Amnesia || Harry Styles

Capitolul 11

" Harry, Alex, pentru numele lui Dumnezeu, spuneti ceva !" A spus Tiffany în timp ce intram în casă.
" Nu am nimic de zis." Am răspuns si am intrat în camera noastra.
Dupa cateva minute usa s-a deschis si a intrat Harry.
" Ce faci ?" M-a întrebat.
" Merg sa dorm jos."
" Ce ?"
" Da, pe canapea. E foarte confortabil."
" Serios, Alex ? Trebuie sa mai stam aici o noapte. Maine ne întoarcem în America."
" Asa si ? Nu poti astepta sa scapi de mine, nu-i asa ? Tot ce fac acum este sa îți usurez treaba. Asa ca voi dormi jos."
" Alex, stai-"
" Ce ?!"
" Doar lasa-ma pe mine sa dorm acolo."
" Ce ? De ce ?"
" Urasc camera asta oricum. In plus, Tiffany nu te va lasa pe tine sa dormi acolo."
" Am vorbit deja cu ea."
" Serios ? Cand ?"
" Ok, nu am vorbit, dar...ugh, bine. Sunt obosita si nu vreau sa mai am conversatii cu tine."
" Nici eu. "
" Pleaca !"
" Plec acum, doamne.."

Nu, nu am fost nesimtita. El e cel care mi-a spus toate acele lucruri, si nu a fost prea dragut. Nu aveam de gand sa mai fiu prietenoasa în preajma lui. Voiam sa îl tratez exact la fel cum ma trata si el pe mine.
Am încercat sa adorm, dar nu puteam. Nu puteam astepta sa ma intorc acasa si sa o vad pe mama. Știam ca Harry nu avea sa plece prea curand din casa noastra, pentru ca nu avea încă un job. Dar nu era chiar atat de rau. Urma sa ne evitam reciproc si sa ne petrecem majoritatea timpului la scoala, unde mai mult ca sigur nu aveam sa interactionam prea mult.
Cand în sfarsit am adormit, o furtuna ingrozitoare a început.
" Cred ca glumesti.." Am soptit si m-am ridicat din pat.
Am coborat sa îmi iau un pahar cu apa. Sufrageria era complet înghețata. Vantul a reușit sa patrunda prin ferestrele deschise, asa ca le-am inchis pe toate cat de repede am putut.
Apoi, m-am apropiat de Harry. Tremura. Trebuia sa se întoarcă în camera, nu îl puteam lasa acolo.
" Harry.. " Am soptit, dar nu a raspuns.
" Harry, trezeste-te !" Mi-am pus mana pe mana lui, si am putut sa îi vad buzele miscandu-se.
" Îmi.."
" Îți ce ?" Am întrebat.
" Îmi...pare..rau.."
" Ce ?!"
Apoi si-a deschis ochii si s-a uitat la mine.
" Ce e ?" A întrebat confuz.
" Ai spus ca iti pare rau."
" Nu am spus asta. Ce cauti aici ?"
" Am venit sa îmi iau un pahar cu apa, apoi te-am vazut aici, tremurand si.."
" Da ?"
" Ei bine, cred ca îți închipui ca îmi displace ideea, dar vino înapoi în camera. E prea frig aici."
" Sunt bine, mersi."
" Ce vrei sa spui ? Trebuie sa te întorci!"
" Nu, nu trebuie."
" Fie. Nu am de gand sa te oblig.
Am vrut sa ma întorc sus, cand l-am auzit dandu-se jos de pe canapea.
" Deci vrei sa vii." Am spus.
" Nu mai vorbi, nu ma face sa ma razgandesc."
" Chiar nu îmi pasa daca o vei face."
" Ma rog. Doar mergi."

Ne-am întors în camera si am adormit mai repede decat credeam. Banuiesc ca amândoi eram foarte obositi.

" Alex, trezeste-te ! "
Mi-am deschis ochii si am vazut-o pe Tiffany în fața ușii.
" Ce-ce s-a intamplat ?"
" Ai dormit prea mult ! E 9 dimineața, trebuie sa te grabesti !"
" Imi pare rau, unde e Harry ?"
" El e deja jos. Grabeste-te !"
" Ok, ok, da-mi un minut !"

Am inceput sa imi impachetez lucrurile si m-am îmbrăcat rapid, apoi am coborat scarile, dar nu l-am putut vedea pe Harry. Sau pe Tiffany.
" Alex, haide !" Le-am auzit vocile venind de afara.
Mi-am luat bagajele si am iesit.
Deja ma asteptau în masina. Cat de mult am pierdut ?
" Vin acum !" Am spus si am fugit pana la mașină.
Nu am vorbit. Niciunul din noi, nu a vorbit, pana cand am ajuns la aeroport.
" Bine copii, voi doi trebuie sa mergeti in sala de asteptare. Eu nu pot merge cu voi, deci banuiesc ca asta înseamnă 'la revedere'." A spus Tiffany, zambind.
Nu credeam ca o sa fac asta, dar deja simteam cum ochii mei erau plini de lacrimi. Tiffany a fost atat de drăguță cu noi. Imi parea rau ca nu am putut petrece mai mult timp cu ea. Chiar mi-as fi dorit sa aflu mai multe despre prietenia ei cu mama.
Dar acela nu era singurul motiv pentru care am început sa plang. Ma simteam de parca..as fi pierdut ceva. Stiu ca m-am certat de multe ori cu Harry, si a fost ok, dar..ultima cearta, aceea a fost decisiva. Urma sa fiu o persoana total diferita în jurul lui. A spus ca iubim sa ne insultam reciproc. Nu prea cred. Poate ca el iubește asta, dar eu nu.
" Alex,scumpo, nu plange..Poti sa te întorci oricand sa ma vizitezi."
" Serios, Tiffany? "
" Desigur ! Si tu, Harry. "
" Mersi, Tiffany." A zambit si amandoi am îmbrățișat-o.
Dupa ce a parasit aeroportul am mers în sala de asteptare unde ne-am așezat pe niste scuane.
Mi-am scos telefonul din buzunar si am început sa formez numarul mamei.
" Ce faci ? " A întrebat Harry.
" O sun pe mama." Cand m-a auzit, si-a lăsat capul în jos. Se gandea la Jena.
" Te simți bine ?" Am vrut sa stiu.
" Sunt bine. Merg pana la baie."