☆Wasted☆

c i n c i s p r e z e c e

Ți-am urmat sugestia. Am înceiat scrisoarea, am încărcat pistolul și pentru prima oară după mult timp am zâmbit. 

Nu îmi era frică de moarte, ție nu ți-a fost, ea este doar o portiță. Portița care mi-ai găsit-o tu și de care aveam nevoie.

Am cerut să fiu lângă tine, nu știu dacă vor face asta sau voi rămâne aici unde sunt, căci, după cum știi, numai ție îți păsa cu adevărat de mine. Am ridicat pistolul la frunte, am închis ochii și am zâmbit. Mă simțeam ușurat știind că nimănui nu îi va mai părea rău și mă voi reîntâlni cu tine.

Am apăsat și totul a devenit negru. Am auzit un pocnet în depărtare și asta a fost tot.

Am simțit o scurtă durere de cap apoi iar acea senzație de plutire. Parcă aș fi fost din nou drogat dar de această dată nu mai eram chinuit. Eram în sfârșit eliberat de durerea care se agățase de mine și mă urmase peste tot în acest timp.

Am deschis ochii, nu vroiam să privesc înapoi, eu mă uitam după tine. Ai promis că vei fi aici, că mă aștepți să plecăm împreună. Ai spus că nu ai vrut să pleci fără mine.

Te-am văzut apărând din spatel unui perete. Zâmneai și tu. Mi-ai întins mâna pe care eu am apucat-o și trebuie să recunosc că eram fericit. În sfârșit nu mai erai un vânt rece...eram amândoi vânturi reci. "Îmi era dor de adevărata ta versiune." ai spus iar eu am început să râd. Și mie cred că îmi era dor de mine, și îmi plăcea că totul revenise, într-un fel, la normal. Mă bucuram...

În sfârșit, ceea ce credeai că va fi o greșeală, s-a dovedit că pentru mine nu a fost.

În sfârșit nu mă mai simt epuizat de propriile-mi sentimente și nu te mai chinui nici pe tine...suntem liberi.

Mai trebuie să spun cât îți mulțumesc?

Oare pot considera moartea o eliberare? Din câte știu, asta înseamnă NIRVANA.