''Tot ce vreau e ca totul sa se sfarseasca. Sa se termine aceasta suferinta continua, sa nu mai imi pese de nimeni si de nimic. Sa fiu sigura pe mine, sa am incredere ca voi reusi si ca voi ajunge acolo unde mi-am propus. Aceasta este ultima mea dorinta inainte ca cancerul sa devina de necontrolat si de nevindecat! Asa ca daca cititi aceasta scrisoare, va rog, lasati lumea sa vada de ce eram in stare, sa vada cine eram eu cu adevarat si sa ajunga sa citeasca memoriile mele, sa stie cat de greu imi era mie in viata, sa inteleaga si ei prin ce-am trecut, sa-si dea seama cat de mult mi-au gresit si sa regrete ca au facut tot ce-au facut! Cu drag, iubita voastra mama! :* "
Si asa se termina scrisoarea pe care Anne a gasit-o ascunsa intr-o lada veche a bunicii ei. Ea a luat scrisoare si a dus-o la mama ei, ca aceasta sa o citeasca. Cand a ajuns in bucatarie, mama ei statea la masa avanudu-si capul in maini si suspinand. Anne stia ca plangea, in ultima vreme se certa zilnic cu tatal sau. Stiam ca odata si odata se vor desparti, dar nu stiu de ce, presimteam ca ziua asta avea sa se intample mai curand decat ma asteptam. Nu pot explica cum, dar mereu presimteam cand ceva de rau sau de bine urma sa se intample, era in ADN-ul meu. Oricum, m-am dus rapid la ea si am luat-o in brate spunandu-i ca totul va fi bine!
-Stiu ca va fi bine, mereu dupa rau vine bine! spuse mama plina de optimism desi avea lacrimi in ochi.
-Pai eu ar cam trebui sa merg la scoala, ne vedem dupa ore, ok? intreb eu.
-Desigur, dar dupa vreau sa vorbim despre ceva.
-Ok, am raspuns eu incepand sa-mi fac o gramada de ganduri cu privire la ceea ce vroia ea sa vorbim.
Mi-am luat ghiozdanul in spate si am pornit spre scoala. Scoala abia incepuse, eram pe la inceputul lui octombrie, asa ca totul parea ca un peisaj de basm, vazand pomii avand frunzele ruginite, si crengile plecate ca si cum ar stii ca iarna va sosi curand si ca prietenele lor, frunzele, vor pleca de langa ele, lasandu-le singure in bataia vantului rece. Am ajuns intr-un final si in scoala, mers de imi pun ghizodanul in dulap, imi iau un caiet si cartea de mate si pornesc spre cabinet. Mda, pot spune ca nu incep saptamana prea grozav. Deci, cum spuneam, imi iau lucrurile si merg spre cabinet. Pe drum insa dau peste el.. (veti afla mai tarziu cine este acest misterios "el") Ma prefac ca il ignor si de rusine las capul in jos, insa la cat de neatenta si de ametita sunt am intrat in el.
-Hei fi atenta pe unde mergi! striga el la mine.
-Sunt! Tu esti ametit si nu te uiti decat la tine insuti! ii raspund eu.
-....
