Cand visele devin realitate

Capitolul IV-Nimic nu e ceea ce pare

Capitolul IV-Nimic nu e ceea ce pare  

Eram strabatuta de gandurile mele si nu prea dadeam atentie la ce imi spunea Alan.Am simtit la un moment dat cum mana lui imi atinge usor obrazul mangaidu-l,am tresarit la atingera maini lui.

-Hope esti palida,te simti bine?

-D da Alan sunt bine nu iti fa griji.

-Uite Hope daca nu vrei sa ramanem singuri,adica…

-Nuu Alan e in regula,serios.

-Esti sigura?

-Foarte!am zambit.

-Bine atunci,haide sa luam cina,un vreau sa iti pierzi somnul de frumusete.L-am auzit cum a chicotit.

-Oricum e ca si cand dorm mereu,nu?

-Hope nu spune asta.

S-a lasat linistea.

-Bine,sa mancam!

Am luat cina impreuna,am povestit vrute si nevrute,simt ca impreuna cu el chiar ma simt eu insumi,cateodata imi este greu sa ma arat asa cum sunt,nu vreau sa par slaba dar nici sa provoc mila nimanui.Dupa aproximativ o ora de vorbit,a sunat telefonul,erau parintii mei care vroiau sa vada cum ne simtim si daca avem nevoie de ceva.Nu am pomenit de micul accident speram ca pana luni sa imi treaca,l-am rugat pe Alan sa nu pomeneasca nimic parintilor ,nu vroiam sa ii ingrijorez dar nici sa fiu o povara pentru ei.

-Bine micuto,e tarziu cred ca e timpul san ne culcam.

-Deja?dar imi place sa imi petrec timpul cu tine,adica…am cufundat capul in pamant,cred ca ai dreptate,mai bine mergem sa dormim.

-Hmm,daca vrei mai putem ramane putin.

-Nu nu e in regula,oricum cred ca imi este somn.

-Bine Hope,ne vedem dimineata,te conduc in camera.

-E in regula Alan,pot si singura.I-am zambit.

-Ham!

-Uite cine a aparut!haide Goldy!noapte buna Alan.

-Noapte buna Hope.

“Uf eu si incapatanarea mea,au trecut ani de cand nu am mai fost la cabana,nu prea mai stiu care cum sunt asezate”

-Auu!!

L-am auzit pe Alan cum a tresarit, se apropie de mine,ma luat in brate si m-a dus in camera mea.

-Data viitoare lasa-ma sa te ajut ok?

-Bine.

-Mai ai nevoie de ceva?

-Nu multumesc.

Ma saruta pe frunte si parasi camera.Eu am ramas suspinand gandindu-ma neincetat la Alan.Imi doresc sa fiu cineva in viata lui,adica cineva mai mult decat o prietena,dar nu stiu ce isi doreste el,dar.Nu vreau sa sufar din nou.

Uf au trecut 4 ani,stiu ca pe atunci eram o adolescent naiva dar eu chiar il iubeam pe Chris,in schimb el ce a facut?si-a batut joc de sentimentele mele,m-a parasit imediat ce a aflat ca mi-am pierdut vedera,mi-a frant inima.De atunci nu am acceptat sa incep o relatie,am hotarat sa imi continui  viata.Fiecare zi pentru mine era o provocare.

Il mangaiamde Goldy gandindu-ma ca desi am pierdut ce aveam mai scump,am avut mereu alaturi persoane care ma iubesc si tin la mine.Mereu le voi recunoascatoare.Fiind prinsa de gandurile mele nu am auzit cand mi-a sunat telefonul.Destul de obosita m-am intins dupa telefon si am raspuns.

-Alo?

-HOPE!!

-Nu mai striga nebuno,ce te-a apucat?ma amuzam eu auzind-o pe Melanie cum vorbea repede,nici nu reusea sa lege doua cuvinte.