Cotropitorii

42 0 0
                                    

                  A fost o data, acum multa vreme, un domn respectabil numit Florea Cristian Sebastian (acum 20 de secunde de cand am inceput sa scriu) care pe zi ce trecea dorea sa devina mai bogdat si mai frumos de cat era in prezent.
                  

                  Cristi era o persoana foarte rea, mereu i punea pe cei din jurul sau in tot felul de ipostaze proaste pentru a se simti el mai bine. Intr-o zi, el cu cel mai bun prieten al sau si singurul care-l putea suporta, adica Mitrut, au planuit sa distruga toate KFC-urile din tara pentru a putea sa-si deschida o afacaere impreuna cu Mitrut, care evident, dupa ce lucrurile ar fi inceput sa mearga mai bine, l-ar fi dat afara in suturi si ar fi trecut toata afacerea pe numele lui. Ei s-au gandit sa angajeze sirieni pentru a le face toata treaba, pentru a nu se murdari pe maini. Planul lor decurgea bine, pana cand, intr-o dimineata cand cei doi isi luau micul dejun, Mitrut a gasit in telefonul lui Cristi un mesaj vocal trimis catre sotia sa Marie, in care-i cum vrea sa se foloseasca de Mitrut pentru a ajunge unde doreste, ca apoi sa-l dea afara. Mitrut, auzind toate acestea, a lasat telefonul jos si a plect si de atunci nici ca s-au mai vazut.
                  Au trecut doua saptamani, iar Cristi inca nu aflase nimic de Mitrut; planul lor era pus in practica, insa Cristi nu putea sa faca singur fata tuturor problemelor care apareau, incat a decis sa ia o pauza pentru a-l cauta pe Mitrut. Acesta a plecat de la casa natala a lui Mitrut unde spera ca poate v-a da de el, dar in zadar, acesta nu trecuse pe acolo de doi ani si jumatate. Dupa o lunga cautare, Cristi a decis sa ia o pauza la un bar, pentru a-si ineca amarul in niste alcool.
                 - Buna ziua, as dori cate o sticla din tot ce aveti mai scump.
                 - Buna sa-ti fie si tie domnule, imediat va voi servi, asteptati sa termin cu acest domn !
                 - Nici o problma, am tot timpul din lume, zise Cristi.
Stand la bar si asteptandu-si randul, a intors privirea pentru a vedea mai bine interiorul localului, iar in acea secunda l-a vazut pe Mitrut intr-un colt. Acesta, speriat, dar totusi fericit ca l-a gasit insfarsit pe Mitrut, dupa atata timp in care l-a cautat, s-a dus la masa lui spunandu-i:
                 - Unde ai fost, tampitule? Tu realizezi in ce cacat ne-ai bagat? Aproape ca ne-ar fi esuat planul daca nu as fi ordonat teroristilor sa nu actioneze inca ! tipse Cristi.
Mitrut, ca un om calm si suportabil ce este, l-a lasat pe Cristi sa termine ce are de spus, iar dupa asta s-a ridicat de la masa si s-a indreptat spre usa.
                 - Unde crezi ca pleci, domnule? Mai am multe de discutat cu tine !
Mitrut se oprise din mers si se intoarse spre Cristi spunand:
                 - Ce mai vrei? Ai vrut de la bun inceput sa scapi de mine pentru a lua tu toata faima si averea, sa nu crezi ca nu am aflat de planurile tale marsave.
Cristi, speriat ca Mitrut a aflat planurile sale, a lasat capul in pamant si luat-o la fuga. Dupa o vreme a iesit si Mitrut din barul respectiv si a pornit spre casa, dar ce nu stia el e ca drumul pe care a luat-o era unul in care doar in acel an s-au raportat 200 de crime. Mergand pe un trotuar lipsit de lumina, a observat ca i s-au deslegat siret-urile, acesta s-a aplecat sa le lege, iar din spatele au sarit doi criminali si au inceput sa-l injunghe in spate. Zacand intr-o balta de sange, iar cei doi care l-au injunghiat controbaindu-i buzunarele si sperand ca cineva v-a trece pe acolo si ca-l va salva, a aparut Cristi. Intr-o mana avea o drujba, iar in alta o cruce, a inceput sa-i taie pe acei doi talhari. Mitrut, speriat ca nu stie ce se petrece si cum a ajuns in aceasta situatie, a lesinat.
                   A trecut o saptamana, Mitrut s-a trezit din coma. Incerca sa se ridice in fund, dar ce vorbesti, el nu putea nici macar sa miste o mana din cauza repetatelor injnghieturi pe care le-a primit, asa ca si-a ridicat doar capul si a inceput sa se uite in jur. Langa patul sau era Cristi.
                 - Tie ce-ti mai trebuie? bolborosint Mitrut.
                 - Sa sti ca am aflat ca ai ascultat acel mesaj si am venit sa-ti zic ca, gandindu-ma bine la ce s-a intmplat si ce greu mi-a fost fara tine, am realizat ca fara tine, probabil nici nu ajungeam unde sunt acum, de asta vreau sa-mi cer mi de scuze, iti promit, ca daca planul nostru v-a reusi, o sa am grija sa te respect si sa ai tot ce-ti doresti, doar te rog, iarta-ma !
                 - Sa sti ca si mie mi-a fost foarte greu tot timpul in care nu am vorbit si as vrea ca eu sa-mi cer scuze pentru modul in care am procedat. Ce zici sa stergem totul cu buretele si s-o luam de la capat?
                 - Minunat ! Ce zici ca de maine sa incepem din nou operatiunea?
                 - Suna bine, dar acum lasa-ma sa ma odihnesc, zambind Mitrut.

                 A trecut un an, Cristi si Mitrut au reusit ce si-au propus, toate KFC-urile din tara au fost inlaturare si inlocuite cu CristMitrut-uri, afacerea mergea din ce in ce mai bine, iar cei doi se intelegeau mai bine ca niciodata, Marie a nascut un copil pe nume MitrutJr care urma sa devina terorist pe vitor. Sfarsit.


Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Nov 29, 2015 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Poveste povestitoareUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum