Dar tu eşti o adevărată profesionistă, draga mea. Îi vorbeai ca şi când ți-ar păsa. spune Cynthia grăbită și dezinteresată.
-Mda, păi ar trebui să merite. Am făcut și brioșe. Cea mai groaznică zi din eternitatea mea.
-Acum dă-ne banii promişi.
-Nu va grăbiți, dragilor. Numai după ce vom cuceri lumea. Răbdare! Acum plec după ea, la Sediu. Suntem foarte aproape de victorie. Răul fie cu voi !

Kendra

Sunt trezită din visarea mea profundă, de două bătăi sacadate în ușa din lemn, în antiteză cu celelalte elemente moderniste ale sediului. O voce familiară șoptește ceva pe care cu siguranță nu-l înțeleg. Mă gândesc să răspund, dar cineva mi-o ia înainte:
-Dacă ai de gând să auzim, ar trebui sa vorbești mai tare, omule! Vocea lui răgușită m-a făcut să realizez ca nu se trezise de prea mult timp. Oare și el se gândea la mine la fel cum o făceam eu? Și el simțea aceleași lucruri înspăimântătoare, ce ard pe dinăuntru?
Sunt din nou întreruptă de...de mătușa Amaris?! Și eu și ea rămânem perplexe, revăzându-ne.
-Kendra, să mergem! Fugi! urlă ea, neapucând să-şi tragă sufletul.
-Dar, mătușa, credeam că ai murit. Mă îndrept ca din reflex spre ieșire și dau să spun ceva dar mă înec în lacrimi și în abundența de idei ce îmi treceau prin minte în acel moment.
-Kendra, stai! Cine e ea?
-Ethan, taci!
-Kendra, am spus să mergem!
-Mătușă, dar nu poți da buzna în viața mea, după ce m-ai abandonat în plin război demonic. Nu înțelegi...!
-Nătângo, ăştia sunt plătiți de Malefici ca să-ți câștige încrederea și apoi să-ți spulbere realitatea, să-ți distrugă tot ceea ce ai clădit până acum. Nu te mai fâstâci. Hai, dacă nu vrei sa fim arse amândouă pe rug!

Pe Alden îl bănuisem de la început de infamie, dar nu puteam percepe ca Ethan mă mințise. Nici eu nu mă mai pot recunoaște! Mi-am promis că nu mă voi îndrăgosti, nu acum, şi totuși l-am urmat orbește întru totul, deși nu îl cunoșteam. M-am lăsat purtată pe aripile dragostei, chiar dacă erau instabile, create din nimic, avioane de hârtie. Există cam un miliard de cântece despre frumusețea dragostei, care pe mine m-a adus în neant, împotriva singurelor persoane pe care le mai aveam.
Mii de întrebări se imbrancesc în mintea mea și capul îmi vibrează de durere. Voiam să-l chestionez pe "Bărbos": "De ce mie ?". Asta era menirea mea, să sufăr? Pentru asta mă născusem?! Îmi iau avânt, și mă arunc spre ieșire, împingând tot ce mi-a stat în cale, lăsând în urmă un aer de ostilitate și insolență, densitatea sufletului meu ușurându-se acum. Amaris și Ethan, pentru care încă nutream sentimente profunde, rosteau cuvinte ambiguu. Într-un fel, subconștientul meu o învinuia pe mătușa pentru tot ceea ce mi se întâmplase. Pentru soarta mea crudă și pentru faptul ca trăia prin mine, cel mai probabil ea ratându-şi viața. Știu că nu era o soluție și că nu era corect, dar până la urmă, destinul meu e? Ei bine, nu. Wow, când am devenit atât de egoistă? Asta mă învățase pe mine viața?
   Încă mai aud vagi reproșuri, care îşi pierd pe parcurs luciditatea în mintea mea devastată, dar nu mă opresc din drumul către nicăieri. În tenebrele sufletului meu seram să mă întâlnesc cu un demon care să mă ucidă. Să se termine totul, la fel de brusc cum începuse.
Nici nu știu cum am ajuns din nou în mijlocul pustiului, dar cert e că nu mai eram de mult în apropierea Sediului. Nu mă interesează dacă mă vor urmări, nu mă intereseaza dacă voi avea sa mor. Viața și moartea au același efect asupra mea, eu dezvoltând din nou o imunitate pentru suferință. Îmi simt sufletul rătăcind prin alte lumi, corpul fiind o marionetă a Destinului.
Vorbesc cu Cerul. Doar lui mă pot destăinui. Norii negri parcă înghit suferința din mine, reflectându-mi furtuna din suflet. Picături arzătoare de ploaie mă plesnesc cu îndârjire, hrănindu-se cu suferința-mi şi dansând demonstrativ în aer, înainte de a-şi da suflarea. Mă las purtată de adierea insomniei, care mă ține strâns în mrejele ei, creându-mi iluzii şi iluzii și înecându-mă cu frici. Sunt din nou în voia sorții.