*În care Peter așteaptă cu nerăbdare tratația de aniversare și,mai târziu,se ceartă cu tatăl său.*
Era dimineața devreme,într-o zi de sâmbătă,16 decembrie,prima zi a vacanței de Crăciun.Într-o casă mare,de la periferia Londrei,începea să se lumineze de ziua.Peter sări din pat și-și strecură capul pe sub draperii,ca să priveasca afară.Soarele strălucea dincolo de casele aflate de cealaltă parte a cartierului Richmond Green,iar pe cerul azuriu nu era niciun firicel de nor.
-Da! exclamă Peter,aruncându-se cu toată puterea pe saltea,ca să sară cât mai sus.
Nici măcar o ploaie torențială n-ar fi putut să-i strice o asemenea zi,dar dacă era o zi însorită,cu un cer ca oglinda,cu atât mai bine.De fapt,a douăsprezecea aniversare a lui Peter a fost în septembrie,dar atunci tatăl său fusese retinut la Veneția cu afaceri și nu putuse să ajungă la timp acasă. Amânase din nou sărbătorirea lui Peter,programată la jumătatea semestrului,datorită unei călătorii de afaceri la New York,dar o reprogramase în prima zi a vacanței de Crăciun, notându-și data,negru pe alb, în agenda lui.
Cam așa era cu toate promisiunile tatălui său în acele vremuri.Ele pluteau în aer ca mirajele, pâlpâiau undeva, la orizont, și cu cât te apropiai mai mult de ele, cu atât te așteptai mai mult să dispară.
După ce mama lui plecase pentru prima dată să lucreze în Statele Unite , iar tatăl său ar fi trebuit , prin urmare, să facă un efort deosebit, reușise abia să ajunga la Ziua Sporturilor,după marea cursă a lui Peter. Întotdeauna se ivea fie o nouă întâlnire de afaceri, fie un nou client, sau o altă problemă urgentă care necesita prezența lui.
Dar astăzi era ziua cea mare:aveau să se dea cu sania pe pârtia artificială de schi, după care să ia masa în oraș, iar, în final, urmau să meargă la un meci de fotbal din Premiership. O zi întreagă petrecută cu tatăl său,în care avea să facă toate lucrurile lui preferate! Și nimic nu mai putea sta în calea lor de data aceasta. Mirosul îmbietor de șunculiță prăjită și cârnăciori care urca pe scări, venind dispre bucătărie, i-o confirma. Nu aveai parte de mic dejun gătit în casa familiei Schock în zilele obișnuite. Peter se cuibări sub pilota lui în dungi , savurând momentul, și se prefăcu că doarme în clipa în care se deschide ușa.
-Trezeste-te ,Peter! E vremea să te scoli.
Margrit era , în mod cert, cea mai bună din lungul șir de "au pairs" (*persoană străină, în general o femeie tânără, care locuiește cu o familie pentru a învăța limba țării respective și care are grijă de copii sau de menajul, primind în schimb locuință, mâncare și o sumă mică de bani drept salariu*) , pe care tatăl său le angajase de când mama lui plecase să munceasca in Los Angeles. Era nemțoaică, mai stâlcea ea unele cuvinte , dar făcea niște chiftele grozave.
-Peter,îi șopti Margrit la ureche. Știu că ești treaz. Plecăm într-o călătorie astăzi. Trebuie să te dai jos din pat imediat. Tatăl tău vrea să-ți vorbească.
Îl gâdilă pe Peter până ce acesta se făcu ghem și fața i se schimonoși de râs. Dar, când deschise ochii, văzu că ea nu zâmbea deloc. Părea chiar stânjenită.
-Ce călătorie? o descusu el. Ce vrei să spui cu asta?
Cum Margrit nu-i răspunse pe loc, el sări ca ars din pat si o luă la fugă în jos pe scări, ca să dea ochii cu tatăl său, care prăjea ouă în bucătărie. Acesta era deja îmbrăcat în haine elegante , alese special să impresioneze. Privindu-i scurt expresia feței, Peter știu.
- N-o să se întâmple nici azi, nu-i așa?
- Îmi pare rău ,Peter , pe cuvântul meu. Îți promit că mă voi revanșa. Tocmai am primit un telefon. Trebuie neapărat să mă întâlnesc cu directorul studiourilor, care se întoarce în această după-amiză din Statele Unite.
Peter era stupefiat. Așa ceva nu era posibil. Nici chiar tatăl lui nu putea să i-o facă pentru a treia oară.
- Dar partea bună a lucrurilor este că Margrit te poate lua cu ea să-ți petreci weekend-ul la ferma prietenilor ei din Derbyshire. Le vom face pe toate când te vei întoarce. Îmi dau seama cât de dezamăgit trebuie să fii, dar încearcă să îțelegi.... Slujbele multor oameni depind de această întâlnire.
Tatăl și fiul se priveau ochi in ochi peste masa din bucătărie. Toată fericirea lui Peter din acea dimineață începu să se topească, asemenea unui bulgăre de zăpadă, formând o băltoacă pe podeaua bucătăriei. Dar, în momentul în care tatăl său ocoli masa și veni lângă el să-i pună o mână pe umăr, Peter se dădu repede un pas înapoi din calea lui. Valul de adrenalină provocat de furie îl fău să-și încleșteze pumnii, iar inima începu să-i bubuie în piept. Nu voia să fie înțelegător. Nu voia să se ducă în vizită, la niște străini. Voia doar ca tatăl său să-și anuleze întâlnirea. Voia să-l lovească pe tatăl său cu pumnii în piept și să-i spună să nu-și mai încalce cuvântul dat niciodată dar absolut niciodată.
- Nu știu de ce te-ai mai obosit să aduci pe lume un copil! îi strigă el în gura mare. Niciodată nu vrei să avem un program comun. Eu nu fac altceva decât să-ți stau în cale.
- Dacă ai de gând s-o ții tot așa, n-avem nimic de discutat, i-o reteză tatăl său. Știi că încerc să fiu alături de tine cât pot de mult, dar cineva trebuie să mai câștige și bani pentru toate acestea... zise el, făcând un gest larg spre bucătăa cromată, ce strălucea de curățenie, și spre Margrit care lustruia pantofii lui Peter. Margrit se făcuse mică într-un colț, de parcă și-ar fi dorit să fie în altă parte... Așteaptă numa' să vezi cum o să fie când vei crește mare și vei avea responsabilități, la rândul tău. Ai face exact același lucru dacă ai fi în locul meu.
- Nu, n-aș proceda așa , în niciun caz! Dacă mama ar fi aici nu te-ar lăsa să-mi faci una ca asta!
Peter știa prea bine că depășise măsura. Dar vorbele îi scăpaseră din gură fără să vrea.
- Să nu îndrăznești să vorbești cu mine pe un asemenea ton! Vocea tatălui său avea inflexiuni de oțel și abia dacă-și mai stăpânea furia. Cum îți permiți să-mi arunci în față asemenea vorbe, când mama ta a fost aceea care a optat să lucreze de cealaltă parte a planetei! Înșfăcă tigaia si azvârli, furios, ouăle arse la gunoi. Te duci cu Margrit și cu asta am încheiat discuția. Mă voi gândi să-ți reprogramez tratația de ziua ta doar atunci când și dacă vei înceta să te comporți ca un puști răsfățat.
Peter o zbughi în sus pe scări , lovindu-se cu putere de pereți în graba lui. Se simțea atât de neajutorat și de nedreptațit, încât nu știa ce să facă. Ajuns la primul etaj, se întoarce și se apleacă peste balustradă.
- Te urăsc!
Și acesta a fost ultimul lor schimb de cuvinte.
Peter nu observă când tatăl său se răsuci pe călcâie, cu umerii vizibili gârboviți de durere. Dădu buzna în dormitorul său și trânti ușa după el cu atâta putere, că bucăți de tencuială căzură pe covor. Peter începu să izbească cu piciorul scheletul de lemn al patului până când nu mai putu de durere, ținându-și lacrimile-n frâu și ascultând scrâșnetul făcut de roțile mașinii tatălui său pe pietrișul de pe alee. Nu se lăsă totuși pradă pornirii de a se repezi la fereastră să strige după el: ,, Tată, întoarce-te"!
