Aventuri printre demoni

Capitolul 5

"Misterul este esenţa creativităţii. Misterul, şi surpriza."

Maestrul se opri o clipă, îl privi pe Alex, apoi pe ceilalţi ucenici după care continuă cu un glas puţin mai vesel.

- Însă eu cred că va deveni mai bun alături de ucenici şi sub privirea unui tutore. Astea fiind spuse îl numesc pe Alex ucenic al tuturor Maeştrilor.

Faţa lui Alex se umplu de bucurie. Acesta îngenunche în faţa Marelui Maestru şi îi mulţumi. Maeştrii începură să aplaude, împreună cu ucenicii lor, unii mai tare, alţii mai încet. Singurul care rămase cu privirea fixă pe Alex, cu o uimire uriaşă pe faţă era Sebi.. Lui nu-i venea să creadă că Alex a devenit ucenic şi nici măcar nu mai avea puterea să aplaude. Alex se ridică şi cu un ton plin de bucurie şi se adresă Marelui Maestru.

- Vă mulţumesc pentru această şansă. Promit să nu vă dezamăgesc.

- Aşa să fie! Acum, rog ucenicii să părăsească sala.

Ucenicii ieşiră şi Maeştrii se apropiară de Alex din toate direcţiile, înconjurându-l.

- E timpul să-ţi deblocăm abilităţile pentru a fi la nivelul celorlalţi ucenici. îl informă Marele Maestru. Eşti pregătit?

- Da, sunt gata!

Maeştrii ridicară mâna dreaptă şi o îndreptară spre Alex, iar acesta căzu în genunchi, cu mâinile pe podea. Simţea înăuntrul său o durere uriaşă, dar nu scotea nici măcar un sunet.

- În acest moment îţi distrugem lanţurile care îţi limitează puterea. spuse Marele Maestru, cu un ton calm. S-ar putea să simţi o durere uriaşă.

- Nu-ţi face griji, interveni Silver Arm, îţi va trece. După ce vom termina te vei simţi grozav.

Alex închise ochii şi se hotărî să înfrunte durerea.

- „În sfârşit vei deveni mai puternic." auzi Alex vocea lui Dark în cap.

- „Cred că durerea mă înnebuneşte." îşi spuse Alex. „Deja aud voci în cap."

- „Nu, nu ai înnebunit. Deoarece noi suntem aceeaşi persoană şi putem comunica telepatic."

- „Deci nu sunt nebun?"

- „Nu. Şi apropo, felicitări că ai devenit ucenic."

- „Mersi!"

- „Simt cum îmi cresc puterile. Rezistă în continuare."

- „Bine! Aşa o să fac."

Maeştrii au mărit cantitatea de energie, iar durerea crescuse deodată cu ea. Alex dădu un strigăt de durere şi leşină, iar Maeştrii s-au oprit.

- Am terminat! spuse Marele Maestru. Marian, trimite+l, te rog, înapoi în camera lui să se odihnească.

- Da, Maestre! confirmă Marian.

El pocnise din degete, Alex dispăru şi reapăru pe patul din camera lui. La ora 2 noapte în camera lui Alex se auzeau paşi. Alex se trezi, dar era puţin ameţit. Paşii se apropiau încet şi apăsat de patul lui. Alex aştepta, speriat, în pat, stând întins pe burtă. Paşii s-au oprit în stânga patului. Alex avea o frică uriaşă în el, dar nu putea sta degeaba. Trase aer în piept, îşi făcu curaj, sări din pat, îşi puse mâna stângă pe umărul drept al acelei persoane, îşi puse piciorul stâng în spatele piciorului stâng al persoanei şi dintr-o mişcare, o aruncă în pat, se urcă peste ea şi o ţintui în pat. După ce o imobilizează Alex îşi folosi puterile de vânt şi aprinse lumina. Rămase uimit. Acea persoană era Alexandra. Ea purta doar pijamale, pe pielea ei fină şi catifelată şi era roşie în obraji şi puţin ruşinată de situaţie. Alex îşi dădu seama de poziţia lui şi sări din pat.