Amnesia || Harry Styles

Capitolul 4

" Harry, imi pana rau, dar trebuie sa ne asculti !" A spus mama. " Noi locuim chiar la casa de langa, suntem vecini. Poti veni la noi de cate ori vrei! Uite...înmormântarea Jenei este sambata asta in Spania. Trebuie sa mergi acolo cu Alex si-"
" Plecati ! Lasati-ma in pace !" A întrerupt-o.
" Poate ca ar trebui sa plecam. E evident ca nu vrea sa vorbeasca acum." Am spus.
A dat din cap, si ne-am intors acasa. Nu puteam sa nu ma gandesc la ce s-a intamplat. Tatal lui Harry era mort, acum si mama lui...nu puteam sa cred cate lucruri rele i se puteau întâmpla intr-un timp atat de scurt.
Mama era in camera ei, probabil plangand. Eu eram in sufragerie, tolanita intr-un fotoliu. Nu plangeam, dar eram mai trista ca niciodata. Harry s-a comportat ca un idiot in ultimele doua zile, dar inca il iubeam si voiam sa il ajut.

A inceput sa ploua.
Dupa cateva minute am adormit, dar nu am putut sa dorm mai mult de cateva secunde , pentru ca am auzit soneria. Apoi persoana din spatele usii a incepu sa ciocane.
" Asteapta, vin !" Am spus, ridicandu-ma, dar ea, sau el, nu s-a oprit. " Am spus ca vin ! " Am tipat si am deschis usa.
Am fost surprinsa sa il vad pe Harry in fata mea. Plângea. Nu l-am mai vazut niciodata plangand asa. Cateva suvite de par îi atarnau pe frunte, iar el era ud din cauza ploii. Se sprijinea de lateralele usii. Respiratia lui era accelerata si parea...distrus.
" Harry..intra ! " Am spus si l-am luat de mana, tragandu-l inauntru si inchizand usa inaintea mea. " Ce e cu tine ?" Am întrebat.
" Am-am încercat sa o sun pe mama..nu-nu a raspuns, dar menajera ei nenorocita mi-a spus ca..ca-"
" Hey, hey, opreste-te, Harry, te rog. Linisteste-te, bine ?"
Si-a inchis ochii , incercand sa se calmeze.
" Ne crezi acum ?" Am zis intr-un final.
A dat din cap, dar puteam sa vad ca era furios. Nu voia ca asta sa fie adevarat. Eu nu voiam.
" Voi merge la inmormantare. Dar sa nu crezi ca voi merge cu-"
" Harry !" Mama l-a intrerupt, in timp ce cobora scarile. " Ce faci aici?"
" Eu..uhm..doar voiam sa va multumesc pentru ca mi-ati spus ce s-a intamplat si..voi merge la inmormantare. Dar..., doamna.."
" Jefferson."
" Doamna Jefferson, mi-ar placea sa merg singur."
" Nu, Harry. Nu te pot lasa sa mergi singur."
" Dar am 18 ani !"
" Stiu dar..uite, e mai bine daca Alex te va însoți. Vreau sa va aveti unul pe celalalt acolo. Mi-as fi dorit sa fi putut veni cu voi, dar nu e posibil. Imi pare foarte rau. Dar pana la urma, sunteti pri-"
" Nu suntem prieteni . Nu vreau sa fiu prietenul ei ." A spus iar eu mi-am inclestat pumnii dar nu am spus nimic. Era oricum inutil.
" Bine, Harry. Nu sunteți prieteni acum. " A continuat mama. " Dar încearca sa te gandesti la ea ca la un tovaras de calatorie. Doar...fa-o pentru Jena. Nu-mi pot asuma riscul de a te lasa sa mergi acolo singur."
M-am uitat la el si am vazut cum a inceput din nou sa plângă.
" Oh, Doamne, Harry, nu e asa de rau sa mergi cu mine !" Am tipat la el.
" N-nu e asta, voi merge cu tine, Alex, doar ca..nu stiu ce o sa fac acum !" A inceput sa planga mai tare, iar inima mea se facea din ce in ce mai mica. " Nu am bani pentru facultate si liceu, ce o sa fac cu facturile? Nu pot gasi o slujba atat de repede !"
" Harry, scumpule, calmeaza-te, poti ramane la noi o vreme. " A spus mama.
" Ce..nu, nu pot face asta. Nu vreau sa profit de banii vostri."
" Harry, sunt un chirurg, avem destui bani, nu iti face griji pentru noi. Esti parte din familie si mama ta ar fi vrut ca noi sa te ajutam cu asta. Nu spune ca nu ai nevoie de ajutorul nostru, pentru ca stiu ca nu e asa. Nu imi place sa recunosc, dar de vreme ce rudele voastre nu tin legatura cu tine, e o chestiune de familie, mamei tale nu îi placea sa-"
" Stiu. Imi amintesc de asta."
" Ei bine, de asta nu ne mai ai decat pe mine si pe Alex. Iar noi suntem aici pentru tine. In plus, nu trebuie sa stai aici pentru totdeauna. Doar pana cand iti vei gasi de lucru. Ce spui ?"
" ...Multumesc !" A spus si a îmbrătisat-o.
" Nu trebuie sa imi multumesti. Oh, si..Alex, esti ok cu asta, nu-i asa ?"
Nu stiam ce sa spun, asa ca doar am aprobat.
Ugh, pe cine pacalesc ? Eram fericita ca Harry avea sa locuiasca cu noi, chiar daca nu eram in cele mai bune relatii.
" Da, nicio problema. " Am spus si am zambit.
Am putut vedea o urma de zambet si pe fata lui Harry, dar nu îi putea acoperi suferinta. Cred ca..ultimele doua zile au fost cele mai rele din viata lui.
" Dar", i-a spus mamei, " am banii pentru biletele de avion. Nu trebuie sa le platiti si pe acelea. "
" Esti sigur, Harry ?"
" Da, deja ati facut prea multe pentru mine. Imi pare rau pentru ca am tipat la dumneavoastră mai devreme.."
" Nu iti face griji pentru asta. Mergi acasa acum, odihnește-te. E tarziu si ai avut o zi lunga. Poti sa te intorci aici maine si sa iti aduci lucrurile."
A dat din cap si a multumit din nou, apoi a plecat.