Dorintele unei fetite

Fulgi puri, imaculați cădeau ușor din cer așternând-se pe drumurile murdare ale Londrei. Totul în jur era îmbrăcat în haina albă de omăt iar atmosfera era una de sărbătoare. Instalațiile colorate înconjurau vitrinele magazinelor iar cântecele de Crăciun rasunau cu voioșie în tot orașul.

Oamenii încă colindau magazinele pentru a face ultimile pregătiri pentru masa de Crăciun sau pentru a găsi cadoul perfect pentru cei dragi. Mai erau decât două ore până când toate magazinele se închideau iar oamenii se retrăgeau alături de familiile lor ca să își petreacă seara din Ajunul Crăciunului alături de ei.

Apoape toata lumea aștepta această sărbătoare cu nerăbdare, indiferent de vârstă. Cei mici îl așteptau pe Moș Crăciun încărcat cu un sac plin de cadouri iar cei mari așteptau să se revadă cu apropiații lor pe care nu i-au mai văzut de mult timp.

Ei bine, din păcate mai existau și o categorie a celor care nu puteau să se bucure de Crăciun deoarece nu aveau pe nimeni alături de ei. Din această categorie făcea parte Sofia, o fetiță de zece ani de la orfelinatul Sfânta Barbara. Fusese lăsată la naștere în acest orfelinat iar părinții ei promiseseră ca vor veni după ea în scurt timp dar nu a fost așa. Anii au trecut iar micuța Sofia a crescut. Nu sărbătorise niciodată această sărbătoare pe care toți o numeau Crăciun. Nu putea. Voia să o sărbătorească pentru prima oară lângă părinții ei.

Chiar daca auzise atatea despre aceasta sarbatoare isi doarea foarte mult doua lucruri.Prima dorință era să își cunoască părinții dar nu credea ca o să se împlinească niciodată această dorință iar a doua să vadă uriașul pom de Crăciun. Își dorise întotdeauna să vadă bradul instalat în centrul orasului. Auzise atâtea lucruri despre el de la femeile care aveau grijă de ei încât anul acesta era hotărâtă să meargă să îl vadă. Își luase pe ea hăinuța veche dar curată de iarna și în picioare cizmulitele. Afară era frig, chiar foarte frig dar gerul nu o oprea pe micuță, ba chiar o făcea mai încrezătoare. De asemenea nu știa în ce direcție trebuie să meargă pentru a ajunge în centru dar instinctul îi spunea ca trebuie să meargă în partea dreaptă.

Ușor micuța cu părul ca spicele de grâu pornește la drum. Timp de o oră întreagă a colindat străzile Londrei ne găsind centrul. Obosită aceasta se oprește și se sprijină de zidul unei clădiri. Nu mai putea continua, o dureau picioarele iar frigul pusese stăpânire pe corpul ei firav. Voia să renunțe, să se întoarcă din nou la orfelinat. Era clar ca nu era pregătită pentru un asemenea drum din cauza vârstei prea fragede și a gerului.

Acum ce avea să mai faca? Nu putea să mai facă nimic iar nimeni nu va vrea să ajute un biet copil orfan deoarece lumea era prea rea. Întotdeauna îngrijitoarele lor la ziceau acest lucru, ca nu au ce cauta în afara curții orfelinatului deoarece oamenii din afară sunt răi iar ei mult prea mici pentru a îi putea înfrunta. Trebuia să le asculte! De ce s-a încăpățânat să plece? Trebuia să își dea seama ca nu va reuși. Acum va muri și niciodată nu va mai vedea bradul sau pe părinții săi.

O lacrimă ii cade pe obraz dar nu se deranjează să o îndepărtează. Aceea lacrimă este urmată de încă una și încă una. Micile picături de rouă cădeau neîncetat pe obrăjorii roșii ca focul ai fetei. Un suspin ușor îi părăsește gura. Se lasă în jos încă sprijinită de perete până când se aşază pe patura de zăpadă.

-De ce plângi? O întreabă o voce străină de baiat apoi continuă. Te-ai pierdut de părinții tăi?

-Nu, șoptește aceasta iar băiatul aproape ca nici nu poate să audă ceea ce micuța a spus.

-Atunci de ce plângi? Ar trebui să fii fericită doar este Ajunul Crăciunului iar diseară Moș Crăciun va trece prin casele oamenilor și va lăsa cadouri copiilor cuminți. Eu am fost foarte cuminte anul acesta iar de aceea Moșul îmi va aduce multe cadouri. Imi doresc să îmi aducă o mașină de curse cu telecoanda ca să o pot controla de la distanță. Tu ai fost cuminte? Ce îți dorești să iti aducă?