24 - 'Să începem'

1.6K 74 18
                                    

Ariana's POV

Stăm și ne uitam unul la altul, dar nu durează mult pentru ca Justin mă lipește de cel mai apropiat perete sărutându-mă.

Nu îi răspund la sărut ceea ce-l face să se enerveze. Drept dovadă m-a mușcat de buza de jos, eu scăpând un scâncet.

Încerc să mă desprind din sărut, dar puterea lui era mai mare decât a mea.

Cedez intr-un final și îi intru în joc, începând sa-l sărut. Era un sărut pasional, dar ușor s-a transformat în unul sălbatic.

Justin îmi apuca un picior apoi pe celălalt, iar în secunda următoare, nu mai simt solul.

Acesta începe să meargă spre pat. Mă pune cu grijă de parcă aș fi din porțelan și nu ar vrea să mă spargă.

Faptul ca m-a pus în pat mă sperie și tot odată vreau s-o fac.

Justin se suie peste mine, dar nu se lăsa cu toată puterea pentru ca m-ar strivi. Începe să mă pipăie ușor, apoi mă săruta, coborând spre gât. Îmi suge pielea, făcându-mă să gem de durere. Acesta continuă să-mi facă semne pe gât. Dureau. Dar mă făceau să mă simt, bine, mă făceau să mă simt a lui.

Acesta își strecoară mâna prin tricou și îmi mângâie sânul drept prin sutien, coborând cu săruturile din ce în ce mai jos. Văzând ca tricoul îi încurcă tot accesul, mă ridica și îmi da tricoul. Încet. Prea încet. Dar îl dă. Îmi da jos și sutienul. Eu rușinându-mă, imi pun mâinile la sâni, acesta îndepărtându-mi-le.

-Nu te ascunde de mine, spune și îmi da mâinile la o parte.

Continuă să mă sărute, mângâindu-mi sânii. Coboară capul în dreptul sânilor apoi începe să îmi traseze linii umede peste sâni cu ajutorul limbii.

Se saltă și își da tricoul apoi se pune iar peste mine șoptindu-mi la ureche:

-Să începem.

Tremur la auzul cuvintelor, dar nu mă las mai prejos și îi zâmbesc seducător.

Încep sa-l sărut, eu preluând puterea. Îi sărut și eu gâtul lăsându-i un semn frumușel.

Mă îndrept spre pantaloni dându-i ușor jos. Acesta procedând la fel ca mine, dându-mii pe ai mei.

El rămâne în boxeri, iar eu în chiloți. Mă înspăimântă ideea ca el ar putea fi primul. Dar tot odată vreau ca el să fie primul căruia îi voi geme numele.

Ies din gândurile mele când acesta își da boxerii jos. Ochii mei se fac cât cepele văzându-i dinozaurul.

Se apropie de mine și îmi da chiloții. Mă pune iar pe pat și începe să mă mângâie pe obraz.

-Ești pregătită?
-Sunt.

Acesta intră ușor în mine. Eu ținând tare cearceaful. Era foarte dureros.

-Justin!gem
-Aici iubire.

Justin începe să facă mișcări de du-te vino. Iese ușor din mine. Intr-o secundă durerea s-a transformat în plăcere.

-Ai fost minunată. Așa strâmtă. Pentru mine!spune dându-mi un sărut

Mă învelește cu cearceaful și adormim amândoi.

_________________________________

Gata. Asta e primul volum. OMG.

Și... 8 mii de cititori. Va iubesc.❤❤

E posibil să fie cam penibil. Dar e primul meu capitol cu... Sex.

Promovare:
EliiBS are o carte. Vreau să o citiți.

Si... Mda ne vedem. Volumuuul 2.❤

Indragostit de bona||J.B  si Ariana  GrandeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum