S-a mai dus o floare tânără din lume
S-a dus departe-n rai, şi trupu-i pe o culme
Se mai aude un glas mai răguşit ce se stinge
Şi se mai simte căldură, ce de mort s-atinge.
L-au adus alaltăieri, l-au lăsat la poartă
Mamă e greu să fii, mai bine moartă,
Decât să-ţi vezi al tău fecior neînsurat
Venind acasă ca să fie îngropat.
Lacrimile mamei curg şiroaie încet
Curg agale la vale, la fecior pe piept,
Şi se-ntâlnesc doar acolo-n palmele strânse
Unde ard lumânările între mâini prinse.
A fost departe până acum de casă şi de fată
Şi-a înfăptuit datoria de bărbat în armată,
Acolo cu putere a răbdat tot ce a fost
Însă acum degeaba, căci n-are rost.
Se frământă un alt suflet credincios
Mai plânge cu sânge un nume preţios,
Ţinându-şi strâns mâinile între ale lui
Şi se topesc de mâinile reci, fata băiatului.
Pe culmea cea mai înaltă din sat
Plânge cimitirul cu oameni
încărcat,
Suferă un sat întreg de durere
Căci la toţi acest tânăr, le-a adus plăcere.
Noaptea îşi acoperă doliu şi ea acum
Şi nu lasă nimic mai dulce-n drum,
Totul se sfarmă în faţa tuturor
Când feciorul mort e în faţa părinţiilor.
Crucea martor de acum mereu îi va fi
Şi tot timpul cu atenţie î-l va păzi,
Va rămâne nu mai ea în beznă cu pământul
Şi-i va ţine dos când va bate vântul...
