Aventuri printre demoni

Capitolul 12

"Unii mor fiind încă în viaţă, alţii trăiesc şi după moarte."

În dimineaţa următoare mă trezesc la ora 10, cu o oră mai târziu ca de obicei, mă spăl pe faţă, mă îmbrac şi cobor să iau micul dejun. În timp ce mănânc cerealele cu lapte observ un bileţel pe masă în care eram înştiinţat că ceilalţi au plecat la cumpărături în oral şi că sunt din nou singur. Pornesc televizorul din bucătărie şi văd ştirea în care era anunţată moarte suspectă a unui poliţist pensionat, găsit într-o clădire veche, dintr-un cartier rău famat. Poliţia nu are nici un suspect, dar îi suspectează pe boschetarii aurolaci din zonă. Această ştire mă umple din nou de bucurie. Îmi termin micul dejun şi mă mut pe canapeaua din sufragerie. Nu ştiu ce să fac restul zilei. Dacă tot sunt liber mă gândesc s-o invit pe Ioana în oraş. Pun mâna pe telefon şi acesta începe să sune. Era Ioana, ceea ce m-a surprins puţin, dar revenind la sentimentul de iubire pentru aceasta, răspund:

- Alo?

- Salut! Ce faci? întreabă ea, cu un ton normal, puţin fericit, ceea ce nu m-a surprins deloc.

- Stau. îi răspund, gândindu-mă că totul va fi mai bine şi mai uşor, acum că tatăl ei a fost scos din peisaj. Tu ce faci?

- Şi eu stau. Ai vrea să ne vedem?

- Acum! răspund bucuros şi surprins.

- Nu, prostuţule. răspunde ea ezitând. În câteva minute, pentru că trebuie să merg până la bancă.

- Şi eu trebuie să merg. Ce zici, ne vedem acolo?

- Desigur. Abia aştept!

- Şi eu!

Am închis telefonul, mă schimb în ceva mai prezentabil, în tricou şi blugi, iau câţiva bani din seif şi plec, grăbit, spre bancă.

Am ajuns în 10 minute, m-am întâlnit cu Ioana, care purta aceeaşi îmbrăcăminte ca şi prima dată când ne-am întâlnit, am strâns-o în braţe şi ne-am sărutat cu foc, după care am intrat înăuntru.

Nu era prea multă lume înăuntru aşa că ne-am dus spre una dintre casieriţe. Se pare că amândoi trebuia să schimbăm bani aşa că o las pe Ioana să meargă înaintea mea. Stau şi mă uit la ea, pur şi simplu. Frumuseţea ei şi lejeritatea ei încă mă fac să mă pierd. Această stare de visare şi acest sentiment de fericire sunt brusc distruse când în bancă intră 3 bărbaţi îmbrăcaţi în negru, cu măşti de schi pe faţă, cu câte o geantă mare şi un pistol argintiu, de calibru mare, Desert Eagle, în mâinile acoperite cu mănuşi de piele.

Au intrat grăbiţi în bancă, unul dintre ei l-a împuşcat pe paznic, ceilalţi doi au împuşcat camerele de supraveghere, după care toţi trei s-au dus la biroul casieriţei pentru a-i cere banii.

În timp ce casieriţa pune banii în geantă cel care aştepta în faţa ei o observă pe Ioana, se apropie de ea, o mângâie cu mâna dreaptă pe obraz şi spune:

- Băieţi, i-a uitaţi ce avem aici! Ce spuneţi de gagica asta?

- Arată foarte bine! exclamă unul dintre ceilalţi doi.

- Crezi că ne-am putea distra mai târziu cu ea? întreabă celălalt.

- Desigur că am putea. Ce zici, domnişoară, vrei să te distrezi cu noi, mai târziu?

Tremur, dar nu eram speriat, ci nervos. Mă uit la faţa ei şi mă enervez şi mai tare. Ea era îngrozită. Frica din ochii ei era uriaşă şi tot trupul ei tremura, iar eu nu puteam face nimic. Totuşi mi-am promis să fac orice pentru ea, deci nu pot da înapoi când lucrurile se înrăutăţesc. O iau cu mâna dreaptă de mâna ei stângă şi o mut în spatele meu, intervenind între cei doi. Afişez o faţă calmă, mă uit fix în ochii lui şi îi răspund, pe un ton asemănător expresiei faciale: