Pleoapele susțin între ele o sticlă opacă.
Pe interiorul ei se văd urmele de papuci pe care le-am lăsat
atunci când am plecat din mine
să inspir o altă piele și
să expir lent, citind dimineața la micul dejun
pulsul pe spatele arterelor tale.
Îți aud sângele cum îmi strigă numele înainte să adorm,
oxigenul a fost doar o aventură de-o noapte, iar celulele tale mănâncă doar parfumul meu acum.
*
"Ar trebui să știi, îmi spui înțepat, că raftul meu cu fericire e agățat pe interiorul obrazului tău. Doar colțul buzei tale îl poate susține."
Mă foiesc ușor nemulțumită.
"Eu vreau să fiu o pungă cu pământ. Cea pe care o alegi cu grijă din magazin atunci când vrei să-ți plantezi visurile."
Simt cum zâmbești în părul meu și-ți mesteci gândurile. Aproape că aud cum scârțâie între dinți. Unul respiră pentru mine printre buzele tale:
"Imposibil."
Nu spun nimic. Buzele tale se mișcă pe pielea mea și știu că-mi scrii cuvintele pe ceafă. Mi le citești lent, cald:
"Nu-mi pot planta un vis cu altul, iar tu nu ai putea fi pe un raft în magazin. Nu poți fi cumpărată, doar convinsă.
În plus, eu nu văd decât noaptea continuând un vulcan. Deloc pământ. "
Mă mișc repede și întorc scântei către expresia ta amuzată pe jumătate. Surpriza dinamicii îți ridică o sprânceană.
"Un vulcan nu așteaptă să i se permită să erupă.", strecor lavă cu buzele mele printre buzele tale.
*
Creierul are degete lungi cu
unghii pătrate;
îmi zgârie sticla pupilei
pe exteriorul căreia se văd urmele de papuci
pe care le-am lăsat când am cărat bagajele înapoi la mine
- n-am știut că atunci când apar fisuri în ecran
imaginile ude curg sărat
să respire pielea țărmului de sub pleoape;
acum
filmele de pe retină au eșuat pe obraz:
iraționalul și logica
fac dragoste pe podeaua ventriculului stâng.
