Spiritul Crăciunului

        —A fost tare fain concertul lui Bănică, mare păcat că nu aţi putut ajunge!

        —Într-adevăr, mare păcat! Mormăi, muscându-mi apoi ușor limba pentru a nu-i spune femeii care stătea pe bancheta din spate părerea mea despre Ștefan Bănică și concertele lui.

        Pornesc ștergătoarele și respir ușurată când reușesc să ies cu mașina din aglomerația infernală de la Sala Palatului. Ieșisem de câteva ore cu taxi-ul și nu mă puteam plânge. Eram convinsă că noaptea de 23 decembrie va fi una profitabilă. Bine...asta dacă nu puneam la socoteală nervii mei întinși la maxim.

        —Și, cum de te-ai facut taximetristă? Nu cred că am mai mers cu o femeie la volan până acum.

        —Și uite așa începem! Îmi spun oftând în mintea mea. Mă săturasem să torn aceeași placă veche: imi place să conduc, aveam nevoie de bani. Rareori mi s-a întamplat să am parte de clienți tăcuți care să nu mă deranjeze cu ideile, problemele sau curiozitățile lor. Poate că nu ar fi fost deloc o idee rea să ni se dea un spor de stres pentru activitatea pe care o desfășuram. Pe bune acum, unii clienți chiar se comportau de parcă ar fi fost în cabinetul unui psiholog și nu într-o de masina de taxi.

        —Am un frate care este la închisoare și lucrez suplimentar cu taxi-ul ca să-i plătesc avocații să îl scoată.

        Mă uit în oglindă și surâd când îi observ expresia șocată.

        —Vai, cât de rău îmi pare! Dar spune-mi cum a ajuns acolo! A omorât pe cineva, trafic de persoane, posesie de droguri?

        —A omorât pe cineva. Murmur scurt minciuna, rugându-ma ca clienta mea să abandoneze întrebările.

        —Îmi pare rau, probabil îți este tare greu, mă surprinde duduia punându-și o mână pe umărul meu drept.

Mă uit consternată la ea și binecuvântez semaforul care în sfârșit se făcuse verde.

        —Îl ajut să iasă doar pentru că mi-a făcut un mare favor atunci când mi-a omorât soțul.

        —Ți-a omorât soțul? Vai, Doamne!

        Îmi dreg vocea încercând să-mi păstrez seriozitatea. Nu-mi venea să cred că femeia din spate putea fi atât de credulă și ușor de prostit. Dacă tot creasem povestea asta fantastică, măcar să-i dau motive reale de bârfit când va sta mâine la masă cu prietenele.

        —Da, trădatorul și-a meritat soarta, l-am prins înșelându-mă cu o colegă de servici.

Aici nu mințeam, din păcate ticălosul chiar imi făcuse asta.

        —Săraca de tine! Și atunci fratele tău l-a pedepsit?

        —Nu chiar atunci, în ziua de Crăciun.

        —Oh, vai...nu pot să cred!

        —Mda, moartea lui a fost una accidentală, a intrat din greșeală în cuțitul fratelui meu dar judecătorul nu a fost suficient de inteligent ca să-și dea seama de asta.

        —Înțeleg, șoptește femeia cu o voce aproape stinsă.

Gata, o șocasem suficient de tare încât să îi închid gura. Mulțumită de reprezentația mea, dau drumul mai tare la radio și calc pedala acum ca scăpasem de circulația bară la bară.

        —Poți găsi un....

        —Poftim? Întreb, dând mai ușor volumul radioului.